Prima pagină » Actualitate » TURISMUL VIITORULUI. Cum să ne alegem perioada vacanțelor în condițiile schimbărilor climatice

TURISMUL VIITORULUI. Cum să ne alegem perioada vacanțelor în condițiile schimbărilor climatice

Rene Pârșan

Climatologii avertizează că felul în care ne alegem perioada de vacanță în funcție de sezon se va schimba dramatic. Lunile preferate de vară, iulie sau august pot fi o alegere de coșmar, incendii, inundații, fenomene meteo extreme în Europa sau aiurea. De asemenea, încălzirea globală face riscantă rezervarea vacanțelor de iarnă, lunile cu nămeți se mută după 1 ianuarie, cel puțin în cazul României.

Încălzirea globală nu este una uniformă nici în spațiu, nici în timp. Peste tot se modifică clima, dar evident că factorii locali nuanțează foarte mult răspunsul la schimbarea climatică globală și vorbim de multiple modificări climatice ce pot să impacteze turismul.

În zonele tropicale vom avea modificări în sezoanele uscate și cele cu ploi și există peste tot o intensificare a precipitațiilor, însemnând precipitații mult mai intense, adică cantități mult mai mari în timp scurt, dar în același timp și sechetele sunt și ele exacerbate de schimbare a climei și se modifică și durata acestor anotimpuri. Dacă vorbim de zona tropicală, anotimpurile uscate și cu ploaie, dacă vorbim de zona temperată, cele patru anotimpuri și în acest fel, temperaturile care cresc foarte mult, dar și precipitațiile fac din unele locații altfel foarte căutate, un loc mai puțin sigur, explică climatologul Roxana Bujariu.

Nu mai există zone sigure

Și atunci evident că se găsesc alte oportunități în alte locuri unde modificările climatice au adus alte condiții și aspecte care țin de siguranță, exact ce spuneți dumneavoastră, adică nu va mai fi sigur în anumite zone, în anumite perioade, de exemplu, ați menționat de muson sau sezonul cald, sezonul umed. Sigur, în zonele tropicale s-ar putea să nu mai fie sigur să mergem acolo, afirmă climatologul.

Da, și de exemplu, musonul se modifică mult și ca variabilitate, declanșarea în timp a sezonului ploios legat de muson e foarte diferită, intensitatea crește foarte mult și din păcate avem exemplu foarte clar acum ploile musonice care au adus iar inundații, de exemplu în Pakistan, dar aduc inundații Hilindia, în estul Asiei.

În schimb, în perioada musonului avem o deplasare spre sud a ploilor și vedeți că toate aceste modificări vin împreună cu impacturi asupra lunecărilor de teren, asupra chiar răspândirii unor boli, pentru că de exemplu, în sezonul umed, în partea tropicală febra, denga sau malaria devin mult mai favorizate.

Pe de altă parte, temperaturile ridicate în sezonul uscat sau la temperatula, latitudinile medii în vară pot să aducă valuri de căldură iarăși cu probleme de sănătate publică, dar și să favorizeze incendiile de vegetație. Iarăși, aceste incendii, care vedeți că practic aduc probleme foarte mari în zone recunoscute turistic precum bazinul Mării Mediterane, deja, exemplifică Roxana Bujariu.

Grecia, de evitat vara

Știm că din iunie, sfârșitul lui iunie până în septembrie, în Grecia există acest risc aproape peste tot. Nu cred că este insulă sau sigur loc de pe continent unde să nu vedem riscuri.

Oriunde ne ducem, ar trebui să fim atenți la serviciile meteo locale care vin cu atenționări și avertizări, avertizează climatologul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie: 'O boală mult mai periculoasă' 😧
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Adevarul
Comisarii Gărzii de Mediu, amenințați cu pistolul în timpul unui control la o balastieră ilegală din Olt. Jandarmii, chemați să intervină
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
Vedeta Antena 1 și medicul căsătorit, de pe bancheta din spate... în chirie! Chirurgul s-a întors la 'pacientă' 🫣
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cea mai bună țară în care să te retragi la pensie
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea