Madalina Prundea

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul Zilei de Transilvania”, la finalul anului de 2002 – unde a acoperit subiectele de social, actualitate, politic, economic, iar din 2008 s-a mutat în redacția EVZ din București, unde aproape doi ani a fost editor pentru corespondenții din țară. În mass-media națională a lucrat apoi la „Adevărul” și postul de televiziune Digi24.

A intrat din ianuarie 2020 în echipa Gândul unde urmărește agenda zilei, dar și teme cu impact pe termen lung și „human stories” impresionante. În plus, aduce în fața publicului teme importante în interviurile luate în platoul GÂNDUL EXCLUSIV.

Adresa de e-mail: [email protected]

România a transpus incorect prevederile de la nivelul comunitar privind mandatul european de arestare. Ce sancțiuni riscă
19 mai 2022, 16:34

România a transpus incorect prevederile de la nivelul comunitar privind mandatul european de arestare. Ce sancțiuni riscă

Președintele Croației ar vrea să condiționeze acceptarea Finlandei și Suediei în NATO. Cine are, de fapt, putere de decizie
18 mai 2022, 21:02

Președintele Croației ar vrea să condiționeze acceptarea Finlandei și Suediei în NATO. Cine are, de fapt, putere de decizie

România și alte patru state membre primesc aproape un sfert de miliard de euro pentru ajutorarea refugiaților din Ucraina. Cum se vor împărți banii
18 mai 2022, 18:51

România și alte patru state membre primesc aproape un sfert de miliard de euro pentru ajutorarea refugiaților din Ucraina. Cum se vor împărți banii

Guvernul a aprobat creșterea voluntară cu 200 de lei a salariului minim, cu exceptare de la impozitare. Câți angajați ar urma să beneficieze de măsură
18 mai 2022, 18:16

Guvernul a aprobat creșterea voluntară cu 200 de lei a salariului minim, cu exceptare de la impozitare. Câți angajați ar urma să beneficieze de măsură

Furnizorii de servicii medicale, de stat sau privați, sunt obligați să raporteze toate cazurile de boli transmisibile într-un registru unic. Cât sunt amenzile
18 mai 2022, 17:10

Furnizorii de servicii medicale, de stat sau privați, sunt obligați să raporteze toate cazurile de boli transmisibile într-un registru unic. Cât sunt amenzile

Test de logică pentru 2022 | Care dintre cele 2 influencerițe câștigă mai mulți bani?
18 mai 2022, 15:46

Test de logică pentru 2022 | Care dintre cele 2 influencerițe câștigă mai mulți bani?

Elon Musk crede că SUA se află probabil într-o recesiune ce ar putea dura un an și jumătate. „Administraţia Biden nu pare să realizeze mare lucru”
17 mai 2022, 22:34

Elon Musk crede că SUA se află probabil într-o recesiune ce ar putea dura un an și jumătate. „Administraţia Biden nu pare să realizeze mare lucru”

Silvio Berlusconi, despre situația din Ucraina. „Noi de asemenea suntem în război pentru că le trimitem arme”
17 mai 2022, 21:10

Silvio Berlusconi, despre situația din Ucraina. „Noi de asemenea suntem în război pentru că le trimitem arme”

Înalta Curte a admis recursul FCSB și va judeca palmaresul echipei Steaua
17 mai 2022, 19:49

Înalta Curte a admis recursul FCSB și va judeca palmaresul echipei Steaua

Studenții din România își propun să combată exodul de inteligență. Agenda și invitații Congresului organizației
17 mai 2022, 18:11

Studenții din România își propun să combată exodul de inteligență. Agenda și invitații Congresului organizației

Deputații liberali cer sancționarea aleșilor AUR pentru „comportament inacceptabil” la dezbaterea Legii offshore. Virgil Popescu: „AUR nu pierde nicio ocazie să puncteze pe agenda lui Putin”
17 mai 2022, 17:33

Vezi dacă o găsești pe acasă! Moneda din 2002, cu defect de batere, pe care colecționarii oferă 25.500 ron
17 mai 2022, 16:22

Vezi dacă o găsești pe acasă! Moneda din 2002, cu defect de batere, pe care colecționarii oferă 25.500 ron

Liderii coaliției Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, discuții la Guvern despre PNRR și cota unică
17 mai 2022, 15:48

Liderii coaliției Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, discuții la Guvern despre PNRR și cota unică

O tânără româncă a murit încercând își facă un selfie la o cascadă periculoasă din Thailanda. Ce au anunțat autoritățile
16 mai 2022, 22:10

O tânără româncă a murit încercând își facă un selfie la o cascadă periculoasă din Thailanda. Ce au anunțat autoritățile

Exporturile Gazprom spre Europa au scăzut cu 26,5% în primele patru luni și jumătate ale anului. La cât a ajuns profitul gigantului rus
16 mai 2022, 20:59

Exporturile Gazprom spre Europa au scăzut cu 26,5% în primele patru luni și jumătate ale anului. La cât a ajuns profitul gigantului rus

VIDEO | Armata rusă face recrutări: „Alegeți stabilitatea, ample oportunități de autoîmplinire, un nivel de viață decent”. Cum sunt pregătiți militarii
16 mai 2022, 20:30

