Prima pagină » Actualitate » Roxen nu s-a calificat în finala Eurovision 2021. A fost al 13-lea artist care a urcat pe scena de la Rotterdam (VIDEO)

Roxen nu s-a calificat în finala Eurovision 2021. A fost al 13-lea artist care a urcat pe scena de la Rotterdam (VIDEO)

Roxen nu s-a calificat în finala Eurovision 2021. A fost al 13-lea artist care a urcat pe scena de la Rotterdam (VIDEO)

Roxen, reprezentanta României la Eurovision 2021, nu s-a calificat în finala concursului muzical, care va avea loc pe 22 mai. Cele zece ţări care vor reveni pe scenă sâmbătă sunt Norvegia, Israel, Rusia, Azerbaidjan, Malta, Lituania, Cipru, Suedia, Belgia şi Ucraina.

Roxen, cu piesa „Amnesia”, a fost al 13-lea artist care a performat pe scena de la Rotterdam, în prima semifinală a evenimentului de anvergură.

„Pentru mine, ultimul an a fost unul plin, din toate punctele de vedere, cu momente bune şi mai puţin bune, însă ceea ce contează este că am avut câteva proiecte care m-au bucurat nespus. Piesa ‘Amnesia’ este una extrem de personală, cuprinde toate aceste sentimente pe care le-am trăit în ultima perioadă şi le dă voce. O simt aproape de mine, mă reprezintă, iar sufletul meu şi trăirile mele se regăsesc în ea”, spunea Roxen, înainte de concurs.

Alături de Roxen, reprezentanta României, în prima semifinală Eurovision 2021 au concurat reprezentanții Lituaniei, Sloveniei, Rusiei, Suediei, Australiei, Macedoniei de Nord, Irlandei, Cipru, Norvegiei, Croaţiei, Belgiei, Israel, Azerbaidjan, Ucrainei şi Maltei.

Eurovision Song Contest 2021 are loc la Rotterdam, sub sloganul „Open Up”.

Ediția anterioară a fost câștigată de Duncan Laurence, reprezentantul Regatului Țărilor de Jos, cu piesa „Arcade”, în 2019. Ediția 2020 a Eurovision Song Contest a fost reprogramată din cauza pandemiei de COVID.

România a înregistrat numeroase performanțe la Eurovision, în anii trecuți: de două ori locul 3 (Luminița Anghel & Sistem – Kiev, 2005 / Paula Seling și Ovi – Oslo, 2010) și o dată locul 4 (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).

Islanda, Lituania, Belarus, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, România, Moldova, Bulgaria, Slovenia, Croația, Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, Albania, Kosovo, Macedonia, Cipru, Liechtenstein, Andorra, San Marino, Malta, Armenia și Georgia sunt statele care nu au câștigat niciodată Eurovisionul.

America va avea propriul Eurovision

O versiune americană a Eurovision-ului, cel mai mare concurs de talente muzicale din lume, va fi produsă de NBC. Gigantul media va dezvolta „American Song Contest”, alături de echipa din spatele Eurovision, Propagate și Universal Television Alternative Studio.

„American Song Contest” va fi o adaptare după Eurovision și va cuprinde toate cele 50 de state, cinci teritorii și Washington DC, în „bătălia” pentru cel mai bun cântec original.

Recomandarea video

Mediafax
Péter Magyar, despre România: ce declara viitorul lider de la Budapesta în vizitele din țara noastră
Digi24
Cea mai puțin vizitată țară din Europa, pentru că turiștii o găsesc „plictisitoare”
Cancan.ro
Viktor Orban și-a recunoscut înfrângerea în urmă cu puțin timp. S-a scris istorie cu un RECORD incredibil
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție senzuală în costum de baie! Cum arată la 37 de ani
Adevarul
Cum poate fi îngenuncheat Iranul cu un simplu telefon la Beijing. Soluția generalului care a condus armata SUA
Mediafax
Se cere demisia lui Kelemen Hunor după înfrângerea lui Viktor Orban din Ungaria
Click
Un turist bulgar compară România cu Bulgaria. Orașul care l-a impresionat: „foarte bine organizat, cu arhitectură frumoasă, străzi curate”
Digi24
După eșecul negocierilor de la Islamabad, Trump anunță o blocadă a SUA asupra Strâmtorii Ormuz: „Suntem pe deplin «gata de acțiune»”
Cancan.ro
Am aflat cu cine a înlocuit-o pe Codruța. Nora 'șefului României' i-a sucit mințile lui Valentin Sanfira!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Teodora Stoica după ce s-a vindecat complet de cancer! Alimentul de Paște pe care nu-l mai consumă
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cât de des trebuie să verificăm anvelopele mașinilor?
Descopera.ro
Inteligența Artificială de la Google arată milioane de răspunsuri greșite în fiecare oră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Cum ne pot afecta pielea primele raze de Soare de după iarnă?