Recordul anului în artă. Un tablou de Grigorescu a fost vândut în urmă cu puțin timp cu peste 140.000 de euro

Opera de artă semnată de Nicolae Grigorescu, „Țărăncuța din Rucăr”, a fost scoasă la licitație la Artmark și vândută cu 141 de mii de euro.

„Țărăncuța din Rucăr”, scoasă la licitație

Lucrarea „Țărăncuța din Rucăr (Suzana)”, de Nicolae Grigorescu a fost inclusă în Licitația de Primăvară 2026, organizată de Artmark. Tabloul a avut o estimare inițială între 30.000 și 50.000 de euro, fiind un punct de atracție important pe piața de artă din România și a fost vândut cu 141 de mii de euro.

„Țărăncuța din Rucăr (Suzana)” este o operă celebră a pictorului Nicolae Grigorescu, care înfățișează o tânără localnică.

Nicolae Grigorescu este cunoscut pentru numeroasele sale călătorii și studii realizate în zona Rucăr.

CONTROVERSĂ Kremlinul înăsprește dictatura în Rusia. Ultimul partid de opoziție anti-război, eliminat de pe buletinul de vot înaintea alegerilor din septembrie

09:23

SOCIAL Lucian Popa de la Survivor a vrut să construiască o magazie, în curte, cu ajutorul Inteligenței Artificiale. Ce a ieșit

09:15

Suzana este o tărancă din Rucăr (zona Muscel), pictată în stilul realist-impresionist caracteristic lui Grigorescu. Lucrarea surprinde tipologia românească, Suzana fiind unul dintre modelele des întâlnite în creația pictorului din acea perioadă.

Opera de artă, expusă la Expoziția Centenară a Pictorului Nicolae Grigorescu

Lucrarea a participat la Expoziția Centenară a Pictorului Nicolae Grigorescu, 12-30 iunie 1938, București, și este reprodusă în catalogul expoziției la cat. 60, cu titlul „Țărăncuță”.

Nicolae Grigorescu a fost preocupat de «subiectele naționale» încă din perioada formării sale artistice, când, în timpul studiilor la Paris și al experienței decisive la Barbizon, a intrat în contact direct cu tendințele picturii europene a secolului al XIX-lea, orientată spre reprezentarea vieții simple și autentice.

Revenit în țară după 1864 și 1867, artistul a integrat aceste influențe în propria viziune, adaptând temele realiste și lirice ale școlii de la Barbizon la specificul românesc. Astfel, interesul său pentru lumea rurală a devenit una dintre direcțiile definitorii ale creației sale, iar portretul unei țărănci capătă statutul unui adevărat simbol al identității naționale, în care frumusețea simplă a satului este transpusă artistic prin sensibilitate, observație directă și idealizare poetică.

Figura țărăncii, adaptare autohtonă a tipologiei «țărăncii italiene»

Acest interes pentru figura țărăncii poate fi interpretat și ca o adaptare autohtonă a tipologiei «țărăncii italiene», foarte răspândită în pictura europeană a vremii, cultivată de artiști precum William Bouguereau, Jean-Léon Gérôme, Ernest Hébert, Camille Corot sau Mariano Fortuny i” Marsal, se arată pe site-ul Artmark.

În căutarea unor imagini emblematice pentru specificul național din pictura românească, Nicolae Grigorescu reprocesează și adaptează această temă, transpunând-o pe fundalul românesc, construind tipologii recognoscibile prin fizionomie, gesturi, atitudine și costume.

Astfel, artistul introduce echivalentul lumii noastre într-o schemă compozițională deja stabilită. Prin acest transfer, Nicolae Grigorescu aliniază școala românească de pictură cu aria tematică a picturii europene, conferindu-i o dimensiune identitară distinctă, în care țăranca, și în special țărăncuța, devin purtătoare ale valorilor tradiționale.

Lucrarea de față face parte din vasta serie de portrete de tinere țărănești create în a doua parte a creației sale, alături de compoziții similare precum „Țărăncuță”, „Țărăncuță veselă”, „Fată cu șal alb” sau „Cap de fată cu mărgele”.

Nicolae Grigorescu, reocupat de portretizarea personajului

Deși reiterată tipologic, fiecare figură aduce nuanțe diferite prin fizionomia și psihologia personajului, alcătuind un catalog de tipuri și personaje umane – unele din vecinătatea și intimitatea artistului, altele care urmăresc asocierea oamenilor cu mediul social.

De remarcat că Nicolae Grigorescu este preocupat de portretizarea personajului prin studierea fizionomiei, fiind convins – prin prisma pregătirii sale academice – că înfățișarea subiectului reflectă aspecte ale personalității.

Astfel, artistul caută să transpună pe pânză lumea interioară a modelului, apelând, dincolo de realitatea vizibilă din fața șevaletului său, la imaginație în încercarea de a evidenția prima impresie care sugerează esența unui tip uman. Astfel, portretizarea sătenilor transcende simpla reprezentare etnografică și devine un instrument de construire simbolică a unei imagini naționale.

Tinerele fete țărănești ale lui Nicolae Grigorescu reprezintă figuri arhetipale. Mereu surprinse în posturi demne, vesele, luminoase, ele întruchipează puritatea și permanența lumii satului românesc.

Această idealizare se regăsește și în lucrarea de față, atât în ​​atitudinea calmă a subiectului, cât și în schema caldă de culori și tratamentul delicat al luminii.

Lucrarea de față este reprodusă în monografia dedicată pictoriței de Alexandru Vlahuță sub numele de „Susana”. Deși nu cunoaștem identitatea exactă a Susanei, chipul ei a servit drept inspirație pentru alte lucrări ale artistului.

Caracteristicile operei de artă

Modelul este surprins pe un maro închis, Fundal neutru, care concentrează atenția asupra expresiei și elementelor de costum. Basmaua, redată într-un alb-gălbui strălucitor, devine centrul compozițional și principala sursă de lumină picturală, sugerând modestia, decența și statutul social al femeii de la țară.

Modul în care încadrează chipul sporește expresia mândră a modelului. Mărgelele roșii, frecvent întâlnite în portretele țărănești ale lui Grigorescu, adaugă o notă cromatică vibrantă și funcționează ca un element simbolic al feminității.

Construcția portretului, executat în pensulații ample, care modulează volumul, indică apartenența lucrării la etapa matură a creației artistei, după 1890, când tema rurală este abordată în cheie lirică și sintetizată.

Astfel, prin armonia dintre chip, îmbrăcăminte și cromatică, Nicolae Grigorescu construiește o imagine poetică a satului românesc, plină de căldură și farmec, izvorâtă din observația directă, dar filtrată printr-o sensibilitate artistică ce transformă realitatea într-un ideal vizual al identității naționale.