Prima pagină » Economie » România a importat carne  în valoare de peste 200 milioane de euro în primele 3 luni din 2021

România a importat carne  în valoare de peste 200 milioane de euro în primele 3 luni din 2021

România a importat carne  în valoare de peste 200 milioane de euro în primele 3 luni din 2021

România a importat carne  în valoare de 203,97 milioane de euro, în primele trei luni din acest an, în scădere cu aproape 21% faţă de perioada similară din 2020, potrivit datelor centralizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), transmise la solicitarea Agerpres.

În perioada ianuarie – martie 2020 au fost consemnate importuri de carne şi organe comestibile, în valoare de 257,11 milioane de euro.

Pe de altă parte, din exporturile de carne şi organe comestibile au fost încasate doar 55,28 milioane de euro, în creştere uşoară faţă de perioada similară a anului 2020, când acestea au totalizat 52,77 milioane de euro.

Astfel, deficitul în comerţul internaţional (intra şi extracomunitar) cu carne şi organe comestibile a depăşit în primul trimestru al acestui an 148,69 milioane de euro.

România este deficitară de peste 25 de ani în ceea ce priveşte asigurarea consumului la carnea de porc, care ocupă prima poziţie pe lista importurilor României de produse agroalimentare.

Carnea de porc este cea mai consumată din România, înaintea cărnii de pasăre şi de vită, însă din producţia internă este acoperit doar 30% din consum, restul provenind din importuri, în special din schimburile intra-comunitare.

Din 31 iulie 2017, România se confruntă cu virusul pestei porcine africane, o boală care afectează dramatic efective de porcine, chiar dacă nu se transmite la om, până în prezent fiind decimate peste 700.000 de capete.

Potrivit datelor MADR, deficitul României în comerţul cu produse agroalimentare a crescut cu aproape 66% în primul trimestru din acest an, comparativ cu perioada similară din 2020, până la 755,34 milioane de euro. În primele trei luni din 2020, deficitul în acest sector a fost de 455,5 milioane de euro.

Potrivit datelor statistice, România a exportat, în perioada ianuarie – martie 2021, produse agroalimentare, în valoare de 1,74 de miliarde de euro şi a cheltuit pentru importuri de astfel de produse mai mult de 2,49 miliarde de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Politicienii germani vor să schimbe legea care „îi protejează” de insulte
Digi24
Cu cât a fost amendată o persoană care a trezit cu sirena unui vapor un urs polar care dormea într-un arhipelag norvegian
Cancan.ro
Cristian Boureanu a comis-o din nou! A condus o puștoaică acasă, iar la final s-a lăsat cu scandal
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Anomalie pe piața energetică. De ce produc prosumatorii cu fotovoltaice energie record abia după oprirea Reactorului 2
Mediafax
Expert spaniol în longevitate: „Nu aș recomanda aceste trei fructe nici celui mai mare dușman al meu”
Click
Ce l-a scos din sărite pe un turist aflat pe litoralul românesc: „Efectiv jur că sunt momente în care simt că nu mai pot”
Digi24
De ce a lipsit Nicușor Dan de la ceremoniile de Ziua Marinei. Explicațiile consilierului prezidențial Eugen Tomac
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Hyundai a stabilit prețurile pentru Ioniq 3. Cât costă rivalul pentru Renault 5?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Câinii pot distinge între frica și tristețea stăpânilor, indică un studiu RMN