Prima pagină » Comunicate de presă » Aveuro Internațional răspunde acuzațiilor și reafirmă angajamentul pentru transparență, calitate și respectarea legii

Aveuro Internațional răspunde acuzațiilor și reafirmă angajamentul pentru transparență, calitate și respectarea legii

Aveuro Internațional răspunde acuzațiilor și reafirmă angajamentul pentru transparență, calitate și respectarea legii

În contextul dezbaterilor recente privind achizițiile de microbuze electrice pentru elevi prin programele PNRR, compania Aveuro Internațional, unul dintre principalii furnizori selectați în cadrul licitațiilor organizate de consiliile județene, face o serie de clarificări esențiale cu privire la prețuri, proceduri, omologări și angajamentele asumate.

Fondată la Câmpina, Aveuro Internațional este singura companie din Europa cu omologare internațională pentru microbuze electrice școlare pe șasiu de Ford și Mercedes. Cu o experiență de peste 10 ani în producția și carosarea de vehicule electrice pentru transport public, compania și-a câștigat reputația de partener de încredere atât în România, cât și pe piețele europene.

„Am înțeles perfect preocuparea opiniei publice privind utilizarea fondurilor europene și suntem primii interesați de transparență totală. Toate procedurile la care am participat au fost competitive, deschise și supuse controlului autorităților. Reputația noastră a fost construită în timp, prin muncă, respectarea legii și standarde înalte de calitate.”, declară Vlad Papuc, director general Aveuro Internațional.

Un proiect de anvergură și provocări asumate

În 2023, statul român a lansat un program ambițios de achiziție a microbuzelor electrice pentru elevi, cu finanțare europeană. Obiectivul inițial: 3.200 de unități. Ulterior, în urma cererilor primite de la consiliile județene, s-a modificat specificația tehnică – de la microbuze de 8+1 locuri la 16+1 locuri – ceea ce a redus numărul final de vehicule livrabile la aproximativ 1.300.

Aveuro Internațional a câștigat peste 35 de contracte în țară, datorită capacității tehnice, bonității financiare și capacității logistice de a produce și livra până la 6 microbuze electrice pe zi. În plus, compania a oferit garanții extinse – de 8 sau chiar 10 ani – ceea ce a influențat în mod semnificativ prețul final al vehiculelor, justificând diferențele față de ofertele altor firme din domeniu.

Transparență, conformitate legală și prețuri în linie cu piața europeană

Contrar speculațiilor din spațiul public, compania precizează că toate prețurile sunt conforme cu bugetele alocate de statul român, stabilite prin Ghidul Solicitantului al Ministerului Educației. Acesta estima, încă din 2023, un preț de referință de 240.000 euro fără TVA pentru un microbuz electric de 16+1 locuri, în funcție de dotările solicitate și cerințele de omologare.

„Prețul include nu doar achiziția platformei Ford sau Mercedes, ci și carosarea, omologarea europeană, testările tehnice, logistica, service-ul pe 10 ani, garanția extinsă și riscurile asumate pentru tehnologii aflate la început de drum. Ne-am încadrat sub bugetul estimat de stat în majoritatea licitațiilor. Am fost chiar întrebați, oficial, dacă prețurile noastre nu sunt prea mici”, a precizat Vlad Papuc.

Un model de business construit pe inovație și responsabilitate

Aveuro Internațional este un producător român cu orientare internațională. Din 2015, compania a livrat vehicule electrice în Suedia, Belgia, Israel și alte piețe europene. Investițiile constante în tehnologie, omologări și infrastructură au transformat Aveuro într-un lider regional în segmentul transportului electric școlar.

Microbuzele electrice produse la Câmpina respectă cele mai stricte standarde europene de siguranță, fiind echipate cu baterii de ultimă generație, dotări moderne și capacitate ridicată de transport – adaptate nevoilor reale din mediul rural și urban mic.

Fără influențe politice, fără excepții

În pofida speculațiilor privind influențe politice, reprezentanții companiei resping categoric aceste acuzații. Aveuro Internațional nu a câștigat nicio licitație în județul Prahova, deși este companie locală, ceea ce contrazice orice teorie a favorizării.

„Nu am avut sprijin politic. Am câștigat pe baza documentațiilor și a calității produsului. Am investit în flotă, în angajați, în tehnologie și în respectarea standardelor internaționale. Suntem mândri că am pus România pe harta europeană a transportului electric școlar”, spune Vlad Papuc.

Perspective: un preț mai mic în viitor, cu aceeași calitate

Odată cu finalizarea primului ciclu de producție și amortizarea investițiilor inițiale, Aveuro Internațional este pregătită să vină, în eventualitatea unui nou apel PNRR sau a unor noi finanțări UE, cu o ofertă mai competitivă ca preț, fără a compromite calitatea sau siguranța.

„Ne bazăm pe colaborări solide cu Ford și Mercedes. Avem capacitatea de a livra rapid, în volume mari, fără întârzieri. Vom rămâne dedicați unui transport școlar sigur, ecologic și sustenabil”, a încheiat Vlad Papuc.

Despre Aveuro Internațional

Aveuro Internațional este un producător român de vehicule electrice specializate, cu sediul în Câmpina, județul Prahova. Cu peste un deceniu de experiență în carosarea microbuzelor și autobuzelor, compania deține omologări europene și internaționale, fiind un partener preferat în proiecte de transport public ecologic din România și Uniunea Europeană.


Sursa: G4Media 

Sursa Foto: Ilona Andrei / G4Media

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
The Guardian a dat „nota 4” filmului lui Cristian Mungiu
Digi24
Prima reacție a NATO după ce un avion F-16 românesc a doborât o dronă în spaţiul aerian al Estoniei
Cancan.ro
MOTIVUL pentru care Amiana Păștină, femeia acuzată că și-a ucis mama, și-a pus capăt zilelor în arest. Prin ce chin trecea
Prosport.ro
FOTO. „Vreau să mori”. Mesajul pe care l-a primit campioana de la o „mamă cu trei copii”
Adevarul
Accident cumplit în Chitila: o basculantă a trecut pe roșu și a izbit violent un Logan. Șoferul mașinii, în stare critică la spital
Mediafax
PSD: „Prim-ministrul demis Ilie Bolojan să răspundă pentru traficul de influență exercitat la vârful Guvernului”
Click
Daniel Pavel, primele declarații după ce și-a înmormântat tatăl chiar în ziua finalei „Desafio: Aventura”: „Nu știi niciodată când cel de Sus taie firul!”
Digi24
Xi Jinping i-a spus lui Donald Trump că Vladimir Putin ar putea „regreta” invazia în Ucraina. Ce a spus liderul SUA despre CPI
Cancan.ro
Ce pedeapsă a primit Emil Gânj, după ce și-a ucis fosta iubită. Magistrații, decizie de ULTIMĂ ORĂ!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Marie Jeanne Ion, la 20 de ani de la răpirea din Irak! Cum arată azi jurnalista
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Pare incredibil, dar e adevărat: Un Opel Astra a fost înregistrat de radar cu 696 km/h! Șoferul, amendat cu 6.600 de euro
Descopera.ro
Ce pățești dacă mănânci un singur ou pe zi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
O nouă modă în turism: oamenii călătoresc pentru vindecarea traumelor emoționale