Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Sorin Grindeanu, la inaugurarea unui nou tronson al DEx Craiova-Pitești: În ritmul actual, anul viitor se va putea circula pe toți cei 121 km

VIDEO | Sorin Grindeanu, la inaugurarea unui nou tronson al DEx Craiova-Pitești: În ritmul actual, anul viitor se va putea circula pe toți cei 121 km

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, sâmbătă, la inaugurarea unui nou tronul al primului drum expres din România, DEx12 Craiova-Pitești, că, în actualul ritm de costrucție, anul viitor șoferii vor pute circula pe întregul drum.

„S-a deschis circulația pe încă un tronson al primului drum expres din România (DEx12 Craiova-Pitești)! e astăzi, se circulă pe 71,6 km ai acestui drum expres, între Robănești (județul Dolj) și Colonești (județul Olt)”, a anunțat, sâmbătă, ministrul Transporturilor.

Potrivit lui Sorin Grindeanu, cei 31,75 Km ai Tronsonului 3 (Valea Mare – Colonești) sunt deschiși cu șase luni mai devreme față de termenul contractual și sunt executați de același constructor român care a finalizat anul trecut Tronsonul 2, Robănești-Valea Mare, în lungime de 39,85 km.

„Dacă este menținut actualul ritm de construcție, anul viitor se va putea circula pe toți cei 121 km ai DEx Craiova-Pitești, după ce se vor finaliza lucrările și pe Tronsoanele 1 și 4”, a precizat ministrul Transporturilor, într-o postare pe Facebook.

„În acest final de săptămână se va circula pe un nou lot de autostradă Chețani-Câmpia Turzii și pe lotul trei din drumul expres Pitești-Craiova. Am fost recent pe ambele șantiere cu dl. ministru Grindeanu. Am certitudinea că la anul vor fi cu mult peste 100 de noi kilometri de autostrăzi și drumuri expres, inaugurate, a spus premierul Marcel Ciolacu, joi, la începutul ședinței de Guvern.

În total, 30 de miliarde lei va avea la dispoziție Sorin Grindeanu, în 2024, cu aproape 7 miliarde mai mult decât anul acesta. Mai mult de jumătate din bani, 20,4 miliarde lei, merg pentru susținerea proiectelor deschise pe fonduri europene, a transmis ministrul Grindeanu, la o conferință de presă comună cu premierul României pe 19 decembrie

Când a costat drumul

Potrivit directorului general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, tronsonul 3 din Drumul expres Craiova – Pitești a fost construit de Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL.

Drumarul a fost selectat în septembrie 2020 și a avut termen de proiectare 12 luni și un termen de execuție de 24 de luni.

Valoarea totală a contractului este de 782, 45 milioane de lei (fără TVA) pentru finalizarea lucrărilor, finanțare asigurată prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

CITIȚI ȘI:

VIDEO | Guvernul deblochează proiectele din infrastructură / Ciolacu: La finalul săptămânii se va circula pe Drumul expres Craiova – Pitești

EXCLUSIV | Vești bune! Ce au găsit șefii din “Transporturi” pe loturile lui Umbrărescu din Drumul Expres Craiova-Pitești (FOTO)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Haine din Paris, Marsilia și Lille, vândute online din magazinele SPARTE la proteste
Digi24
„Dacă n-au pâine, să mănânce borș”: Care este rețeta pentru pace în Europa pe care Donald Trump o împărtășește cu „ideologul lui Putin”
Cancan.ro
Remi i-a dat ”fatala” lui Narcis! Am aflat ce obiect intim i-a oferit la bonfire. Gestul care l-a scos din minți
Prosport.ro
Marele campion a ajuns să vândă fier vechi: „Tai vagoane de tren abandonate”
Adevarul
Strategia prin care Rusia poate îngenunchea NATO fără luptă, demascată de un general român
Mediafax
SURPRIZĂ! Călin Georgescu, din nou în fața judecătorilor. Când se decide soarta arestului la domiciliu
Click
O zodie va avea lumea la picioare în luna noiembrie. Norocul îi surâde din plin și este gata să dea lovitura
Digi24
„Justiţiarul de Berceni” a fost reţinut de poliţiştii din Ploieşti pentru lipsire de libertate şi lovire sau alte violenţe
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', o nouă predicție BULVERSANTĂ, după ce a prezis pandemia Covid-19: 'Se va întâmpla în 2027'
Ce se întâmplă doctore
Cazul impresionant al femeii care suferea de gigantomastie. Cum a ajuns de la cupa F la cupa C. „Sânii imenși deveniseră o povară!”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce japonezii fac schimbul de ulei la fiecare 5.000 de kilometri, iar europenii o fac de până la 6 ori mai rar?
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De când nu ai mai făcut dragoste? – Ce este astăzi?
Descopera.ro
Oamenii de știință ar fi rezolvat, în sfârșit, misterul celor două fețe ale Lunii
Mediafax Italia
SE ÎNCHID ȘCOLILE din cauza unei alerte de furtună! Meteorologii au tras semnalul de alarmă
Mediafax Spania
Se promulgă legea „antiokupa”?! Ce pedepse dure ar putea fi prevăzute