Prima pagină » Comunicate de presă » Grupul G4Media.ro este achiziționat de Titluri Quality: se formează cel mai mare conglomerat de presă digitală din România

Grupul G4Media.ro este achiziționat de Titluri Quality: se formează cel mai mare conglomerat de presă digitală din România

Grupul G4Media.ro este achiziționat de Titluri Quality: se formează cel mai mare conglomerat de presă digitală din România

Compania Titluri Quality, care deține platforma Mediafax.ro și agenția de știri și imagini Mediafax, anunță semnarea contractului de achiziție integrală a grupului G4Media, într-o tranzacție ce marchează formarea celui mai mare conglomerat de presă digitală din România.

Noul grup va cumula o audiență de aproape 2 milioane de utilizatori unici pe zi, redefinind peisajul media online autohton.

Grupul G4Media reunește publicațiile G4Media, Economedia, G4Food, Techrider și Pets&Cats — branduri consolidate, cu profil editorial divers și o comunitate activă de cititori.

Grupul de presă din care face parte Mediafax include titluri de referință precum ProSport, CanCan, Gândul, ProMotor, CSID (Ce se întâmplă, doctore?), Descoperă, Go4it, Ciao, RaziCuLacrimi, ApropoTV și Liga2.ro

Prin această fuziune, se naște un ecosistem digital integrat, care va gestiona o audiență vastă, diversificată și bine segmentată. Modelul editorial propus va combina conținut premium, jurnalism de investigație, analiză economică, știri rapide, conținut viral și infotainment de calitate.

„Această fuziune reflectă o maturizare a pieței media digitale din România. Obiectivul este clar: să oferim conținut relevant, profesionist și adaptat nevoilor unui public care caută atât profunzime, cât și accesibilitate. Consolidarea resurselor ne permite să investim în inovație editorială, dezvoltare tehnologică și extinderea pe noi verticale de conținut”, au transmis reprezentanții G4Media, Dan Tăpălagă și Cristian Pantazi.

„Suntem onorați să anunțăm achiziția G4Media, un reper al jurnalismului românesc și un model de integritate, rigoare și impact public.
Această etapă marchează pentru grupul nostru nu doar o extindere strategică, ci o angajare fermă față de un ideal: performanta ca valoare centrala.

Prin această achiziție, reafirmăm credința noastră în pluralism, responsabilitate și excelență editorială. Următorii ani vor fi ghidați de principiile unei performanțe măsurate nu doar în cifre, ci și în calitatea dezbaterii publice pe care o susținem. Nu in ultimul rand audienta actuala a acestui conglomerat este cea mai mare din publishingul romanesc, avand practic un orizont de 360 de grade.” transmite Radu Budeanu, CEO Titluri Quality.

Independența editorială, garantată prin acord formal

Toate publicațiile din grupul G4Media își vor păstra echipele de conducere și independența editorială. Fondatorii grupului, jurnaliștii Dan Tăpălagă și Cristian Pantazi, vor rămâne implicați activ în noua structură, asigurând continuitatea liniei editoriale și respectarea principiilor care au stat la baza construcției G4Media.

Pentru a garanta acest principiu, noul proprietar a semnat un Acord privind independența editorială, aplicabil publicațiilor G4Media, Economedia, G4Food, Techrider și Pets&Cats.

Principiile-cheie ale acordului:

  1. Autonomia editorială
    Politica editorială a publicațiilor este stabilită exclusiv de echipele redacționale conduse de redactorii-șefi, care au ultimul cuvânt în toate deciziile privind conținutul jurnalistic. Proprietarul are dreptul legitim de a se consulta cu aceștia.
  2. Interdicția ingerinței directe
    Proprietarul nu poate contacta direct membrii redacțiilor pentru a influența, interzice sau modifica articole sau investigații. Comunicarea se face exclusiv prin redactorii-șefi.
  3. Respectarea agendei editoriale
    Nicio intervenție a proprietarului nu poate conduce la publicarea, retragerea sau modificarea conținutului editorial în afara deciziilor redacției. Nu există drept de veto, revizuire sau validare.
  4. Interdicția presiunii indirecte
    Orice formă de presiune — prin finanțatori, contracte comerciale sau alte canale — este considerată o încălcare gravă a acordului.
  5. Carta Editorială, document public
    Principiile acordului vor fi integrate într-o Cartă Editorială publică, afișată vizibil pe site-ul G4Media și respectată ca document de referință în relația cu cititorii și cu noua conducere.

Structura de ownership va fi comunicată public în perioada următoare, odată cu finalizarea tuturor detaliilor juridice și operaționale, după obținerea autorizării din partea autorităților competente. Conducerea editorială a publicațiilor din grupul G4Media.ro rămâne neschimbată. Prioritatea imediată rămâne asigurarea continuității editoriale și dezvoltarea sustenabilă a brandurilor din portofoliu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Trump susține că Iranul vrea să-l UCIDĂ: „Am lăsat instrucțiuni dacă voi fi asasinat”
Digi24
China i-a dat un ultimatum lui Putin privind folosirea armelor nucleare în Ucraina
Cancan.ro
O fostă campioană și-a ținut iubitul, avocat celebru, ostatic într-un apartament din București. Trupele speciale au intervenit prin balcon să-l salveze
Prosport.ro
Are mari probleme financiare și a dezvăluit „cea mai mare greșeală” a vieții: „L-am dat eu, ca prostul! Eram general!”
Adevarul
Fuga din calea iadului: capcana mortală în care au sfârșit localnicii care fugeau de incendiile din Spania. Mărturiile supraviețuitorilor
Mediafax
Cum se împărțea viitorul ROMÂNIEI fără ca românii să știe. Documentul care face lumină
Click
Crina Abrudan primește ajutor în afacerea cu haine de la toată familia. „Mă ajută și soțul, mă ajută și mama!”
Digi24
„Rețeaua morții” în care NATO va folosi inteligența artificială în România împotriva Rusiei
Cancan.ro
Echipa Vocea României s-a mărit în 2026. Cine s-a alăturat vedetelor cu greutate din PRO TV
Ce se întâmplă doctore
Cum au decurs ultimele clipe din viața lui Gabi Mureșan. Prietenul lui a încercat să-l salveze din lac: „Nu știam unde să mă scufund”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cum transformi o Dacia într-un camper în doar 4 minute. Soluția de 1.400 de lei apărută pe OLX
Descopera.ro
Oamenii fără de care Imperiul Roman nu ar fi existat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Cum ne afectează canicula starea de spirit? Temperaturile extreme influențează chiar și modul în care gândim!