Prima pagină » Auto » Prima țară din UE în care taximetriștii câștigă un proces împotriva UBER: În 10 zile compania americană trebuie să se închidă

Prima țară din UE în care taximetriștii câștigă un proces împotriva UBER: În 10 zile compania americană trebuie să se închidă

Prima țară din UE în care taximetriștii câștigă un proces împotriva UBER: În 10 zile compania americană trebuie să se închidă
Prima țară din UE în care taximetriștii câștigă un proces împotriva UBER: În 10 zile compania americană trebuie să se închidă

În sentința dată se arată că Uber este o companie de transport care nu respectă legislația din acest domeniu. După cum probabil intuiți, acesta a fost și punctul de vedere al asociațiilor de taximetrie.

Conform sentinței, Uber are la dispoziție 10 zile pentru a întrerupe orice activitate. În plus, în această perioadă, compania nu poate derula nicio campanie de promovare. În cazul în care Uber nu se supune deciziei, va avea de achitat o amendă de 10.000 de euro pentru fiecare zi de funcționare.

În acest moment, decizia nu este definitivă, iar compania Uber va face apel. Reprezentanții locali ai Uber s-au declarat șocați de decizia tribunalului și susțin că legea este învechită și trebuie schimbată pentru a fi în favoarea utilizatorilor, potrivit Auto Bild.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ATENȚIE, șoferi! România, traversată de transporturi AGABARITICE de până la 130 de tone. Traseele pe care circulă
Digi24
„Hitler era un criminal leneș care se trezea la prânz”. De ce multe lucruri pe care le știm despre ascensiunea naziștilor sunt greșite
Cancan.ro
Ella Vișan, desfigurată după un accident cumplit! La un pas de moarte, după ce a căzut 100 metri în gol
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Click
Care era numele real al lui Mircea Albulescu. Regretatul actor ar fi împlinit astăzi 92 de ani
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!