Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Ion Cristoiu: „IMIGRANȚII din Franța se consideră superiori francezilor”

Ion Cristoiu: „IMIGRANȚII din Franța se consideră superiori francezilor”

Ion Cristoiu: „ Imigranții din Franța se consideră superiori francezilor”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, scriitorul și jurnalistul Ion Cristoiu și-a prezentat perspectiva privind integrarea imigranților în țările europene din Vest. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Ion Cristoiu vorbește despre cum vede el integrarea imigranților în țările europene dezvoltate, cum ar fi Franța sau Marea Britanie. Acesta spune că, în Marea Britanie, datorită mediului, istoriei și teritoriului, imigranții se integrează mai bine. Pe de altă parte, în Franța, susține invitatul, în special imigranții islamici nu se integrează și nici nu își doresc acest lucru, preferând să-și păstreze propriile obiceiuri și tradiții. Cristoiu face o paralelă între această situație și poporul român, căruia, spune el, i s-a indus ideea că românii ar fi inferiori altor nații.

„La francezi e multă pălăvrăgeală. E un talk-show tot timpul. O trăncăneală eternă. Și cel puțin în zonele în care am fost, este islamizare completă. În Anglia sunt multe influențe indiene, adică sunt de-ai lor, dar au venit și, până la urmă, sunt integrați. Deci gândește următorul lucru, vine o tânără, totuși ești în Franța, poartă basma și, chiar și în apă, intră cu un costum. Asta n-au sesizat occidentalii. Își păstrează obiceiurile chiar dacă vin în Franța. Alții sunt mai dispuși să se lase influențați. E o chestie de orgoliu. Ei se consideră superiori francezilor. Așa se explică de ce nu se integrează. Nouă, din ’90, ni s-a vârât în cap că suntem proști.”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sunt românii pregătiți pentru alegeri anticipate? Răspunsul unui fost președinte al României
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
O fotografie AI a băgat un bărbat în bucluc! Risca să ajungă 10 ani după gratii
Click
„Mi-au furat cheia, au fugit cu banii!” Vica Blochina, țeapă de zile mari în timpul renovării
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cum schimbă Inteligența Artificială joburile din bănci? Această competență este cea mai căutată!
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!