Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Tăriceanu: „Dacă DRONA a fost trimisă de ruși ca să ne testeze reacția, am avut o reacție foarte proastă. Putea fi dată jos și cu praștia”

Tăriceanu: „Dacă DRONA a fost trimisă de ruși ca să ne testeze reacția, am avut o reacție foarte proastă. Putea fi dată jos și cu praștia”

Tăriceanu: „Dacă drona a fost trimisă de ruși ca să ne testeze reacția, am avut o reacție foarte proastă. Putea fi dată jos și cu praștia”

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, Călin Popescu-Tăriceanu, fost prim-ministru al României, a discutat despre incidentul cu drona care a intrat în spaţiul aerian românesc. El a criticat reacţia autorităţilor și a prezentat mai multe ipoteze ale situației. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Invitatul a intervenit după ce Marius Tucă a semnalat declarațiile contradictorii ale unor oficiali. Tăriceanu a spus că problemele nu sunt tehnice, ci de procedură și coordonare.

Tipul dronei și reacția autorităților

Tăriceanu a explicat că, din informațiile sale, drona este un posibil derivat din platforme iraniene. El a subliniat că, deși Rusia are capabilități aerospațiale importante, nu e exclus transferul sau adaptarea unor tehnologii.

„Știți că cu dronă nu e așa de complicat. M-am documentat după-amiaza, cred că acum două zile, să văd ce-i cu dronele astea, ce tip de drone sunt. E o dronă care se pare o copie sau o evoluție a dronei făcute de iranieni, cu toate că în Rusia nivelul în domeniu aerospațial e foarte ridicat. N-au nevoie, cred, să ia lecții de la iranieni, dar, în fine.”, spune Tăriceanu,

Călin Popescu-Tăriceanu: „E un obiect străin care a intrat în spațiul aerian. Ți-a călcat spațiul aerian, decizia e simplă și clară”

Tăriceanu a adus în discuție comportamentul obiectului în spațiul românesc. Dacă un vehicul străin intră și stă zeci de minute, radarul și aviația au timp să îl identifice și să decidă.

„Acum, ce mi se pare mie bizar este următorul lucru. Drona asta nu intră în România din greșeală, intră în spațiul românesc, parcurge câțiva kilometri, stă două minute și iese. Se poate presupune următorul lucru. Am discutat cu cei care sunt în domeniu. Când vin dronele, Ucraina activează sistemele de bruiaj și în momentul ăla, drona nu mai știe ce să facă și merge pe traiectoria pe care era înainte. Să zicem că era pe traiectorie și că traiectoria era spre România. Intră în spațiul românesc. E bine, ea nu stă două minute, trei minute. Se plimbă, atenție, 50 de minute. Timp în care, cu aparatura de radar și cu avioanele, ai timp să o depistezi. Nu poate să vadă însemnele de pe ea, dacă are secera și ciocanul ca să spună că e rusească. Dar, în fine, nu este un vehicul prieten. E un obiect străin care a intrat în spațiul aerian. Ți-a călcat spațiul aerian, decizia e simplă și clară. Trebuie să o dobori. Și atunci, ai noștri se fac de râs. Ridică două avioane de la sol, care iau contact vizual cu drona, o văd și ei consideră că, nu știu, nu ia pilotul decizia în situațiile astea. (…) Putem să mergem și pe următoarea ipoteză și anume, că drona nu viza vreun obiectiv din România, ci a fost trimisă de ruși ca să testeze reacția. Păi și aici cădem prost.”, spune Tăriceanu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Taiwan acuză China de „intimidare tăcută”
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...