VIDEO | Armata rusă face recrutări: „Alegeți stabilitatea, ample oportunități de autoîmplinire, un nivel de viață decent”. Cum sunt pregătiți militarii

VIDEO | Care sunt principiile de la baza schimbului de informații dintre Washington și Kiev? „Ucraina ar trebui să facă tot ce este necesar pentru a se apăra împotriva agresiunii ruse”
16 mai 2022, 19:00

Soluția propusă de Sadhguru și de mișcarea Salvează Solul la problema degradării globale a terenurilor agricole – prezentată la COP15
16 mai 2022, 18:35

Soluția propusă de Sadhguru și de mișcarea Salvează Solul la problema degradării globale a terenurilor agricole – prezentată la COP15

Aceasta e formula! Calculează-ți la ce vârstă te poți pensiona normal sau anticipat
16 mai 2022, 17:50

Aceasta e formula! Calculează-ți la ce vârstă te poți pensiona normal sau anticipat

Analiză publicată de Consiliul Fiscal | Grup de lucru: Este absolut necesar ca autoritățile să nu mai promoveze reduceri de impozite și taxe. Soluțiile propuse
15 mai 2022, 18:30

Analiză publicată de Consiliul Fiscal | Grup de lucru: Este absolut necesar ca autoritățile să nu mai promoveze reduceri de impozite și taxe. Soluțiile propuse

Ce măsuri anunță Gigi Becali dacă FCSB ratează titlul de campioană și în acest an? „Eu dau banii mei la fotbal?”
15 mai 2022, 14:41

Ce măsuri anunță Gigi Becali dacă FCSB ratează titlul de campioană și în acest an? „Eu dau banii mei la fotbal?”

Un bloc din Constanța a fost mistuit de un incendiu puternic. Locatarii au fost evacuați
15 mai 2022, 13:44

Un bloc din Constanța a fost mistuit de un incendiu puternic. Locatarii au fost evacuați

Ancheta privind incendiul de la un bloc din sectorul 5 a fost preluată de Serviciul Investigații Criminale
15 mai 2022, 13:23

Ancheta privind incendiul de la un bloc din sectorul 5 a fost preluată de Serviciul Investigații Criminale

Mesajul președintelui Republicii Moldova pentru participanții țării la Eurovision, în contextul controverselor care ar viza și țara sa. Maia Sandu: „Ați spart hotarele și tiparele”
15 mai 2022, 12:46

Cel mai tare test de personalitate | Care familie nu este una reală?
15 mai 2022, 12:12

Cel mai tare test de personalitate | Care familie nu este una reală?

Mesajul lui Nicolae Ciucă de Ziua Internațională a Familiei: „Avem proiecte de mare ajutor”. În ce ipostază s-a fotografiat ministrul Gabriela Firea cu această ocazie
15 mai 2022, 11:55

Mesajul lui Nicolae Ciucă de Ziua Internațională a Familiei: „Avem proiecte de mare ajutor”. În ce ipostază s-a fotografiat ministrul Gabriela Firea cu această ocazie

Mihai, fratele lui Radu și Alexandru Mazăre, mărturii despre moartea mamei: „Pur și simplu i s-au epuizat toate resursele psihice și organice, anatomice, și organismul dânsei a cedat”
14 mai 2022, 20:00

Președintele Finlandei i-a explicat lui Vladimir Putin de ce vrea ca țara sa să adere la NATO. Ce i-a răspuns liderul rus
14 mai 2022, 19:32

Președintele Finlandei i-a explicat lui Vladimir Putin de ce vrea ca țara sa să adere la NATO. Ce i-a răspuns liderul rus

Ministrul Economiei, după ce a promovat munițiile cu efect perforant termobaric: „Putem să intrăm în producție imediat, dar avem nevoie de o comandă”
14 mai 2022, 18:23

Ministrul Economiei, după ce a promovat munițiile cu efect perforant termobaric: „Putem să intrăm în producție imediat, dar avem nevoie de o comandă”

Declarație oficială: G7 nu va recunoaște niciodată frontierele pe care Rusia încearcă să le modifice cu forța
14 mai 2022, 17:05

Declarație oficială: G7 nu va recunoaște niciodată frontierele pe care Rusia încearcă să le modifice cu forța

Ion Țiriac: Situația de la Dinamo „este un dezastru, aproape o catastrofă”. Ce spune omul de afaceri despre o eventuală investiție în gruparea bucureșteană
14 mai 2022, 16:01

Ion Țiriac: Situația de la Dinamo „este un dezastru, aproape o catastrofă”. Ce spune omul de afaceri despre o eventuală investiție în gruparea bucureșteană

Rușii au oprit exportul de electricitate spre Finlanda, după ce statul nordic și-a exprimat intenția de a adera la NATO. Cum se descurcă locuitorii
14 mai 2022, 15:03

Rușii au oprit exportul de electricitate spre Finlanda, după ce statul nordic și-a exprimat intenția de a adera la NATO. Cum se descurcă locuitorii

Ce crede Petre Daea despre criza alimentară? „Războiul stomacurilor goale este mai periculos și mai devastator decât cel cu arma”
14 mai 2022, 14:26