60 de ani de la moartea lui George Enescu. Publicul este invitat la un concert omagial gratuit

Luni, 4 mai, se împlinesc 60 de ani de la moartea compozitorului, dirijorului și violonistului, pianistului și pedagogului român George Enescu. Cu această ocazie, Muzeul Național „George Enescu” din București organizează un recital cameral omagial, la care publicul are acces liber.

Evenimentul se va desfășura în Aula Palatului Cantacuzino, de la ora 18:00, când pe scenă vor urca Diana Moș (vioară), Adriana Maier (pian), Dan Cavassi (violoncel) și Viorela Ciucur (pian). Programul artistic va conține Sonata pentru pian și vioară nr. 3 „în carcater popular românesc” op. 25 și Sonata pentru pian și violoncel nr. 2 op.26.

Născut pe 19 august 1881, la Liveni, Botoșani, George Enescu este considerat unul dintre cei mai importanți muzicieni români. Personalitatea sa artistică s-a manifestat în multiple ipostaze: compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor.

ARMATĂ Ministrul Apărării, Radu Miruţă, dă asigurări că salariile militarilor nu vor scădea: „Am cerut pentru anul viitor o creştere a bugetului MApN”

00:09

FLASH NEWS Medvedev îl amenință pe Zelenski după ce Kievul ar fi încercat să-l ucidă pe Putin: „Va trebui să se ascundă pentru tot restul vieții lui”

23:53

George Enescu a început să cânte la vioară la vârsta de 4 ani, primind îndrumări muzicale de la părinții săi și de la un vestit lăutar, Niculae Chioru, potrivit biografiei sale postate pe site-ul Muzeului Național „George Enescu” din București. De la vârsta de 5-6 ani datează primele sale încercări de compoziție. Studiul profesionist al muzicii i s-a datorat, pentru început, profesorului Eduard Caudella.

Între anii 1888 – 1894, studiază la Conservatorul din Viena, avându-i ca profesori, printre alții, pe Joseph Hellmesberger jr. (vioară) și pe Robert Fuchs (compoziție). La vârsta de 8 ani debutează ca violonist. Presa vieneză l-a numit „un Mozart român”.

După absolvirea Conservatorului din Viena, își continuă studiile la Conservatorul din Paris (1895 – 1899), sub îndrumarea lui Martin Pierre Marsick (vioară), André Gédalge (contrapunct), Jules Massenet și Gabriel Fauré (compoziție). Printre colegii săi de la Paris se numără Maurice Ravel, Florent Schmitt, Charles Koechlin și Theodor Fuchs.

FOTO: Muzeul Național „George Enescu” din București

Debutul său în calitate de compozitor, în condiții excepționale, datorat în parte protectoarei sale Elena Bibescu, are loc pe 6 februarie 1898, la Concertele Colonne din Paris, cu „Poema Română, op. 1″.

În același an, muzicianul în vârstă de 17 ani începe să dea lecții de vioară și susține recitaluri la București. Admirat de regina Elisabeta a României, este deseori invitat să cânte la Castelul Peleș din Sinaia. Enescu a compus mai multe lieduri, inspirat de câteva poeme ale reginei Carmen Sylva.

Din primii ani ai secolului al XX-lea datează compozițiile sale mai cunoscute, cum sunt cele două „Rapsodii Române, op. 11 (1901 – 1902)”, „Suita nr. 1 pentru orchestră, op. 9 (1903)”, prima sa „Simfonie, în Mi b, op. 13 (1905)”, „Șapte cântece pe versuri de Clément Marot, op. 15 (1908)”.

Activitatea sa muzicală alternează între București și Paris. Întreprinde turnee în mai multe țări europene, alături de parteneri prestigioși, ca Alfredo Casella, Pablo Casals, Louis Fournier.

În timpul Primului Război Mondial, el rămâne în București. Dirijează „Simfonia a IX-a” de Ludwig van Beethoven (pentru prima dată în audiție integrală în România), compoziții de Hector Berlioz, Claude Debussy, Richard Wagner, precum și creații proprii: „Simfonia nr. 2 (1913)”, „Suita pentru orchestră nr. 2 op. 20 (1915)”. În 1913, are loc prima ediție a Concursului Național de Compoziție fondat de el cu scopul stimulării creației muzicale autohtone. Decernat din venituri proprii și constând în sume generoase, premiul oferea câștigătorilor șansa de a se specializa la Paris, precum și de a-și auzi interpretate în concerte piesele laureate.

După război, Enescu continuă seria turneelor atât în Europa, cât și în Statele Unite ale Americii. Peste Ocean a dirijat, începând din 1923, orchestre prestigioase, printre care Philadelphia Orchestra, Boston Orchestra, Chicago Symphony.

Activitatea sa de pedagog capătă, de asemenea, o importanță considerabilă. Printre elevii săi se numără violoniștii Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux și Yehudi Menuhin. Acesta din urmă a păstrat un adevărat cult și o profundă afecțiune pentru Enescu. „Pentru mine, Enescu va rămâne una din veritabilele minuni ale lumii. (…) Rădăcinile puternice și noblețea sufletului său sunt provenite din propria lui țară, o țară de inegalată frumusețe”, spunea Yehudi Menuhin.

În 1936, pe 13 martie, a avut loc la Paris premiera operei „Oedip”, pe un libret de Edmond Fleg, cu un succes răsunător la public.

FOTO: Muzeul Național „George Enescu” din București

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Enescu rămâne în București, unde se distinge printr-o activitate dirijorală intensă, încurajând totodată și creațiile unor muzicieni români ca Mihail Jora, Constantin Silvestri, Ionel Perlea, Theodor Rogalski, Sabin Drăgoi.

În 1946, în luna aprilie întreprinde un turneu în URSS, unde intră în contact cu personalități de primă mână ale muzicii ruse: Dmitri Șostakovici, Aram Haciaturian, Kiril Kondrașin, David Oistrah, Lev Oborin. În luna mai, primește la București vizita lui Yehudi Menuhin. În luna septembrie, împreună cu soția sa Maria (Maruca, născută Rosetti-Tescanu, devenită la prima căsătorie prințesă Cantacuzino), pleacă în turneu în Statele Unite ale Americii. La revenirea în Europa se stabilește la Paris, în semn de protest față de regimul comunist instaurat în România.

Printre ultimele sale creații se numără „Cvartetul de coarde op. 22 nr. 2″, poemul simfonic „Vox Maris op. 31″, „Simfonia de cameră op. 33″.

George Enescu se stinge din viață în noaptea de 3 spre 4 mai 1955 și este înmormântat în cimitirul Père Lachaise din Paris.