Prima pagină » Educație » Elev de 12 ani, băgat în spital de îngrijitorul unei școli din județul Iași! Copilul a fost LOVIT cu pumnii și picioare până a leșinat

Elev de 12 ani, băgat în spital de îngrijitorul unei școli din județul Iași! Copilul a fost LOVIT cu pumnii și picioare până a leșinat

Elev de 12 ani, băgat în spital de îngrijitorul unei școli din județul Iași! Copilul a fost LOVIT cu pumnii și picioare până a leșinat

Incident șocant petrecut la o școală din județul Iași. Un elev în vârstă de 12 ani a fost bătut cu bestialitate de omul de serviciu, fiind lovit cu pumnii și picioarele până a leșinat.

Ajuns acasă, copilului i s-a făcut rău, iar mama sa a sunat disperată după ajutor la 112.

Agresorul are 61 de ani

IPJ Iași anunță că agresiunea a avut loc la școala din comuna Dumești. Pe fondul unor discuții în contradictoriu cu un bărbat de 61 de ani, îngrijitor în unitatea de învățământ, copilul ar fi fost lovit de mai multe ori.

După ce băiatul a ajuns acasă, a început să se simtă rău, iar mama lui a sunat disperată la numărul de urgențe 112 solicitând ajutor. Ulterior, băiatul a fost transportat la Spitalul de Copii „Sf. Maria”, unde a primit îngrijiri din partea medicilor.

Potrivit site-ului bzi.ro, incidentul s-a întâmplat marți, 11 iunie. Copilul a mers la baie, iar omul de serviciu l-a urmărit și l-a lovit cu pumnii „până la leșin”. M.C., elev în clasa a V-a, a fost băgat în spital de către Costică Gorgan, angajat al școlii ca om de serviciu.

Astfel, în jurul orelor 13:00, elevul a ieșit din ora de Istorie și s-a dus la toaletă, moment în care a fost văzut de îngrijitorul școlii, care l-a urmărit până la baie. Acolo, acesta a tăbărât asupra copilului, lovindu-l cu pumnii și picioarele.

Cei doi se pare că ar fi avut o ceară înainte de incident, când elevul se afla în parcul de joacă de lângă școală, iar Costică Gorgan i-a cerut să se ducă în clasă, la ore.

Lăsat inconștient la toaletă, acuză mama

Mama copilului, Elena Cimpoi, a povestit ce s-a întâmplat:

„Marți, copilul meu, care este în clasa a V-a, în pauză, s-a dus în parcul de lângă școală, iar omul de serviciu, care umblă doar cu băutura în cap, s-a dus la el și i-a spus «Du-te în D… m… în clasă!», iar copilul l-a întrebat de ce îl ceartă pentru că el este în pauză.

După, când a mers în școală, pe la ora 13:00, în timpul orei de Istorie, copilul a cerut voie să se ducă la baie, moment în care angajatul școlii l-a văzut, s-a dus după el, l-a bătut, băiatul a leșinat, iar angajatul l-a lăsat acolo”, a declarat mama elevului bătut.

Mai departe, femeia o acuză și pe profesoara Roxana Nechita că a refuzat să-i permită elevului să își sune părinții, el spunând că se simte foarte rău.

„Băiatul meu, când s-a trezit, era ud, probabil dăduse cu apă pe el… S-a dus înapoi în clasă, a rugat-o pe profesoara Roxana Nechita, care este și director-adjunct, să îl lase să plece acasă pentru că se simțea foarte rău, însă ea nu l-a crezut. Copilul a tot insistat și i-a spus că a fost lovit de către angajatul Costică Gorgan, însă ea i-a spus că și el este un copil rău.

Când domnul Costică a auzit că băiatul meu și-a revenit, a intrat în clasă, unde se ținea ora, și iar a început să îl umilească și să îi facă reproșuri. Pentru a treia oară, fiul meu i-a spus profesoarei că se simte rău și a rugat-o să mă sune pe mine, dar nu l-a băgat în seamă”, a povestit mama elevului agresat.

„Trăiesc cu ajutorul social, cresc șapte copii”

Ajuns acasă, băiatul a povestit ce s-a întâmplat și i-a spus mamei sale că se simte foarte rău. Panicată, femeia a sunat la 112, iar ulterior copilul a fost transportat cu ambulanța la Spitalul „Sf. Maria”, din Iași.

„Pe la ora 14:30, copilul meu a ajuns acasă. Tremura tot și îmi spunea că nu are aer și că îl înțeapă inima. Am sunat la urgențe și a fost transportat la Spitalul de Copii «Sf. Maria», din Iași, și am stat de la ora 15:30 până la ora 20:30.

Directoarea școlii l-a sunat pe soțul meu, s-a interesat de numărul de telefon, însă soțul meu este plecat din țară, directoarea s-a interesat la ce spital este copilul și a promis că face ea tot, însă nu a făcut nimic.

Eu sunt un simplu om, trăiesc cu ajutorul social, cresc șapte copii, îi duc la școală… Cum aș putea eu să suport să-mi moară copilul la 12 ani?!”, a continuat cu povestea Elena Cimpoi.

Ce apare pe camerele de supraveghere

Directorul școlii, Ana Dorneanu, nu confirmă cele relatate de mama băiatului și vine cu o altă versiune.

„Am vizionat filmările de pe sistemul de supraveghere video al școlii și nu se confirmă acuzațiile făcute de către părinți, nu se confirmă faptul că elevul a leșinat și a fost lăsat în baia școlii.

Sistemul video poate demonstra cum elevul a intrat primul în baie, la câteva secunde a intrat angajatul, iar cel care a ieșit primul, după 20 de secunde, este copilul, iar angajatul a ieșit după copil, iar din acest motiv spun că nu se confirmă faptul că a fost lăsat leșinat în baie”, a declarat Ana Dorneanu pentru bzi.ro.

Poliția a întocmit dosar penal pentru purtare abuzivă și continuă cercetările în vederea clarificării întregii situații de fapt.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Dorea cu orice chip să îl acuze”. Cum ar fi construit un procuror un dosar penal folosind declarații pe care martorii nu și le asumau
Digi24
Este moartea dureroasă? Ce au descoperit oamenii de știință despre ultimele clipe de viață și ce simte, de fapt, organismul
Cancan.ro
Divorțul secret al unui important lider PSD + primele declarații. Avem toate detaliile rupturii!
Prosport.ro
„Strălucitoare”. Prezentatoarea TV a atras toate privirile cu apariția ei
Adevarul
Face zilnic 130 de kilometri pentru 80 de copii. Povestea unei directoare care a transformat o școală în ruină într-un loc în care elevii vin și din comunele vecine
Mediafax
Cum a ajuns o româncă să folosească un obiect de un milion de euro ca opritor de ușă. Povestea face înconjurul presei italiene
Click
Cine erau pasagerii avionului privat prăbușit în Florida. Autoritățile au identificat victimele
Digi24
Tragedie în fotbal! A murit a doua zi după un impact devastator cu portarul advers
Cancan.ro
Nostradamus, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Ce se va întâmpla în apropierea Mării Negre
Ce se întâmplă doctore
O tânără din Iași a fost la un pas să-și piardă vederea din cauza unor lentile colorate cumpărate de pe Temu. Bacteriile îi „mâncau” din cornee!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Auchan vinde un compresor auto portabil la jumătate de preț (99 lei): Mult sub oferta eMAG!
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un nou vaccin împotriva cancerului pancreatic a declanșat răspunsuri imunitare la 99% dintre pacienți
Mediafax Italia
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Mediafax Spania
Proiectul prin care Franco voia să construiască o bombă atomică!