Prima pagină » Cultură » Proiect ICR – CANTEMIR 300 – în jurul lumii | Pseudojurnal de călătorie: „Ziua 8 – Insula din ziua de mâine”  

Proiect ICR – CANTEMIR 300 – în jurul lumii | Pseudojurnal de călătorie: „Ziua 8 – Insula din ziua de mâine”  

Am plecat departe. De fapt, cel mai departe posibil. Pentru că în orice alt punct am ajunge pe Pământ – fie că e uscat sau apă – am fi, geometric, mai aproape de locul din care am plecat. Între Valencia și Auckland se poate trasa, cu precizie, o axă imaginară a planetei, un diametru al geoidului.

Acum împlinim ideea inițială a proiectului nostru, gândul nebunesc de la care a pornit totul: să simbolizăm cuprinderea universală a muzicii românești cântând în puncte de antipod.

Acum înțeleg, însă, și cât e de dificil, pentru că nu am vrut doar să atingem, pe traseul nostru, și aceste puncte. Am vrut să le legăm direct, într-un singur segment de călătorie, să nu existe „mai departe” de unde putem ajunge.

Nu e mare lucru de zis despre călătoria în sine: 30 de ore pe drum, aproape 20.000 km, zboruri de câte 15 ore… Am plecat ieri și ajungem mâine. Bine măcar că am dezvoltat încă din adolescență, de când călătoream singur la București pentru pregătirile la pian și teorie, abilitatea de a nu mă plictisi. Îmi propun atât de multe pentru astfel de drumuri, încât mereu am senzația că ajung prea devreme.

Acest proiect al Institutului Cultural Român (ICR) – CANTEMIR 300 – reprezintă o premieră istorică pentru muzica românească, fiind pentru prima dată când artiști din România realizează înconjurul Pământului în cadrul unui singur turneu de concerte. Dar înaintea acestui record documentar, scopul principal al întregului demers este acela de a ilustra, cât mai concret posibil, cuprinderea universală a culturii române pornind de la una dintre cele mai valoroase personalități din istorie.

”Am ajuns să fac un astfel de drum prin muzică”

Dar acum e altceva. Atunci vedeam pe geam Brăila și Făureiul, acum văd sub mine Oceanul Indian și Australia. Vreau să savurez fiecare kilometru încărcându-l cu un subtil sentiment de împlinire pentru că am ajuns să fac un astfel de drum prin muzică. Acea muzică pentru care, demult, luam trenul din Galați spre București.

Și totuși, dacă mă gândesc bine, drumul ăla era mai lung. Pentru că încă mai continuă. Auckland, Hamilton, Sydney, Santiago… oricât ar fi de departe, sunt doar următoarele stații din călătoria pe care am început-o atunci și încă mă duce spre ziua de mâine.

”ROMANIA UNIVERSALIS a fost și este un concept prin care asta ne-am propus: să ducem muzica românească pe cât posibil mai departe, nu numai geografic (utilizarea la plural la persoana I a verbelor înseamnă, în textul acesta și în altele, dacă vor mai fi, violonista Diana Jipa și cu mine”, spune muzicianul Ștefan Doniga.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atenție, șoferi! Din 25 august, rămâi fără permis dacă nu plătești amenzile de circulație
Digi24
Peste 100 de oameni au participat la dezvelirea bustului generalului decedat Radu Theodoru, fost suspect într-un dosar de trădare
Cancan.ro
TOP 47 | Clasamentul pensiilor, în funcție de județ. În ce oraș sunt cei mai bogați pensionari din România în 2026
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în bikini roz de ziua ei! Apariție hot a campioanei la 31 de ani
Adevarul
Profesorul de istorie urmărit de 1,4 milioane de oameni explică de ce războiul SUA-Iran continuă: „Iranul nu trebuie să câștige”
Mediafax
Fost ministru al Sănătății, avertisment dur: Legea salarizării poate declanșa o nouă grevă în toamnă
Click
Cine este Ema Viziru și cu ce se ocupă. Soția lui Lucian Viziru, concurentă la „MasterChef”
Digi24
„Un alt tip de carantină”. Cum s-a schimbat viaţa de zi cu zi a oamenilor din cel mai fierbinte oraş al Europei
Cancan.ro
Seceta continuă! Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Pe ce dată vin ploile în București, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am testat OMODA 7. Cât consumă alternativa chinezească la Hyundai Tucson și Volkswagen Tiguan
Descopera.ro
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu