Prima pagină » Economie » Câştigul salarial mediu brut pe economie A CRESCUT cu 7,3% în octombrie, față de aceeași lună din 2023. Domeniile cu cele mai mari majorări

Câştigul salarial mediu brut pe economie A CRESCUT cu 7,3% în octombrie, față de aceeași lună din 2023. Domeniile cu cele mai mari majorări

Câştigul salarial mediu brut pe economie A CRESCUT cu 7,3% în octombrie, față de aceeași lună din 2023. Domeniile cu cele mai mari majorări

Românii au câștigat, în mod real, după eliminarea impactului inflației, cu 7,3% mai mult în octombrie 2024 față de octombrie 2023, iar angajații în IT sunt în continuare cel mai bine plătiți salariați, conform cifrelor date publicității, joi, de Institutul Național de Statistică (INS).

Câştigul salarial mediu brut în luna octombrie a fost 8.612 lei, cu 59 de lei, respectiv 0,7%, mai mare decât în luna precedentă. În ceea ce privește câştigul salarial mediu net, acesta a ajuns la 5.268 lei, în creştere cu 40 de lei (+0,8%) față de luna septembrie 2024.

Câştigul salarial mediu brut lunar se determină prin raportarea sumelor brute plătite din fondul de salarii, din profitul net şi alte fonduri (exclusiv sumele compensatorii, sumele plătite retroactiv ca urmare a câştigării în instanţă a drepturilor băneşti aferente anilor anteriori) la numărul mediu al salariaţilor.

Potrivit INS, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), respectiv 11.541 lei, iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, 3.078 lei.

Comparativ cu luna octombrie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut, nominal, cu 12,3%, dar acesta este influențat de evoluţia preţurilor de consum.

Astfel, indicele câştigului salarial real – adică raportul dintre indicele câştigului salarial mediu net şi indicele preţurilor de consum – a fost 107,3% în octombrie 2024 față de octombrie 2023, conform datelor INS.

Indicele a fost 100,2% în octombrie 2024 față de luna precendentă.

În raport cu luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 251,6%, cu 0,4 puncte procentuale mai mare decât cel înregistrat în luna septembrie 2024.

De reținut este că în cursul anului se înregistrează fluctuații ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători, în special în lunile luate ca bază de comparaţie (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creșterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuațiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an, iar evoluția câștigului salarial real depinde, atât de fluctuațiile câștigului salarial mediu net, cât și de rata inflației, precizează INS.

Ce salarii au crescut în octombrie, comparativ cu septembrie

În majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut în luna octombrie 2024, comparativ cu luna septembrie 2024, ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale sau pentru performanțe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, creșterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN:

  • cu 12,0% în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, respectiv cu 10,2% în extracţia minereurilor metalifere;
  • între 3,5% și 8,0% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, fabricarea produselor din tutun, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a.;
  • între 2,0% și 3,0% în fabricarea de mobilă, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), activităţi de poștă şi de curier, alte activităţi extractive, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), alte activităţi industriale n.c.a., tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnașamentelor şi încălțămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea echipamentelor electrice, transporturi aeriene, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, repararea, întreţinerea şi instalarea mașinilor şi echipamentelor, comerţ cu ridicata şi cu amănuntul (inclusiv repararea autovehiculelor şi motocicletelor), activităţi de editare, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale).

Scăderile câștigului salarial mediu net faţă de luna septembrie 2024 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

Potrivit INS, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate și de nerealizările de producție ori de încasările mai mici (în funcție de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN:

  • cu 16,2% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, respectiv cu 15,8% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea țițeiului;
  • între 2,0% și 8,5% în industria metalurgică, activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, transporturi pe apă, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice.

În sectorul bugetar în luna octombrie 2024 s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în învăţământ (+3,0%, ca urmare a plății cu ora a cadrelor didactice), respectiv în administraţia publică (+0,8%). În sănătate şi asistență socială, câştigului salarial mediu net a scăzut uşor comparativ cu luna precedentă (-1,2%)

Sursa foto: Profimedia – caracter ilustrativ

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
UIMITOR! Un sat minuscul din Europa „fură” gloria Veneției și devine noua senzație turistică
Digi24
Ce se va întâmpla cu Volodimir Zelenski după război. Răspunsul dat de majoritatea ucrainenilor
Cancan.ro
Dan Alexa, primele declarații după ce și-a petrecut noaptea cu Andreea Popescu: 'Realitatea este cu totul alta!'
Prosport.ro
Cristi Chivu și Adelina Chivu, iubire pe plaja din Mykonos! Imaginile anului: se sărută pe șezlong!
Adevarul
Cum ne impactează summitul G7. Detaliul care pune România pe gânduri: „Grupul E3 discută direct cu Moscova”
Mediafax
Majorare spectaculoasă de salarii! Lanțul uriaș care operează și în România dă bani mai mulți angajaților
Click
Dan Alexa, prima declarație după ce a fost surprins în club alături de Andreea Popescu: „Realitatea este cu totul alta”
Digi24
„Eu sunt șeful”, le-a transmis Donald Trump liderilor adunați la summitul G7. Cum au reacționat cei din sală
Cancan.ro
Raluca, fetița de 12 ani spulberată pe trotuar, s-a stins la spital. Medicii nu au mai putut face nimic
Ce se întâmplă doctore
Ce face acum Cristina Ștefan, fosta Bebelușă de la Cronică, după ce a renunțat la TV. Din ce a ajuns să-și câștige banii
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Este polițistul de vină? Două tramvaie s-au izbit după ce agentul a făcut semn vatmanului să treacă
Descopera.ro
Ce s-a aflat despre lemnul viorilor lui Stradivari?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. MARIA: – Bă Ioane, dacă îți bag un piranha în chiloți, știi ce face?
Descopera.ro
Pentru prima dată, rețelele sociale au devenit principala sursă de știri în lume