9 MAI 1877 – Mihail Kogălniceanu proclamă independența României față de Imperiul Otoman

Mihail Kogălniceanu, ministrul de Externe în cabinetul condus de premierul PNL Ion Brătianu, a ținut un discurs în fața Adunării Deputaților. După cinci secole de supunere în fața Imperiului Otoman, la 9 mai 1877, în fața Adunării Deputaților, ministrul a declarat:  „Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare…., suntem o națiune liberă și independentă”. Kogălniceanu a solicitat atunci înlăturarea raporturilor de vasalitate față de Poartă. 

România intrase în război cu Imperiul Otoman. Dar la momentul oportun. Din 24 aprilie 1877, Rusia, încercând să-și restabilească controlul asupra Mării Negre după pierderile teritoriale suferite pe durata Războiului Crimeii din 1853 – 1856, intră în război cu Poarta Otomană, alături de Serbia, Bulgaria și Muntenegru. România a profitat de oportunitate.

Rusia, sub pretextul că susține națiunile balcanice și ortodoxe, le ajută să-și obțină independența în fața Imperiului Otoman. Țarul Alexandru al II-lea se consideră un „eliberator”. În realitate, are scopuri ascunse: să se extindă teritorial, să controleze nu doar Marea Neagră, dar și peninsula balcanică, în mod direct sau indirect, prin anexarea de teritorii. În cele din urmă, să obțină acces la Marea Mediterană. Se voia o putere globală care să egaleze Imperiul Britanic, Imperiul Francez și Imperiul German.

Cine a fost Kogălniceanu?

Născut pe 6 septembrie 1817, la Iași, Mihail Kogălniceanu a fost unul dintre cei mai influenți intelectuali ai generației sale. El și-a dedicat viața pentru liberalismul românesc și modernizarea statului român.  A editat publicații alături de poetul Vasile Alecsandri și Ion Ghica, a fost profesor la Academia Mihăileană, a editat revistele „Dacia Literară” și „Steaua Dunării” și a intrat în politică cu un discurs naționalist, fiind ideologul revoluției din 1848 din Moldova.

El a elaborat desființarea sclaviei rromilor. și a jucat un rol major în Divanul ad hoc care l-a adus la tronul de domnie pe Alexandru Ioan Cuza. Cuza, prietenul de o viață al lui Kogălniceanu, a devenit primul domnitor ales al principatului Valahiei și Moldaviei. S-a creat statul român, sub umbrela împăratului francez Napoleon al III-lea, care voia un stat tampon între marile imperii ale Europei răsăritene.

A depus eforturi pentru revocarea rangurilor tradiționale ale boierilor și secularizarea proprietăților mânăstirilor. A fost implicat în reforma funciară, impusă printr-o lovitură de stat de către Cuza. Kogălniceanu, având conflicte cu Cuza, a demisionat din funcția de premier.  În 1875, alături de Ion C. Brătianu, Ion Ghica și Constantin Alexandru Rosetti, Mihail Kogălniceanu a înființat Partidul Național Liberal.

Mihail Kogălniceanu proclamă independența, dar cu un cost

Mihail Kogălniceanu a încercat să obțină recunoaștere diplomatică de la alte state europene. Niciun stat european nu a recunoscut proclamarea independenței țării.  Poarta Otomană a ignorat-o.  Și chiar delegatul Rusiei Dimitrie Sturza a primit instrucțiuni să-i oprească inițiativa lui Kogălniceanu care ar fi agravat „Problema Orientală”.

Imperiul Otoman era în declin, dar riscul  era crescut să se ajungă la războaie sângeroase în toată Peninsula Balcanică și în Orientul Mijlociu. Ar putea atrage toate marile puteri europene. Imperiul Otoman se confruntase cu criza din Liban și cu revolta din Creta. În spațiul balcanic,  cu revolta albanezilor și cu  revolta din Herțegovina. Mai era și  revolta bulgară, unde 30.000 ce civili au fost uciși.

Masacrul de la Batak din 1876 a atras reacții internaționale. Guvernul britanic condus de Disraeli era încă dispus să-i susțină pe otomani în criza balcanică, doar pentru că aveau interese economice.  Jurnalistul american Januarius A.MacGahan de la The Daily News a raportat masacrul. Liderul opoziției britanice William Gladstone, și alți demnitari, ca Charles Darwin, Oscar Wilde, Victor Hugo și Giuseppe Garibaldi, au condamnat public masacrul comis de otomani.  Simpatia rușilor față de cauza bulgară a crescut la nivel național (History of Bulgaria, 2010).  Și ulterior, a început războiul sârbo-turc.

Eforturile diplomatice ale lui Mihail Kogălniceanu

Kogălniceanu a insistat asupra independenței. S-a întâlnit cu diplomatul  rus Aleksandr Nelidov pentru a negocia. Alături de politicianul PNL Constantin Alexandru Rosetti și premierul Brătianu, le-a transmis rușilor că guvernul le va permite să traverseze teritoriul României pentru a lovi în trupele otomane din spațiul balcanic.

Kogălniceanu îl convinge și pe domnitorul Carol să accepte alianța cu Rusia, în ciuda sfatului dat de Consiliul de Coroană.

