Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Un pompier din Sibiu a incendiat casa fostei iubite. Locuința a fost distrusă în totalitate de flăcări

VIDEO | Un pompier din Sibiu a incendiat casa fostei iubite. Locuința a fost distrusă în totalitate de flăcări

Un pompier este cercetat de procurorii militari, după ce ar fi incendiat o locuinţă din judeţul Sibiu. Casa a fost distrusă în totalitate de flăcări, dar – din fericire – proprietara casei şi cei trei copii ai săi nu se aflau înăuntru în interior în acel moment. În schimb, au fost salvaţi un câine şi trei papagali. Colegii bărbatului au stins incendiul după două ore.

Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel a transmis, sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj au dispus, vineri, începerea urmăririi penale faţă de un pompier militar din corpul subofiţerilor, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.

Bărbatul a fost prezentat, sâmbătă, Tribunalului Militar Cluj, care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

„În fapt s-a reţinut că, în noaptea de 02.09.2022, în jurul orei 02:00, la un imobil situat în comuna Şura Mare – judeţul Sibiu, a izbucnit un incendiu care a fost provocat în mod intenţionat. Imobilul cu destinaţia casă de locuit a fost distrus în proporţie de 95%. În momentul incendierii în imobil nu se afla nicio persoană, astfel încât nu au rezultat pierderi de vieţi omeneşti”, se arată în comunicat, citat de presa locală.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) au confirmat că principalul suspect este unul dintre colegii lor, iar surse din anchetă spun că acesta ar fi angajat la postul de pompieri din Şelimbăr.

Bărbatul a avut o relaţie cu proprietara casei care s-a încheiat în luna mai a acestui an.

Procurorii militari continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care a fost comisă fapta.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Poveste de dragoste în perioada comunistă. Cum a păcălit Securitatea o tânără româncă îndrăgostită de un englez
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
America, prinsă între MAGA și extrema stângă. De ce riscă moderații din ambele partide să rămână fără voce
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Patru sectoare ale Capitalei, fără apă rece timp de patru zile. Care sunt zonele afectate
Digi24
De ce plătesc românii energie scumpă, deși hidrocentralele și reactoarele nucleare o produc la costuri reduse
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!