Prima pagină » Actualitate » Specialiștii avertizează! Fără scăldat în Marea Neagră?! Pericolul ascuns dintre valuri

Specialiștii avertizează! Fără scăldat în Marea Neagră?! Pericolul ascuns dintre valuri

Elena Popescu
Specialiștii avertizează! Fără scăldat în Marea Neagră?! Pericolul ascuns dintre valuri

Specialiștii avertizează! În sezonul estival 2023 ar putea fi interzis scăldatul în Marea Neagră?! Pericolul pândește dintre valurile înspumate ale mării, după ce barajul de pe Nipru a fost distrus.

Efectele cumplite ale dezastrului vor fi vizibile, în curând, și în zona litoralului românesc, spun specialiștii, apa urmând să aducă cu ea gunoaie, dar și pericol pentru sănătatea oamenilor și ecosistem.

”Vorbim despre cantități foarte mari de apă dulce care vin din baraj, vorbim despre sedimente, vorbim despre nutrienți, care sunt spălați de apă din toată lunca inundabilă a Niprului, vorbim despre mizerie, gunoaie, materie organică, crengi, lemne, gândiți-vă, totul a fost luat în calea viiturii. Aceasta spală în continuare, cât timp vine apa din bazin și totul se deversează în mare.

De asemenea, toată viitura din Ucraina se va combina și cu Dunărea, pentru că în momentul de față am avut ploi suficiente pe continent și debitul Dunării va crește în următoarea perioadă.

Împreună cu viitura se vor crea niște condiții neprielnice, nu vom avea acea apă limpede, clară pe care toți turiștii o așteaptă pe litoral, probabil că apa își va schimba culoarea, vor apărea sedimentele, iar apa mării va fi tulbure un pic, practic va scădea calitatea apei” a declarat Florin Timofte, cercetător-biolog la Institutul Național de Cercetare si Dezvoltare Marina „Grigore Antipa” din Constanța, relatează antena3.ro.

Specialiștii spun că viitura va ajunge în aproximativ zece zile în zona litoralului românesc, având efecte negative asupra calității apei, mai ales că este posibil ca dezastrul din Ucraina să afecteze unele organisme care trăiesc în Marea Neagră.

”Problema este că materialele organice provenite de pe uscat, împreună cu apa dulce care a dus la salinitatea scăzută a mării în acea zonă, plus sedimentele și nutrienții, vor crea în anumite locuri, probabil, cazuri de hipoxie: va dispărea oxigenul, va apărea procesul de descompunere a acestei materii organice, cumulata cu scăderea transparenței apei, și va fi posibil să apară fenomene de hipoxie care, posibil, să atragă după ele și moartea unor organisme. Acest fenomen însă este urmărit, monitorizăm situația, vedem ce se întâmplă în continuare“, a mai declarat Florin Timofte.

Risc de holeră în Marea Neagră

Recent, autoritățile din Odesa au interzis oamenilor să meargă la plajă, pe litoralul Mării Negre, după ce poluarea provocată de bombardarea barajului de pe Nipru a ajuns pe litoral. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) spune că holera și alte boli transmise prin apă reprezintă un risc în Ucraina.

De altfel, situația se agravează în Ucraina, mai ales în Odesa, după ce barajul hidrocentralei Kahovka din zona Hersona fost distrus marți dimineață.

Autoritățile spun că viața oamenilor din 30 de localități a fost perturbată, iar accesul la apă potabilă este din ce în ce mai dificil.

Din cauza distrugerii barajului, au fost inundate spații de depozitare a combustibililor, depozite de îngrășăminte și produse chimice, chiar și cimitire de animale. Astfel apariția bolilor este inevitabilă.

OMS spune că, atât holera, cât și alte boli vor ajunge să fie transmise prin apă. Autoritățile susțin că prelevează probe din apă potabilă, precum și din alimente care sunt vândute în piețele din regiune, astfel, în cazul în care vor apărea probleme să se poată interveni din timp.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Despăgubiri uriașe pentru un spital, după moartea unei paciente! Femeia a căzut din pat
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Băuturile energizante ascund un risc de 11 ori mai mare de stop cardiac
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...