Prima pagină » Actualitate » Trei medici au fost SANCȚIONAȚI după ce au refuzat să opereze un adolescent de 16 din Gorj, iar acesta a murit

Trei medici au fost SANCȚIONAȚI după ce au refuzat să opereze un adolescent de 16 din Gorj, iar acesta a murit

Oana Zvobodă
Trei medici au fost SANCȚIONAȚI după ce au refuzat să opereze un adolescent de 16 din Gorj, iar acesta a murit

Medicul chirurg, medicul de medicină de urgență și medicul șef al Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Târgu Jiu au fost sancționați după ce chirurgul a refuzat să opereze un tânăr de 16 ani, în noiembrie 2024, iar acesta a murit.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a dispus, luni, sancțiuni pentru trei medici implicați în cazul decesului unui băiat de 16 ani, care nu a fost operat la timp, în noiembrie 2024, potrivit unui comunicat al unității medicale respective.

„Conform raportului comisiei de cercetare disciplinară, ca urmare a nerespectării procedurilor și reglementărilor interne, au fost sancționați medicul primar în specialitatea chirurgie generală, medicul specialist în medicină de urgență – ambii cu reducerea salariului de bază cu 10% pentru timp de 3 luni, precum și medicul șef al Unității de Primiri Urgențe (UPU) – cu avertisment scris.

De asemenea, se precizează că medicul specialist în medicină de urgență a fost acuzat de nerespectarea procedurilor privind documentarea cazurilor și comunicarea cu medicii de specialitate, iar medicul șef UPU nu a asigurat o gestionare corectă a cazului, neinformând corespunzător specialiștii și familie despre starea pacientului.

Totuși, comisia a subliniat că nu are competența de a se pronunța asupra cauzei decesului sau asupra unei posibile situații de malpraxis, aceste aspecte revenind în atribuțiile Serviciului de Medicină Legală Gorj și Colegiului Medicilor Gorj, respectiv Direcției de Sănătate Publică Gorj”, se arată în comunicat.

Băiat de 16 ani mort după ce chirurgul de gardă a refuzat să îl opereze

Un adolescent de 16 ani a murit, în luna noiembrie, la câteva ore după ce ajunsese la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu, în timp ce aștepta ambulanța. Tânărul, diagnosticat cu peritonită, avea nevoie de operație. Medicul chirurg, care era de gardă, a refuzat să intervină, pe motiv că nu avea specializare pediatrică.

Medicul chirurg pediatru era în concediu medical, iar chirurgul care era de gardă a hotărât să nu-l opereze, ci să îl transfere pe băiat cu ambulanța la spitalul din Craiova.

CITEȘTE ȘI:

Un adolescent a murit la spitalul din Târgu Jiu din cauza lipsei de personal medical specializat

Alexandru Rafila, despre cazul adolescentului decedat la Târgu Jiu: „Eu, dacă aș fi fost chirurg, l-aș fi OPERAT” / Anchete în curs după incident

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Și-a STRÂNS de gât COPILUL și a încercat să-l sufoce. Actriță CELEBRĂ
Digi24
Cele cinci semne care arată că Trump ar putea fi aproape de victorie în războiul cu Iranul. Gestul de disperare al regimului iranian
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Marea recrutare din Sănătate: 6.800 de posturi în spitale, deblocate. Ce locuri de muncă sunt disponibile și unde se fac angajări
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce a găsit o femeie într-un borcan cu murături. Produsul a fost retras de la vânzare după ce imaginile au devenit virale
Digi24
Mărturia pilotului înjunghiat de copilot în timpul zborului FlyDubai: „Rănit, mi-am spus să mai fac un ultim efort”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Modul neobișnuit în care s-a răzbunat o femeie după despărțirea de fostul partener. Bărbatul a avut parte de un șoc!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Noul Hyundai Tucson a fost prezentat oficial și pentru piața europeană. Motoare hibride de până la 292 CP
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cine are grijă de părinții bolnavi sau bătrâni? Între responsabilitatea copiilor și nevoia de ajutor specializat
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!