Prima pagină » Actualitate » Un cetățean turc a fost ARESTAT pentru contrabandă cu arme în timp ce încerca să treacă vama în România cu zece pistoale

Un cetățean turc a fost ARESTAT pentru contrabandă cu arme în timp ce încerca să treacă vama în România cu zece pistoale

Elena Ailuţoaei

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat l-au verificat pe un tânăr de 25 de ani, cetățean turc, pe sensul de intrare în țară, în timp ce transporta, într-un rucsac din cabina camionului pe care îl conducea, pe ruta Turcia-Germania, zece pistoale cu încărcătoare aferente, fără muniție, pentru care nu a putut prezenta documente de proveniență.

„Cercetările au fost preluate de poliţiştii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Dolj, care din declarațiile tânărului, au stabilit faptul că acesta, în calitate de conducător auto, ar fi plecat la data de 12 noiembrie a.c., de pe teritoriul Turciei, cu destinația Germania, iar într-o parcare din apropierea orașului Edirne, Turcia, ar fi fost abordat de un cetățean turc, care i-ar fi solicitat să transporte 10 pistoale fără muniție, pe care să le predea ulterior unei persoane necunoscute, într-o parcare din apropierea orașului Frankfurt, Germania.

Pistoalele au fost ridicate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor, fiind dispusă o constatare criminalistică asupra unei arme din cele 10 descoperite”, spun reprezentanții Ipj Dolj.

Astfel, conform unei examinari preliminare, arma pusă la dispoziţie este o armă de foc scurtă, tip pistol, ce corespunde categoriei armelor de foc letale.

Tânărul a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri.

În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, cel în cauză a fost reţinut de către poliţişti, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

În seara zilei de 16 noiembrie, tânărul a fost prezentat Judecătoriei Calafat care a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru o perioadă de 30 de zile.

CITEȘTE ȘI:

Un MARTOR protejat complică ancheta DIICOT în cazul percheziției la Gheorghe Mustață. Toți sunt pe lista de suspecți

Mega-operațiunea „Moby Dick” a Parchetului European. Sunt vizate sute de firme asociate cu MAFIA SICILIANĂ pentru fraude cu bani europeni

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Mirabela Grădinaru, la Kiev în locul lui Nicușor Dan. Analist: „Constituția României este foarte clară asupra reprezentării”
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce te trezești în fiecare noapte la 02:30? Explicația unui renumit profesor român și regula simplă pentru un somn bun
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară