Rafinăria Steaua Română din Câmpina se deschide publicului,  prima dată în 125 de ani, într-o acțiune ce vizează regenerarea urbană a zonei. Programul evenimentului

Rafinăria Steaua Română din Câmpina se deschide publicului,  prima dată în 125 de ani, într-o acțiune ce vizează regenerarea urbană a zonei. Programul evenimentului
Sursa: Rafinăria la prezent
Publicat: 11/05/2022, 16:26

Pentru prima dată în 125 de ani, Rafinăria Steaua Română din Câmpina se deschide către public, pentru numai două zile, în acest weekend, pe 14 și 15 mai. Actualii proprietari ai fostei rafinării, compania Soceram și o organizație neguvernamentală locală vor transformarea site-ului care a fost poluat o sută de ani într-o oază verde.

Soceram, proprietarul fostei Rafinăriii Steaua Română din Câmpina, dorește construirea unui parc, a unui muzeu al industriei câmpinene precum și a unor clădiri comerciale sustenabile energetic. Parcul va include și un loc de joacă pentru copii. De altfel, Soceram va colabora cu cetățenii orașului Câmpina în ceea ce privește dezvoltare proiectului, conform reprezentanților companiei.

„Deschidem Rafinăria” este o inițiativă a grupului „Rafinăria la prezent” și presupune deschiderea efectivă a spațiului Rafinăriei pentru toți cei interesați. Evenimentul va avea loc pe 14 și 15 mai 2022 și include mai multe acțiuni.

Momente speciale

Evenimentul a fot promovat pe rețelele de socializare de de câmpinenii care fac parte din grupul „Rafinăria la prezent”:

„Deschidem rafinăria!

Împreună cu proprietarii actuali ai spațiului Rafinăriei, noi, grupul Rafinăria la prezent, facem primul pas și deschidem conversația despre regenerarea urbană a zonei. Timp de două zile – pe 14 și 15 mai – Rafinăria se va deschide către toți cei cărora le pasă de trecutul, prezentul și viitorul spațiului.

Am pregătit activități de informare, momente artistice și o zonă de relaxare chiar în incinta Rafinăriei – toate acestea pentru a pune bazele unei discuții deschise și constructive referitoare la viitorul zonei. De asemenea, pentru sâmbătă seară, am pregătit un moment special – proiecția filmului „România Sălbatică”, urmată de o sesiune Q&A cu co-producătorul filmului, câmpineanul Cosmin Dumitrache. Accesul la eveniment este gratuit, iar accesul la proiecția de film se va face în baza unei rezervări prealabille.

Câmpinenii, precum și toți cei interesați, vor avea astfel ocazia să vadă cu ochii lor interiorul uneia din cele mai vechi Rafinării din Europa. Apoi, toți participanții vor fi încurajați să își imagineze viitorul posibil al Rafinăriei, să schimbe idei în legătură cu viziunea lor și să transmită aceste idei către proprietari și comunitate. Numai printr-un asemenea dialog ne putem asigura că zona Rafinăriei va fi, cu adevărat, integrată armonios în oraș. Și, deci, că această zonă va redeveni inima orașului, așa cum a fost timp de peste 125 de ani.

Orarul de vizitare pentru cele două zile va fi:

– Sâmbătă, de la 10.00 la 20.00 (vizitare), apoi de la 20.30 la 23.00 (proiecție film)

– Duminică, de la 10.00 la 18.00

De asemenea, ne dorim ca acest eveniment să marcheze un punct de cotitură – dintr-o sursă de poluare, Rafinăria trebuie să devină un spațiu al naturii, iar această schimbare de direcție începe cu fiecare noi. Astfel, vă încurajăm să veniți la eveniment pe jos, cu bicicleta, sau folosind transportul în comun (nu vor exista locuri de parcare în incintă).

Iar acesta este numai primul pas. Este esențial ca această conversație să crească în amploare și să fie întreținută pe toată durata procesului de regenerare urbană și vom continua să lucrăm împreună și să ne implicăm pentru ca acest lucru să se întâmple și sperăm ca, începând cu 14 mai, să vă avem alături.

„Rafinăria la prezent” este un grup de câmpineni implicați civic și specialiști independenți legați sufletește de Câmpina. Grupul nostru a luat ființă în urma apariției unei oportunități urbanistice excepționale pentru orașul nostru: regenerarea urbană a zonei Rafinăriei și integrarea și punerea în valoare a elementelor de patrimoniu industrial. În grupul nostru există oameni implicați direct în povestea de până acum a Rafinăriei și oameni care, deopotrivă, se luptă pentru a duce povestea mai departe. Oameni care au făcut deja analize preliminare ale zonei, sau care au pregătit deja unele propuneri de dezvoltare. Alții – cercetători, arhitecți, istorici, sau ingineri – sunt gata să își pună cunoștințele și experiența în slujba identificării unor soluții inteligente de conservare și dezvoltare.”

Producătorul de materiale de construcţii Soceram Câmpina a achiziționat Rafinăria Steaua Română de la TDR București, în urma unei tranzacții de circa 5 milioane de euro ce s-a perfectat în ultima parte a lunii octombrie 2021, potrivit money.ro.

Rafinăria, înființată în 1895, a intrat în 2020 în faliment, după opt ani de insolvență. La finalul anului 2020, activele au fost cumpărate de către TDR Energy SRL București. După doar o lună, aceasta a vândut către Mouse Design Construct SRL 16 batale de gudroane acide. Tot atunci a fost vândut și stadionul rafinăriei.

În același timp, o parte a terenului de pe Calea Doftanei a fost achiziționată de societatea Cirex.

Tranzacția dintre Soceram și TDR Energy nu include cele 16 batale și stadionul. Practic, în urma tranzacției, Soceram a devenit proprietar pe aproximativ 17 hectare din ceea ce a fost prima rafinărie de petrol din țară și din Europa, arată sursa citată.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au abandonat mortul pentru a-și salva viața. Un cortegiu funerar din Mureș a fost atacat...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Apare un nou EURO. Ce se va întâmpla cu numerarul
Va fi obligatoriu în toată România. Încălcarea legii se pedepsește cu amenzi uriașe
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Nepotul lui Florin Salam, Adrian Petrache, reușită uriașă în carieră: "'Cu bucurie și recunoștiință, vă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Veniturile din toată lumea se vor micșora până în 2050 din cauza schimbărilor climatice