Un cunoscut medic ORL a ajuns în mijlocul unui coșmar cu datorii uriașe, cămătari, amenințări și personaje cu legături în lumea interlopă. Doctorul, care profesează în București, a fost șantajat luni la rând de bărbații de la care împrumutase bani. Aceștia ajunseseră să-l caute inclusiv la spital, să-i amenințe familia și să-i urmărească fiecare promisiune de plată. Iar detaliul care pune capac întregii povești este că unul dintre cămătari se lăuda că avea o verișoară asistentă medicală, care îl ținea la curent cu ziua în care angajaților spitalului le intrau salariile! Gândul vă prezintă detalii spectaculoase din dosarul care a ajuns pe masa judecătorilor.
Cazul are toate ingredientele unui thriller, numai că întâmplările sunt cât se poate de reale, consemnate într-un dosar de șantaj înregistrat la Judecătoriei Sectorului 1. În centrul scandalului se află medicul ORL A. S. L., care, potrivit declarațiilor din anchetă, ajunsese să acumuleze datorii după ce pierduse bani la poker și ruletă.
Ca să iasă din impas, doctorul apelase la împrumuturi cu dobânzi amețitoare. Unele ajungeau la 50% pe săptămână, astfel că banii împrumutați se transformau rapid în sume din ce în ce mai greu de returnat.
Printre cei care aveau să-i transforme viața într-un coșmar s-au numărat Ilie Anton Aurel, zis „Toni”, și Gorea Ioan Cornel, fost Moscovici. Cei doi au ajuns în fața instanței pentru acuzații de șantaj, iar documentele judiciare consultate de Gândul dezvăluie cum această poveste a degenerat într-un calvar.
Una dintre cele mai surprinzătoare împrejurări privește chiar începutul relației dintre medic și Ilie Anton Aurel.
Potrivit declarației date de inculpat, acesta l-a cunoscut pe doctor la sfârșitul anului 2023, prin intermediul unui prieten. Știind că este specialist ORL, a mers la spital pentru consultații. Mai departe, cei doi au făcut schimb de numere de telefon și au păstrat legătura.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2Fdoctor3-scaled.jpg)
Nu a durat mult, iar relația profesională s-ar fi transformat într-una de amiciție… pe interes. Inculpatul a povestit că obișnuiau să se întâlnească inclusiv la terase și restaurante, iar doctorul ar fi început să-i solicite bani cu împrumut.
Mai întâi ar fi fost vorba despre 3.000 de lei, apoi despre aproximativ 6.000 de euro. De aici, lucrurile au luat o turnură dramatică.
Potrivit anchetatorilor, în perioada octombrie 2024 – martie 2025, medicul a fost supus unor presiuni repetate, prin apeluri telefonice, mesaje WhatsApp și amenințări cu acte de violență.
Unul dintre cele mai spectaculoase episoade apare într-o conversație din 15 noiembrie 2024. Medicul încerca să explice cămătarului că nu știa sigur dacă urma să-și primească salariul în ziua respectivă. Numai că acesta părea să aibă informații din interiorul unității medicale.
Bărbatul i-a transmis că se interesase prin intermediul unei verișoare care ar fi lucrat ca asistentă medicală la spital.
„M-am interesat, verișoara mea e asistentă acolo […] nu-s prost”, apare în mesajul consemnat în dosar.
Mai mult, cămătarul susținea că aștepta confirmarea dacă salariile urmau să fie achitate inclusiv în numerar și că primise informații despre plata tuturor angajaților, până la femeile de serviciu.
Povestea a devenit și mai interesantă după ce am analizat trecutul unuia dintre inculpați. Ilie Anton Aurel nu era la prima întâlnire cu justiția. Potrivit hotărârii, acesta fusese condamnat definitiv în 2020 la patru ani de închisoare pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de influență. Numele său apare și în ancheta DIICOT care a vizat gruparea asociată lui Fane Caran.
Mai mult, un martor audiat în noul dosar l-a descris drept o persoană periculoasă, despre care susținea că făcea parte din clanul Caranilor.
Nici celălalt inculpat nu s-a ferit să folosească numele lumii interlope. Potrivit propriei declarații, Gorea Ioan Cornel s-ar fi folosit de numele acestui clan pentru a-l impresiona pe medic și a-l determina să restituie banii, deși a negat că ar face parte dintr-o asemenea grupare.
În dosar apar zeci de mesaje și convorbiri telefonice, unele de o violență greu de imaginat. Pe 9 februarie 2025, medicul primea un mesaj vocal în care era avertizat că nu va scăpa de creditor nici dacă moare: „De mine nu ai să scapi în viața ta, poate să mori și atunci scapi, dar nici atunci, că tot îmi iau banii de la mă-ta, de la tac-tu, de la familia ta.”
