Prima pagină » #Colectiv » DOSARUL COLECTIV. Instanța a respins contestaţiile supravieţuitorilor privind durata procesului

DOSARUL COLECTIV. Instanța a respins contestaţiile supravieţuitorilor privind durata procesului

DOSARUL COLECTIV. Instanța a respins contestaţiile supravieţuitorilor privind durata procesului

Magistraţii instanţei supreme au respins, joi, contestaţiile supravieţuitorilor şi familiilor victimelor din Colectiv. Aceştia au cerut accelararea procedurilor privind activitatea de urmărire penală a persoanelor condamnate, însă judecătorii nu le-au admis cererea.

Supravieţuitorii şi familiile victimelor incendiului din clubul bucureştean Colectiv au cerut instanţei de judecată să accelereze procedura de urmărire penală în cazul persoanelor condamnate, însă cererea lor a fost respinsă de magistraţii Înaltei Curţi.

Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de petenţii Hogea George Narcis, Mitroi Elena Elisabeta, Golu Adrian, Iancu Eugen Cătălin, Geambaşu Ruxandra, Vlăduţ Ortensa Marinela, Ştefan Coriolan, Istrate Laurenţiu, Voiculescu Mariana şi Mavi Erhan privind durata procesului penal ce face obiectul dosarului nr.184/P/2019 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie ţi Justiţie – Secţia Urmărire Penală şi Criminalistică”, scrie în soluţia instanţei.

În plus, fiecare dintre persoanele amintite trebuie să plătească 100 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Codul de procedură penală oferă posibilitatea persoanelor vătămate de a formula contestaţii, cerând accelararea procedurilor, dacă activitatea de urmărire penală sau de judecată nu se îndeplineşte într-o durată rezonabilă.

Contestaţia poate fi formulată după cum urmează:

– după cel puţin un an de la începerea urmăririi penale, pentru cauzele aflate în cursul urmăririi penale;

– după cel puţin un an de la trimiterea în judecată, pentru cauzele aflate în cursul judecăţii în primă instanţă;

– după cel puţin 6 luni de la sesizarea instanţei cu o cale de atac, pentru cauzele aflate în căile de atac ordinare sau extraordinare.

Instanţa a stabilit în dosarul Colectiv daune de peste 50 de milioane de euro pe care trebuie să le primească familiile victimelor, dar şi cei care au scăpat cu viaţă din clubul Colectiv. Printre cei care sunt obligaţi să plătească despăgubirile se numără fostul primar al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, patronii clubului Colectiv, patronii firmei care s-a ocupat de instalarea artificiilor, primăria sectorului 4 şi ISU.

În total, familiile persoanelor decedate în clubul Colectiv, precum şi victimele care au supravieţuit vor primi 41 de milioane de euro. Sumele individuale sunt cuprinse între 50.000 de euro şi 900.000 de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Fiica fostului senator Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș. Avea doar 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Bill Gates vrea locuri de muncă „rezervate pentru oameni”