Ministrul l-a contactat și pe ministrul de Externe din Cea de-a Treia Republică Franceză, Louis, duc Decazes, dar acesta a refuzat să sprijine dobândirea independenței României. Franța, care a orchestrat Unirea Principatelor, nu prea voia ca o „țară tampon” între Imperiul Rus, Imperiul Austro-Ungar și Imperiul Otoman, să devină independentă.  România a ales să lupte pentru independența sa prin a sprijini Imperiul Rus care nu se bucura de o reputație bună nici în secolul 19.

Incidentul de pe 23 aprilie 1877 – Rusia „invadează” România

Pe 23 aprilie 1877, Imperiul Rus și-a trimis armata peste România. Trupele rusești au traversat podul Eiffel de lângă Ungheni, pe râul Prut. Otomanii, văzând că rușii au invadat „o posesiune de-a lor”,  au început să bombardeze orașele românești de pe Dunăre.  Și domnitorul Carol și ministrul Kogălniceanu au fost luați prin surprindere pentru că nu au fost informați anterior despre data începerii războiului.

Armata Imperială Rusă deja intrase în Moldova. Populația civilă a României, care nu era informată de schemele lui Kogălniceanu de a le conferi independență, s-au speriat de moarte. Au crezut că Rusia invadează România. Kogălniceanu a fost și el alarmat.  Dar tensiunile bilaterale au fost evitate după ce rușii și-au cerut scuze și au declarat că România este sub protecția Imperiului Rus.  Poarta Otomană, aflând de incident, jurase să anexeze România la acel moment.

Guvernul României a negociat termenii cu Rusia, prin care Armata României se alătura Bulgariei (era una dintre prioritățile Rusiei ca aceasta să devină o țară independentă). La schimb, rușii trebuiau să suporte costurile reparațiilor și îndemnizațiilor.  La 24 aprilie, Rusia declară război oficial otomanilor.

Reacțiile internaționale

Kogălniceanu s-a adresat Parlamentului. El a declarat că intrarea în război alături de Rusia împotriva Imperiului Otoman era singura opțiune pentru ca România să se remarce la nivel european. După discursul istoric din Parlament ce a scos România de sub suzeranitate otomană, Kogălniceanu a fost decorat de Carol. Chiar cu Ordinul național „Steaua României”, cea mai înaltă distincție a statului român.

Ministrul a călătorit în Imperiul Austro-Ungar pentru a se întâlni cu ministrul de Externe Gyula Andrassy, cel care i-a garantat că granița dintre România și Ungaria va fi securizată. Provocarea majoră a fost să-l convingă pe cancelarul Imperiului German, Otto von Bismark, să recunoască independența României.

Germania, ca și Italia, ambele fiind două state noi apărute pe harta Europei, au fost rezervate. Guvernul britanic de la Londra solicita imediat pedepsirea României pentru încălcarea tratatelor. Imperiul Britanic a fost principalul aliat al Imperiului Otoman în Războiul Crimeii.

Scenă din serialul „Războiul independenței”, lansat în 1977 pentru a marca centenarul dobândirii independenței

Începutul Războiului de Independență

Pare că România s-a inspirat după Războiul de Independență American (început în 1775, terminat în 1783). Independența era proclamată într-o adunare legislativă (Congresul Continental din SUA vs Adunarea Deputaților din România). Era declarată de un erudit om de stat cu aptitudini diplomatice (Thomas Jefferson din SUA vs Mihail Kogălniceanu în România). Și proclamația îi conferă conflictului un caracter sacru pentru poporul care luptă în numele libertății și autodeterminării a unor tinere națiuni (Războiul de Independență American vs Războiul de Independență Român). Ambele națiuni ce se voiau democratice au cerut ajutorul unor monarhii (americanii au primit ajutorul francezilor, românii de la ruși).   Ambele războaie revoluționare au loc la o distanță de 102 ani.

Mihail Kogălniceanu a proclamat independența statului român. Dar a evidențiat și faptul că românii trebuie să lupte și să se jertfească pentru ea. A declarat în Parlament că „suntem „în stare de rezbel, suntem dezlegați de legăturile noastre cu Înalta Poartă şi prin urmare suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare” – Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003). Adunarea Deputaților a votat o moțiune, cu 79 de voturi pentru și două abțineri.  Astfel, este oficializat  „rezbelul între România și Turcia,  ruperea legăturilor  cu Poarta şi independența absolută a României ce au primit consacrarea oficială”.

Rușii au trimis o armată mare în Balcani: aproximativ 300.000 de soldați.  Otomanii aveau circa 200.000 de militari în peninsula Balcanică, dintre care circa 100.000 erau repartizați în garnizoane fortificate. Restul se aflau în operațiuni. Otomanii aveau avantajul de a fi fortificați. Erau stăpânii deplini ai Mării Negre și puteau trimite ambarcațiuni de patrulare de-a lungul fluviului Dunării. Dețineau arme superioare, inclusiv puști noi de fabricație britanică și americană și artilerie germană. Se anunța a fi un război dur.

Text tradus și adaptat de pe Wikipedia 

Citește și: 9 MAI, calendarul zilei: Ziua Europei / Mihail Kogălniceanu proclamă independența României