Prima pagină » Actualitate » Sorina Matei îi face portretul procurorului Marius Iacob “Elodia”, autorul dosarului lui C. Georgescu: Dovada loviturii de stat nu e, cum nu e nici ELODIA

Sorina Matei îi face portretul procurorului Marius Iacob “Elodia”, autorul dosarului lui C. Georgescu: Dovada loviturii de stat nu e, cum nu e nici ELODIA

Ruxandra Radulescu
Sorina Matei îi face portretul procurorului Marius Iacob “Elodia”, autorul dosarului lui C. Georgescu: Dovada loviturii de stat nu e, cum nu e nici ELODIA

Jurnalista Sorina Ruxandra Matei și-a exprimat opinia despre rechizitoriul lui Călin Georgescu, în care i se aduc noi acuzații, și care a fost întocmit de procurorul Marius Iacob, de la Parchetul de pe Înalta Curte de Casație și Justiție. 

Sorina Ruxandra Matei a precizat că este familiarizată cu rechizitoriile procurorului Iacob, care au devenit o „sursă sigură de amuzament”

„Nu exagerez dar de vreo 12-13 ani tot citesc rechizitoriile lui Iacob. Pentru mine, în timp, când vine vorba de “operele” lui Iacob totul a devenit așa, un fel de sursă sigură de amuzament. Deși nu ar trebui să fie pentru că vorbim totuși despre viețile unor oameni și credibilitatea unor instituții fundamentale din Justiție”, a precizta Sorina Ruxandra Matei în postarea de pe pagina de Facebook.

Jurnalista a subliniat că secția condusă de Marius Iacob și supravegheată de Codruța Kovesi a înregistrat un „dezastru total” cu achitări definitive pe toată instituția în special la Secția 1.

Însă când este vorba de Iacob – știu sigur la ce trebuie să mă aștept. Nu există surprize.
Pe Iacob l-a legendat Codruța cu Elodia pe care n-a găsit-o, tocmai de aceea lui Iacob i se mai spune și Elodiu. Miștoul carierei lui. L-a cărat cu ea peste tot, a fost condiția ei să vină la DNA de la PG și în final l-a pus pe Iacob coordonator la Secția 1 și adjunct.
După 7 ani, secția 1 coordonată de Iacob dar supravegheată de Codruța a terminat într-un dezastru total. Peste 52% achitări definitive pe toată instituția, majoritatea generate de Secția 1. Secția 1 a DNA devenise un fel de Spital 9″,a precizat Ruxandra Matei.

„Totul era fără probe, doar cu compuneri scrise de procurori”

„Dosarele de la Secția 1 erau toate o poveste. La un moment dat nici nu mai știau ce denunțuri bagă în ele. Citeam și mă cruceam. Bălăriile din ăsta cu CG/ Potra sunt parfum. Totul era fără probe, doar cu compuneri, eseuri scrise de procurori, floricele, danteluțe, prostii colosale, minciuni flagrante – aprobate de ei. De aceea nici nu au ținut în instanță.
Toate gunoaiele din lume le găseai acolo – de te făcea să te gândești dacă oamenii mai au rațiune sau există un fel de boală psihică care bântuie doar Secția 1 a DNA. Multe, foarte multe erau un fel de cascadorii râsului pe judiciar. Codruța, Iacob și Tițian. Echipa minune.

După ce Codruța a fost revocată, Iacob fiind omul de bază al ei, dar de fapt al Sistemului, Iacob a început să o sape pe Codruța pentru că acesta este caracterul lui. Face orice pentru o funcție.
Orice.
A început să spună în stânga și dreapta că el de fapt nu știa și nu a participat la ororile de pe Secția 1 și că de vină este doar ea, când practic DNA se prăbușise din cauza lor.

Adevărul era altul: erau toți în rahat, iar el – pentru că are acest tip de caracter – a vrut să se disocieze de Codruța – deși fusese participant activ în toate mizeriile – pentru că ea nu mai era în țară iar el – practic ușuit din DNA după dezastru- viza poziții în Parchetul General. Să se pună din nou în slujba unui alt stăpân.
Ceea ce Iacob a și reușit, după ce SIIJ s-a făcut praf. Cine n-are nevoie de un executant fără cap?”,a scris Ruxandra Sorina Matei.

„Iacob a ajuns șeful secției de anchetare a magistratilor, pentru că Sistemul are nevoie de oameni slabi”

„În timp Iacob a ajuns șeful secției de anchetare a magistratilor care activează în cadrul Secției de urmărire penala din cadrul Parchetului General, pentru că Sistemul are nevoie mereu de oameni slabi pe care îi mută dintr-o parte în alta, obedienți, vulnerabili, controlabili care scriu floricele ca rechizitorii doar ca să trimită în instanță sute de pagini de maculatură, fără probe, ca să se împăuneze cine este la putere cu sloganul – “uite dovada”.
Când vine vorba de Iacob, să știți că un lucru este sigur: dovada nu e. Cum nu e nici Elodia. De 20 de ani.
Ca atare, lucrurile stau la fel.

Maculatura este tot cu floricele, omul are acelasi caracter, IQ și știință de carte, sistemul are aceleași nevoi și aceiași pioni.
Same shit de 13 ani. Oamenii nu se schimbă. Nici interesele puterii, indiferent de cine este reprezentată ea, la cel mai înalt nivel.
PS. Ca să fie “umflat” Toni Greblă/ ulterior achitat definitiv, gândiți-vă că Iacob a plecat la Suceava, la cererea Codruței, să-l ridice chiar pe fratele procurorului care spunea că pe Grebla nu sunt probe. Dacă nu arestezi, îți iau fratele. Și i l-a luat. Acesta este omul”, a mai precizat Sorina Ruxandra Matei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INSECTELE care invadează casele la început de toamnă. CUM să le ții departe de locuința ta?
Digi24
Ce este „looksmaxxing”, trendul online în care unii tineri ajung să se lovească peste față cu ciocanul. Avertismentul medicilor
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
Și-a lăsat copilul SINGUR acasă, cu FEBRĂ, ca să-l susțină pe Călin Georgescu: „Veniți să luptăm!”
Click
7 sate din România care par desprinse din Elveția. Locul spectaculos unde soarele „răsare de două ori”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cameră de bord cu Wi-Fi și filmare 4K? Comparăm două modele reduse la Dedeman
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!