Prima pagină » Actualitate » Românul care a cucerit ITALIA cu meșteșugul său. „Stăteam câte 4-5 luni și-i învățam”

Românul care a cucerit ITALIA cu meșteșugul său. „Stăteam câte 4-5 luni și-i învățam”

Românul care a cucerit ITALIA cu meșteșugul său. „Stăteam câte 4-5 luni și-i învățam”

Împletirea răchitei este meșteșugul pe care îl duce mai departe, din Recea, o mică localitate în județul Argeș, Marian Săvulescu. El a învățat tainele împletitului de răchită încă din copilărie, de la o vecină.

După atâția ani, meșterul se declară dezamăgit de faptul că nu mai vrea nimeni să continue această tradiție.

Italienii, îndrăgostiți de meșteșugul românesc

Priceput în arta sa, Marian Săvulescu a fost invitat să predea meșteșugul și în Italia, scrie rotalianul.com. Acolo a lucrat timp de șase ani cu oameni din diverse domenii, după cum povestește românul.

„Stăteam câte 4-5 luni și-i învățam să împletească. Mă plăteau oamenii. Veneau electricieni, avocați, o doamnă primăriță cu fi-sa, profesii diverse, să învețe ca hobby. La ei a dispărut mult mai demult meșteșugul ăsta, cam 80-90 de ani de când nu mai există în zonă. Dar ei voiau să învețe pentru ei.

Plăteau câte 20 euro de persoană și obiectivul meu era ca în două luni de zile să-i învăț să facă un coșuleț din răchită nedecojită. Absolut în toți cei șase ani, toți au învățat să facă un coșuleț. Două luni stabilisem să fac cu fiecare serie.

După ce terminau, spuneau – e ca naiba, ne place, dar ce facem, de unde luăm răchită, să continuăm? Le-am spus că pe malul oricărei ape curgătoare crește sigur salcia. Ce bucuroși erau – domnule, ne-ai mai dat încă o preocupare, că ne strângem grupuri, plecăm pe malul apei, culegem… Veneau fiecare cu câte un mănunchi. Au vrut să învețe din plăcere. Nu m-am mai dus cu pandemia”, și-a amintit meșterul argeșean.

În tinerețe, Marian a fost operator proiecționist în cinematografe, dar închiderea sălilor l-a convins că trebuie să se întoarcă la pasiunea pe care o avea încă din copilărie:

De unde își ia materia primă

Pentru că răchita care se cultiva local cândva a dispărut din peisajul românesc, Marian își procură materia primă de peste hotare. El comandă din Polonia nuiele gata pregătite pentru împletit, dar spune că are o problemă cu prețurile, tot mai ridicate.

„Înainte, răchita era fiartă și decojită manual, proces care dura ore întregi. Acum, vine gata de lucru”, spune meșterul.

Ce produse de artizanat poate oferi celor interesați? „Fac mobilier doar la comandă. E mult de muncă, iar piața nu cere asemenea produse. Cel mai bine se vând coșurile simple”.

„Telefonul mobil le distrage atenția tinerilor. N-au răbdare pentru ceva care presupune muncă manuală. Este un meșteșug frumos, dar care necesitată răbdare și pasiune. Nu te îmbogășește, dar îți oferă satisfacții”, este concluzia pe care o trage Marian Săvulescu, ultimul artizan al răchitei din Recea.

CITEȘTE ȘI:

Inteligența Artificială amenință piața muncii, dar de aceste job-uri nu se poate atinge. În ce PROFESII oamenii rămân indispensabili

Impresionați de unicitatea Maramureșului, o echipă de meșteri JAPONEZI au salvat o vâltoare de spălat haine din Săpânța

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Pericol URIAȘ”. O criză MAI GRAVĂ decât cea din Strâmtoarea Ormuz este pe cale să izbucnească
Digi24
General al Armatei Române, găsit împuşcat în cap. Anchetatorii au descoperit un pistol lângă trupul său. Ce spune poliția
Cancan.ro
Ea e amanta generalului Dorin Ioniță. Femeia obținuse un ordin de protecție, cu doar câteva ore înainte ca bărbatul să fie găsit mort. Ce gest a făcut soția
Prosport.ro
FOTO. „S-a întors REGINA!”. Prezentatoarea TV a stârnit reacțiile fanilor cu apariția ei
Adevarul
România își pregătește propria criză a forței de muncă. „Rezultatele PISA nu lasă speranță că vom avea oameni bine pregătiți”
Mediafax
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Click
Cum a reușit un preot român să construiască o biserică în SUA, pornind de la zero: „Am pus și Gică Hagi, Gică Popescu”
Digi24
La ce distanță de gard trebuie plantați copacii. Regula pe care proprietarii sunt obligați să o respecte
Cancan.ro
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Ce se întâmplă doctore
Microbiomul intestinal ar putea fi „contagios”. Bacteriile din intestin se pot transmite între oameni
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Descopera.ro
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
Pentru prima dată, osul de la un denisovan a fost descoperit într-o peșteră din China
Mediafax Italia
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Spania
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania