Prima pagină » Actualitate » Spectaculos! Un BOEING Fedex aterizează doar pe trenul din spate la Istanbul. Cum a fost evitat dezastrul

Spectaculos! Un BOEING Fedex aterizează doar pe trenul din spate la Istanbul. Cum a fost evitat dezastrul

Imagini spectaculoase pe Aeroportul Ataturk din Istanbul. Un avion Boeing al companiei de curierat Fedex aterizează doar pe trenul din spate. Piloții au descoperit în ultimele zeci de secunde că trenul din față nu s-a deschis, într-un moment în care era imposibil să mai facă vreo manevră pentru a anula aterizarea.

A fost anunțat turnul de control, iar mașinile de pompieri au intrat în acțiune înainte ca aeronava să atingă pista. Scânteile provocate de contactul botului avionului cu pista au fost anihilate în câteva secunde.

Cum a fost posibil, explicațiile specialiștilor contactați de Gândul

Specialiștii contactați de Gândul explică atât cauzele, cât și protocolul prevăzut într-o asemenea situație greu de descris. De asemenea remarcă disciplina, măiestria și sângele rece al pilotiților. Evident, a fost o problema majoră la jamba de bot a avionului devreme ce nu a putut fi scoasă nici cu avarie, susțin ei.

  • Datorită nescoaterii jalbei de bot avionul a luat contactul cu pista întâi pe trenul principal și apoi cu fuselajul;
  • Incendiul nu s-a declanșat și datorită intervenției pompierilor alertați de către echipaj.

Avaria este una importantă deoarece conform checklists-ului de avarie se procedează astfel:

  • se reciclează maneta de scoatere a trenului de câteva ori verificând că se face la o viteză cat mai mică;
  • ⁠se solicită intrarea în zona de așteptare unde se încearcă să să scadă greutatea la aterizare prin consumul petrolului;
  • se fac calculele de greutate a avionului la aterizare pentru a fi cat mai mică;
    se încearcă scoaterea cu avarie a trenului de aterizare. Boeingul 767 are un sistem de cabluri care acționează fiecare jamba în parte.
  • se comunica turnului de control decizia de venire la aterizare și se alege pista cea mai lungă și mai puțin
  • la sol se pregătesc pompierii și salvările pentru intervenția imediată.

Restul este noroc și îndemânarea pilotului comandant care execută aterizarea forțată, subliniază piloții veterani.

Aterizarea a fost făcută manual. Măiestria piloților, intervenția impecabilă a pompierilor și vremea favorabilă, fără rafale de vânt sau pistă dificilă, a făcut posibil ca manevra incredibilă să aibă succes deplin. Nu au existat răniți, mai mult Boeing-ul, intrat în flotă de doar 10 ani, a suferit doar julituri minore.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Descoperire macabră în Irlanda de Nord: capete de porc, găsite într-un parc. „Halloween-ul nu este o scuză”
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Cancan.ro
'Mocăniță m-a luat de la mama din palat, ca să stăm în chirie!' Cum arată, de fapt, 'palatul' în care locuia Claudia Ion cu părinții ei
Prosport.ro
„O oportunitate de a face mulți bani”. A renunțat la sport și acum face avere dintr-o platformă pentru adulți
Adevarul
Merită să cumperi o casă acum? Șerban Trîmbițașu, la emisiunea „Next - Economia Viitorului”, despre prețuri, credite și greșelile care te costă
Mediafax
Botez cu greutate în PSD! Grindeanu, Ciolacu și Olguța Vasilescu au petrecut la Timișoara, iar Al Bano a fost surpriza serii!
Click
Marian Drăgulescu a slăbit 9 kilograme în trei săptămâni și jumătate: „Am plecat de la S, am ajuns la L și înapoi la S”. Cum a reușit?
Digi24
Patru cutremure au avut loc noaptea trecută în zona Vrancea. De dimineață a fost un seism și în Marea Neagră
Cancan.ro
Am găsit-o pe ”Gândac”, femeia cu care Mocăniță a înșelat-o pe Claudia! Concurenta a umilit-o: 'Urâtă e'
Ce se întâmplă doctore
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Ce este demența cu corpi Lewy, boala de care a suferit Patrick Stewart? Simptomele care o deosebesc de Alzheimer
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Spania
Cum obții PENSIA DIN STRĂINĂTATE?! Anunțul făcut de CNPP