În alte mesaje, doctorul era amenințat că va fi bătut, că oamenii vor veni peste el la serviciu sau că familia sa va avea de suferit.
Într-o convorbire cu un apropiat al medicului, unul dintre inculpați a cerut să i se transmită doctorului că îi va „crăpa capul” dacă nu răspunde la telefon.
Presiunile deveniseră atât de mari, încât medicul ajunsese să împrumute bani de la alte persoane pentru a achita datoriile anterioare. A apelat inclusiv la părinți, soră și prieteni, iar într-unul dintre episoade încerca să facă rost de aproximativ 10.000 de euro.
În conversațiile interceptate apare și o afirmație surprinzătoare despre câștigurile medicului. Unul dintre interlocutori îi reproșa că ar primi un salariu de aproximativ 30.000 de lei lunar, motiv pentru care nu înțelegea de ce întârzia plata unei datorii mult mai mici.
Medicul invoca frecvent și activitatea din sistemul privat. La sfârșitul lunii ianuarie 2025, acesta promitea că va achita aproximativ 10.000 de lei imediat ce urma să încaseze contravaloarea unei facturi.
Într-o altă conversație, din 24 februarie 2025, doctorul explica faptul că nu a putut răspunde la telefon deoarece fusese la domiciliul unei paciente. Numai că discuția nu s-a oprit la explicații. Cei doi au ajuns să stabilească o deplasare cu taxiul, în ziua următoare, pentru ca medicul să facă rost de 9.000 de lei.
La 26 februarie 2025, presiunile au căpătat o altă dimensiune. Într-o conversație telefonică, medicul a promis că va achita banii a doua zi. Interlocutorul i-a transmis însă un ultimatum: dacă până la ora 16:00 nu făcea plata, autoturismul său urma să ajungă la alte persoane.
În același timp, un alt personaj din poveste s-ar fi lăudat, potrivit afirmațiilor surprinse într-o interceptare, că își cumpărase autoturism din banii doctorului.
Iar șirul amenințărilor nu se oprește aici.
În seara zilei de 24 februarie 2025, medicul a purtat o conversație telefonică cu unul dintre inculpați, care se afla într-un autoturism alături de un bărbat prezentat drept „domnu’ Mihu”. Potrivit actelor judiciare, cei doi i-au adresat amenințări doctorului, încercând să-l determine să restituie banii promiși.
Mai târziu, filajul polițiștilor aveau să surprindă și deplasările lui Ilie Anton Aurel într-un BMW X6, în zona Pieței Amzei.
Pe 4 martie 2025, polițiștii Serviciului Grupuri Infracționale Violente au organizat o acțiune în apropierea locului de muncă al medicului, iar documentele consemnează supravegherea deplasărilor din zona străzilor D. I. Mendeleev și Amzei.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2Ffilaj.png)
Practic, în timp ce doctorul încerca să-și desfășoare activitatea profesională, anchetatorii urmăreau mișcările celui care îl presa pentru bani.
În urma perchezițiilor informatice, anchetatorii au descoperit discuții pe WhatsApp despre sumele pe care medicul trebuia să le achite, cu termene precise. Într-o conversație din 11 martie 2025, apărea un adevărat calendar al datoriilor: 5.000 de lei pentru 17 martie, 12.000 de lei pentru 21 martie și încă 24.000 de lei pentru 25 martie. În total, 41.000 de lei, sume urmărite într-o evidență ținută inclusiv pe telefon.
În alte episoade, transferurile bancare erau făcute în contul fiului unuia dintre inculpați, iar documentele au arătat că medicul achitase deja zeci de mii de lei.
În declarațiile martorilor apare și un personaj misterios, cunoscut sub porecla „Fomică”. Un martor a povestit că se afla la o terasă împreună cu medicul când acesta a primit un apel telefonic. La vederea numelui apelantului, doctorul ar fi tresărit și ar fi exclamat: „Mă sună Fomică!”.
Potrivit martorului, aceasta era una dintre persoanele de care doctorului îi era cel mai teamă, mai ales că ar fi fost căutat inclusiv la spital.
Coșmarul medicului a ajuns în atenția Poliției Capitalei, după ce acesta a formulat o plângere penală. Anchetatorii au autorizat interceptări, au analizat transferuri bancare, au făcut supravegheri și percheziții, iar în cele din urmă dosarul a ajuns pe masa judecătorilor.
La 21 aprilie 2026, Judecătoria Sectorului 1 a pronunțat sentința: Ilie Anton Aurel a primit doi ani și șase luni de închisoare cu executare, pentru șantaj în formă continuată, în stare de recidivă, iar Gorea Ioan Cornel a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de trei ani.