Cum a fost sancționat un șofer de 29 de ani, după ce a rulat cu 204 km/h pe A3 Turda-Borș. Avea și permisul de conducere suspendat

Publicat: 03 03. 2026, 21:48

Un șofer în vârstă de 29 de ani, din Sibiu, a fost sancționat de polițiști, după ce a rulat cu 204 km/h pe Autostrada A3 Turda-Borș. În plus, polițiștii clujeni au descoperit că bărbatul în cauză a condus cu un permis auto suspendat.

Un alt conducător auto a fost surprins în timp ce rulează cu o viteză mult mai mare decât cea admisă, pe un anumit sector de drum. În cursul zilei de duminică, 1 martie 2026, în jurul orei 02:35, un șofer în vârstă de 29 de ani a fost surprins în timp ce conducea cu 204 km/h pe Autostrada A3 Turda-Borș, pe tronsonul Câmpia Turzii – Nădășelu, la km 12. Limita de viteză este de 130 km/h, așa cum arată legea.

Cum a fost sancționat șoferul din Sibiu

Bărbatul a primit o amendă de 4.050 de lei și pe numele lui a fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat.

„În data de 1 martie a.c., în jurul orei 02:35, poliţiştii din cadrul Biroului de Poliţie Autostradă A3 Turda-Borş au depistat un conducător auto, pe tronsonul Câmpia Turzii – Nădăşelu, la kilometrul 12, sensul de mers spre Turda, care circula cu un autoturism având viteza de 204 km/h, pe un sector de drum unde limita maximă admisă este de 130 km/h.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că tânărul de 29 de ani, din judeţul Sibiu, care conducea autovehiculul, avea dreptul de a conduce suspendat”, se arată într-o informare transmisă marţi de IPJ Cluj, citată de Agerpres.

Un bărbat din Neamț a rămas fără permis, după ce a condus cu 207 km/h

O situație similară a avut loc și spre finalul lui februarie 2026, când un bărbat de 40 de ani, din Neamț, a fost depistat pe Autostrada A7, la km 131, circulând cu 207 km/h. A fost amendat și permisul de conducere i-a fost suspendat pentru 120 de zile.

„Noaptea trecută, un bărbat, de 40 de ani, din județul Neamț a fost depistat pe Autostrada A7, la km 131, circulând cu 207 km/h. Viteza a fost înregistrată pe un sector de drum unde limita legală este de 130 km/h.

77 km/h peste limită înseamnă un risc uriaș – pentru el și pentru ceilalți participanți la trafic. A primit amendă, dar a rămas și fără permis pentru 120 de zile. Viteza excesivă nu înseamnă câștig de timp, ci pericol. Conduceți responsabil!”, a transmis Poliția Română.

Un alt șofer a condus cu peste 200 km/h / foto: Facebook

Autorul recomandă:

Sursă foto: Shutterstock – rol ilustrativ; Facebook Poliția Română