Prima pagină » Actualitate » Sindicaliștii din Educație i-au scris lui Nicușor Dan. Lista revendicărilor. „Schimbarea autentică nu se construiește pe austeritate”

Sindicaliștii din Educație i-au scris lui Nicușor Dan. Lista revendicărilor. „Schimbarea autentică nu se construiește pe austeritate”

Bianca Dogaru
Sindicaliștii din Educație i-au scris lui Nicușor Dan. Lista revendicărilor. „Schimbarea autentică nu se construiește pe austeritate”

Sindicatele din Educație au transmis o scrisoare oficială președintelui Nicușor Dan, prin care își exprimă îngrijorarea față de măsurile de austeritate adoptate de Guvernul Bolojan. 

Sindicatele, care spun că reprezintă peste 300.000 de angajați din sistem, acuză că educația și cercetarea sunt puse în pericol prin tăieri bugetare făcute fără analize de impact. Potrivit acestora, deși educația este recunoscută oficial ca parte a securității naționale, subfinanțarea cronică transformă domeniul într-o vulnerabilitate pentru statul român.

Reprezentanții profesorilor atrag atenția și că România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește finanțarea educației și cercetării și cer intervenția fermă a președintelui.

Principalele revendicări adresate coaliției de guvernare sunt:

  • Abrogarea măsurilor anti-educație din Legea nr. 141/2025, care prevăd creșterea numărului de elevi la clasă, majorarea normei didactice și diminuarea tarifului la plata cu ora.
  • Creșterea imediată a bugetului pentru educație și pentru cercetare.
  • Recunoașterea importanței cadrelor didactice printr-o poziționare corectă și echitabilă în proiectul noii legi a salarizării.
  • Menținerea indemnizației pentru titlul științific de doctor măcar la valoarea din anul 2025.
  • Deblocarea urgentă a angajărilor pentru a permite integrarea tinerilor performanți în universități și cercetare.
  • Lansarea imediată a competițiilor naționale de cercetare și deblocarea soldurilor universităților pentru implementarea proiectelor europene.
  • Restabilirea integrală a burselor pentru studenți.

„Schimbarea autentică nu se construiește pe austeritate, ci pe alocări bugetare adecvate. Fără salarii mai bune, fără resurse și fără respect pentru profesori și cercetători, România nu are o șansă reală de dezvoltare. I-am recomandat Președintelui să inițieze un proiect real de reformă, alături de experți, pentru a găsi soluții de succes,” au transmis aceștia. 


AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli