Prima pagină » Actualitate » Un lift de la Ministerul Transporturilor a căzut în gol. Înăuntru se aflau șapte persoane. În ce stare sunt acum. Cablurile liftului ar fi fost schimbate ieri. Liftul a avut probleme și cu trei zile în urmă

Un lift de la Ministerul Transporturilor a căzut în gol. Înăuntru se aflau șapte persoane. În ce stare sunt acum. Cablurile liftului ar fi fost schimbate ieri. Liftul a avut probleme și cu trei zile în urmă

Adina AnghelescuAndrei Dumitrescu

Un lift de la Ministerul Transporturilor, în care se aflau șapte persoane, a căzut în gol mai multe etaje. Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, două dintre ele suferind fracturi, potrivit pompierilor.

UPDATE 14.09 | Și luni au fost probleme cu același lift

Și luni, la începutul acestei săptămâni, au fost probleme cu același lift. Mai mulți angajați ai Metrorex susțin că, în cursul acelei zile, una dintre colegele lor se afla în lift când acesta s-a prăbușit „un pic” în gol. Femeia a rămas în asteptare până la evacuare, timp de 50 de minute.

„Numai că nimeni nu a luat decizia de a pune un afiș că acel lift să nu mai fie folosit până ce nu se remediază deficiențele de la tambur”, au spus surse din minister pentru Gândul.

UPDATE 13.25 | Liftul a căzut de la etajul IV până la subsol, potrivit șefului ISCIR

Șeful Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR), Radu Raul Dorobanțu, susține că ascensorul ar fi căzut de la etajul 4 până în puțul liftului de la subsol, după ce sistemele de siguranță nu au funcționat, relatează euronews.ro.

„Întreținătorii liftului au obligația la fiecare incident să anunțe la ISCIR, nu ne-au anunțat. În astfel de cazuri, ne anunță și venim și facem o verificare.

Din ce știu, liftul a căzut de la etajul 4 și nu au funcționat frânele de siguranță, tamburii care trebuiau să se blocheze, nu știu să vă spun de ce, facem o anchetă.

A căzut de la etajul 4 în puțul liftului de la subsol și s-a oprit în tamburul de siguranță. E un tambur ca cel de tren. Au fost în jur de 7-10 metri, nu știu exact.

Ultima verificare tehnică periodică a fost efectuată de CNCIR pe 9 aprilie”, a declarat Radu Raul Dorobanțu.

UPDATE 12.45 | O persoană a refuzat internarea și s-a întors la serviciu

Una dintre persoanele care are o problemă la picior, de la Direcția de Investitii a Metrorex, s-a întors de la spital la serviciu, după ce a refuzat internarea, potrivit surselor Gândul.

UPDATE 11.55 | Comisie internă de anchetă la Ministerul Transporturilor

„În cursul dimineții de astăzi, 21.05.2026, la nivelul unui ascensor care deservește clădirea PALAT CFR s-a întâmplat un incident tehnic. Liftul a căzut în gol câteva etaje. Menționăm că în lift se aflau persoane care sunt angajate în incinta clădirii. Din fericire persoanele aflate în ascensor nu au suferit răni grave.

La fața locului s-au deplasat echipaje ale ISU, Poliției și echipaje de la Ambulanța.

În prezent s-a luat decizia ca toate lifturile din incinta Palat CFR să fie oprite pentru verificări suplimentare.

Totodată, s-a constituit o comisie internă de anchetă care să verifice toate împrejurările în care s-a produs incidentul.

Pe măsură de vom avea mai multe informații vom face o nouă comunicare”, a anunțat Ministerul Transporturilor.

UPDATE 11.50 | Compania care administrează Palatul CFR a oprit toate lifturile din clădire

„În cursul zilei de astăzi 21 mai 2026 la nivelul unui ascensor situat în Palatul CFR a avut loc un incident regretabil.

Prioritatea noastră absolută, în acest moment, este siguranța tuturor celor care tranzitează clădirea și elucidarea rapidă a cauzelor acestui eveniment.

Pentru o corectă și completă informare, precizăm următoarele:

– În cursul zilei de ieri, la liftul în cauză au fost efectuate lucrări de revizie majoră, fiind înlocuite integral cablurile de tracțiune.
– Instalația de ridicat deținea toate verificările tehnice la zi, inclusiv autorizația de funcționare din partea Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat, fiind considerată sigură pentru exploatare conform normelor în vigoare.

După producerea incidentului au fost luate de urgență următoarele măsuri:

1. În prezent, s-a luat decizia ca toate lifturile din incinta Palatului CFR să fie oprite imediat de la funcționare pentru verificări suplimentare amănunțite.

2. Directorul General a convocat de urgență, la sediul instituției, conducerea și specialiștii firmei care asigură mentenanța lifturilor. Aceștia vor trebui să dea explicații detaliate cu privire la modul în care au fost efectuate lucrările de ieri și să participe la expertiza tehnică.

«Siguranța angajaților și a vizitatorilor din Palatul CFR este prioritatea noastră. Deși echipamentul avea toate avizele ISCIR legale și cablurile abia fuseseră schimbate, un astfel de incident este inacceptabil. Vom merge până la capăt cu ancheta. Dacă se va constata o eroare umană sau de execuție din partea firmei de mentenanță, vom aplica cele mai drastice măsuri legale și contractuale», a declarat directorul general Vlad Secăreanu.

Regretăm disconfortul creat și vom depune toate eforturile pentru ca activitatea în clădire să se desfășoare în condiții de maximă siguranță.

Societatea va colabora transparent cu toate organele de anchetă și vor fi date noi detalii pe măsură ce investigația tehnică va avansa”, au transmis reprezentanții companiei GRUP EXPLOATARE ŞI ÎNTREŢINERE PALAT C.F.R. S.A.

UPDATE 11.31 | ISU-BIF revine: au fost șapte persoane în lift, nu șase. Cinci au necesitat îngrijiri medicale

„Actualizare

În lift au fost 7 persoane și nu este cunoscut nivelul de la care a căzut în gol

Dintre cele 7 victime (2 bărbați și 5 femei), 5 au necesitat îngrijiri medicale:

– bărbat 38 ani transportat la Spitalul Militar Central cu fractură membru drept inferior
– ⁠femeie 42 ani transportată la Spitalul Universitar cu fractură membru drept inferior
– ⁠femeie 46 ani transportată la Spitalul Militar Central cu dureri în zona membrului inferior stâng

– ⁠femeie 53 ani care prezintă dureri în zona membrelor inferioare
– ⁠femeie 33 ani care prezintă dureri în zona membrului inferior drept (zona gleznei)”, au transmis pompierii.

UPDATE 11.29 | Poliția Capitalei: Activitățile sunt în dinamică

„Astăzi, 21 mai 2026, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 3 Poliție au fost sesizați, în jurul orei 10.22, cu privire la faptul că, în incinta unei instituții din Sectorul 1, ar fi căzut în gol un lift.

Polițiști din cadrul subunității care s-au deplasat cu operativitate la fața locului au constatat că aspectele sesizate se confirmă.

De asemenea, s-a procedat la delimitarea locului și demararea tuturor activităților specifice.

Din primele date, în interiorul liftului, la momentul accidentului, se aflau mai multe persoane.

Totodată, la adresă s-au deplasat mai multe echipaje din cadrul ISU -BIF, care au evacuat toate persoanele din lift și au acordat primul ajutor.

La acest moment, activitățile sunt în dinamică.

Verificările sunt efectuate de către polițiști din cadrul Secției 3 Poliție, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, au transmis reprezentanții Poliției Capitalei.

UPDATE 11.15 | Arafat: În acest moment, situația este sub control

Șeful DSU, Raed Arafat, a confirmat că în lift se aflau șase persoane și că nicio victimă nu este în stare gravă.

„Nu avem nici persoană rănită grav, au leziuni, dar nu să le pună viața în pericol, în acest moment situația este sub control, nu mai e nicio persoană prinsă în lift”, a explicat Raed Arafat într-o intervenție la Antena 3 CNN.

UPDATE 11.04 | Cablurile liftului ar fi fost schimbate ieri

Potrivit surselor Gândul, mentenanța lifturilor a fost făcută chiar ieri de către o firmă care are contract cu Ministerul Transporturilor. Tot ieri ar fi fost schimbate și cablurile la liftul prăbușit azi.

UPDATE 10.55 | Trei persoane vor fi duse la spital

„În acest moment, sunt trei persoane care vor fi transportate la spital pentru investigații suplimentare, ca urmare a acuzelor medicale”, au transmis reprezentanții ISU București – Ilfov.

UPDATE 10.47  | Persoanele au fost scoase din lift

„În urmă cu scurt timp, am intervenit la Palatul CFR, Bulevardul Dinicu Golescu, ca urmare a căderii cabinei unui lift. În interior se aflau 6 persoane, care au fost scoase din lift. În acest moment i se acordă primul ajutor unei persoane cu dureri la nivelul gleznei”, au transmis reprezentanții pompierilor.

Știrea inițială

Potrivit surselor Gândul, una dintre cele șase persoane este evaluată de medici în aceste momente. Ar fi vorba de o femeie, care acuză dureri la membrele inferioare. La fața locului sunt două autospeciale de pompieri, două ambulanțe SMURD și mai multe mașini de poliție.

Una dintre victime va fi transportată la spital pentru că a suferit un atac de panică.

Liftul ar fi plecat de la mezanin, mai arată sursele Gândul.

Cercetarea penală care va fi deschisă va evidenția când anume s-a făcut ultima mentenanță la ascensoare, susțin sursele citate. Politiștii ar fi cerut deja documente despre ultima revizie tehnică realizată la ascensoare. Cercetarea la fața locului va fi realizată în ancheta deschisă in rem pentru vătămare din culpă.

Între cei șase ocupanți ai liftului se aflau un funcționar bancar și doi angajați ai Metrorex, potrivit surselor noastre.

AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
S-a terminat viața dulce pentru Monica Gabor și Mr. Pink! După chirii neplătite și evacuare, apar acuzații de
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
„Fascismul nu se învinge spunându-le oamenilor că sunt proști”. Gelu Duminică critică Biserica pentru lipsa unei reacții după „prohodul” lui CTP
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Doliu în lumea filmului românesc. O actriță din celebra serie „Brigada Diverse” a murit la 84 de ani
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
Fierbe lumea interlopă! Frații Caran s-au bătut ca în filme. Ce au avut de împărțit Costel și Emil
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea