Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Premierul Nicolae Ciucă: „Avem cantitățile de gaz necesare să putem trece iarna”

VIDEO | Premierul Nicolae Ciucă: „Avem cantitățile de gaz necesare să putem trece iarna”

Sursa foto: captură video Guvern

Premierul Nicolae Ciucă a transmis miercuri, în ședința de Guvern, că România are cantitatea de gaz necesară pentru a putea trece iarna. Totodată, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a precizat că nu sunt probleme cu intrarea sau aprovizionarea cu gaze în acest moment.

„În momentul de față continuăm să înmagazinăm gaze în depozitele proprii, am reușit să atingem 70%, ceea ce e foarte încurajator pentru realizarea obiectivului, astfel încât să ne asigurăm că avem cantitățile necesare de gaze pentru iarna 2022 – 2023.

Sunt convins că, așa cum ne-am asumat prin demersurile pe care Ministerul Energiei continuă să le facă, vom avea garanția unei aprovizionări continue în perioada următoare. Putem să transmitem un mesaj cât se poate de clar că, pentru cetățenii țării noastre și pentru economia românească, avem cantitățile de gaz necesare să putem trece iarna.

Săptămâna trecută am înființat un comitet interministerial care are ca obiectiv principal asigurarea rezilienței energetice pentru perioada următoare și concretizarea investițiilor în energie. Sunt demersuri care au început să funcționeze”, a declarat Nicolae Ciucă.

La rândul lui, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a spus că fluxurile de intrare în țară a cantităților de gaze naturale sunt în parametri normali.  În ceea ce privește investițiile, ministrul a spus că sunt foarte multe proiecte depuse, care acum sunt evaluate.

„Estimăm că în septembrie, România va ajunge la capacitatea de înmagazinare de gaze naturale de 80%. Continuăm să înmagazinăm. Fluxurile de intrare de gaze în România sunt în parametri normali, nu sunt probleme cu intrarea sau aprovizionarea cu gaze în acest moment.

Pot să existe situații punctuale în piață, cei care trebuie să vegheze asupra pieței iau decizii de verificare. Sunt foarte multe proiecte depuse, care acum sunt evaluate.

A fost dublat numărul de proiecte față de valoarea inițială, avem proiecte de peste un miliard de euro depuse, suntem în evaluare. Suntem convinși ca acest apel de proiecte va avea succes”, a menționat Virgil Popescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
O fotografie AI a băgat un bărbat în bucluc! Risca să ajungă 10 ani după gratii
Click
„Mi-au furat cheia, au fugit cu banii!” Vica Blochina, țeapă de zile mari în timpul renovării
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!