Prima pagină » Actualitate » Incident la o școală din București. Un copil de 12 ani a băut cola cu dezinfectant

Incident la o școală din București. Un copil de 12 ani a băut cola cu dezinfectant

Incident la o școală din București. Un copil de 12 ani a băut cola cu dezinfectant
O femeie de 34 de ani s-a aruncat de la etajul doi al unui bloc din Dâmbovița

Un copil de 12 ani a băut cola cu dezinfectant, la școală. Incidentul a avut loc vineri dimineață, la Școala Ienăchiță Văcărescu din Sectorul 4. La sosirea echipajului medical de la Ambulanță, elevul era conștient și cooperant.

Surse din Poliție au declarat, pentru Gândul, că băiatul a avut probleme după ce a a stropit cu dezinfectant marginea sticlei, pentru că băuse un coleg înainte, apoi a băut și el.

Pentru că se simțea rău, a fost dus la cabinetul medical al școlii, fiind solicitat și un echipaj medical de urgență. La fața locului a ajuns mai întâi un echipaj SMURD, apoi altul al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov (SABIF), care l-a preluat și transportat pe copil la Spitalul „Grigore Alexandrescu”.

Acolo, medicii au stabilit că este vorba de o ingestie acută de dezinfectant. După mai multe investigații, băiatul nu a rămas internat, au precizat surse medicale.

Între timp, a fost anunțată și familia copilului, care nu a făcut deocamdată niciun demers, după incidentul de la școală. În acest caz, a fost deschisă o anchetă pentru a se stabili exact cum s-a întâmplat incidentul.


CITEȘTE ȘI:


Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Și România ar trebui să exploreze o astfel de abordare”. Ce spune un fost consilier prezidențial despre armele NUCLEARE
Digi24
Medvedev cere Statelor Unite să-l asasineze pe Zelenski și îi spune lui Trump cum să facă asta
Cancan.ro
Ninge 15 zile fără oprire în aceste orașe din România! Meteorologii EaseWeather au modificat prognoza
Prosport.ro
Afaceristul român a pierdut 35.000.000 de euro pe distracția favorită: „Cât un spital de pediatrie în Botoșani”
Adevarul
Bulgaria, prinsă între Rusia și Occident. Miza alegerilor prezidențiale de astăzi, explicată de un jurnalist de la Sofia
Mediafax
Anunțul MOMENTULUI! Nazare, despre noi taxe și impozite din 2027: „Avem nevoie de sustenabilitate”
Click
Mesaje de Sfântul Dumitru 2026. Urări de La mulți ani pentru familie, prieteni și colegi
Digi24
Ultima fortăreață a „imperiului Wagner”: Cum a reușit un playboy răsfățat să țină în viață cea mai notorie forță de mercenari din lume
Cancan.ro
Afacerist celebru, găsit mort în propria casă, după ce 3 bărbați înarmați au intrat peste el. Ce au descoperit polițiștii
Ce se întâmplă doctore
O fetiță de numai patru luni a trecut printr-o operație complexă la ochi. Ce au descoperit medicii?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Honda CR-V din 2017, un SUV diesel la sub 9.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Lipsa luminii naturale ar putea crește riscul de demență, arată un nou studiu
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Spania
AU EXPLODAT prețurile la hoteluri! Cât a ajuns să coste o cameră