Prima pagină » Actualitate » Numărul cazurilor de Covid, în continuă creștere în România. Explicațiile ministrului Sănătății, Alexandru Rafila

Numărul cazurilor de Covid, în continuă creștere în România. Explicațiile ministrului Sănătății, Alexandru Rafila

Numărul cazurilor de Covid, în continuă creștere în România. Explicațiile ministrului Sănătății, Alexandru Rafila

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat – miercuri – că monitorizează creşterea numărului de cazuri, dar acest lucru nu este ceva ieşit din comun, fiind un trend la nivelul întregii Uniuni Europene.

Cele ai multe cazuri apar, ca de obicei, în oraşele mari, unde mobilitatea populaţiei este mai mare. Rafila a precizat că Ministerul Sănătăţii a păstrat toate capacităţile necesare pentru a face faţă pandemiei, scrie Ziare.com.

El a explicat că o treime din numărul de cazuri de miercuri au fost în municipiul Bucureşti, urmat de Cluj şi Timişoara.

„Se respectă, dacă vreţi, ceea ce s-a întâmplat şi în perioadele anterioare, oraşele cele mai mari cu activitate intensă, cu acţiuni multiple dau cele mai mari cifre. Această creştere care se înregistrează în aceste zile o monitorizăm cu atenţie”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Acesta a precizat că Ministerul Sănătăţii a păstrat toate instrumentele în ceea ce priveşte diagnosticul, evaluarea şi tratamentul acestor pacienţi.

„Există aceeaşi capacitate operaţională. Încurajăm testarea ca măsură de control al acestei pandemii în ţara noastră. Este un trend general înregistrat în Uniunea Europeană şi, în mod evident, recomandăm cu foarte multă seriozitate aş spune păstrarea măsurilor de protecţie individuală”, a mai afirmat Rafila.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Meteo București: Strat de zăpadă de până la 15 cm și temperaturi minime de până la -10 grade
Digi24
Traian Băsescu spune că Nicușor Dan face „o mare greşeală”: E într-o capcană să prezinte raportul pentru anularea alegerilor în 2024
Cancan.ro
Irina Rimes, out de la Vocea României! Este cutremur media în PRO TV
Prosport.ro
Soția a apărat-o public pe amantă: „Nu e distrugătoare de casă”. Cum arată
Adevarul
Ultimul suflet din lagărul Rubla: „La Însurăței ne omora și la Viziru ne îngropa“
Mediafax
33 de plaje dintre cele mai vizitate din sudul Mediteranei ar putea dispărea în următorii ani
Click
Cum a fost distrusă una dintre cele mai mari fabrici de lactate din România. A fost un simbol al industriei alimentare românești
Digi24
Cum vrea Putin să profite de dezghețarea Arcticii: nevoia de parteneri și norul negru care planează asupra planurilor Kremlinului
Cancan.ro
Ce alți milionari români se aflau pe lista ucigașilor lui Adrian Kreiner. Thriller real cu filaj dintr-un pod părăsit!
Ce se întâmplă doctore
Amestecul-minune cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum ar putea arăta Dacia C-Neo: spaniolii publică primele randări ale noului break
Descopera.ro
Polul Sud tocmai s-a mutat! Cum a fost posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
O descoperire unică, veche de 9.500 de ani, dezvăluie o perspectivă rară asupra ritualurilor străvechi