Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Viziunea lui Victor Ponta asupra SISTEMULUI de justiție și securitate. “Jos pălaria pentru Hellvig“/ Ce a schimbat fostul șef SRI

Viziunea lui Victor Ponta asupra SISTEMULUI de justiție și securitate. “Jos pălaria pentru Hellvig“/ Ce a schimbat fostul șef SRI

Silvia Tudor

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Victor Ponta, fostul prim-ministru al României, a discutat despre necesitatea unei noi viziuni și a unor lideri care să promoveze o abordare profesională și apolitică în cadrul instituțiilor de justiție si  Serviciului Român de Informații. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Ponta și-a exprimat aprecierea pentru fostul șef al SRI, Eduard Hellvig, afirmând că acesta ar fi adoptat o abordare mai echilibrată în gestionarea instituției. Ponta a menționat că în timpul mandatului fostului șef SRI a observat o diminuare a practicilor controversate, cum ar fi utilizarea dosarelor în scopuri politice.

„Hellvig nu mai e în funcție. Daca era în funcție n-aș fi zis asta. Jos pălăria pentru el. I s-a făcut și lui un dosar. Și a zis: gata, ajunge. Asta trebuie să facă și noul președinte.

În ultima parte a mandatului lui Hellvig nu mi s-a mai părut că SRI-ul s-a băgat să facă dosare sau mai știu eu ce”, a spus Ponta.

„Iohannis s-a folosit de sistemul lui Băsescu”

Fostul prim ministru a evidențiat necesitatea ca noul președinte al României să facă schimbări similare în sistem. Acesta a subliniat o lipsă de coerență în abordarea sistemului judiciar și de securitate națională sub conducerea președintelui Klaus Iohannis. El a criticat faptul că acesta nu a reușit să aducă schimbări semnificative și că s-a bazat pe structurile stabilite în timpul mandatului fostului președinte Traian Băsescu.

„Mai lipsește un om în acest puzzle care a mers în direcția bună – SRI, Parchet, Înalta Curte. E președintele țării. Iohannis, gata, pleacă. Dar el n-a schimbat sistemul. El s-a folosit de sistemul lui Basescu si i-a placut”, a continuat Ponta.

Victor Ponta a discutat și despre modul în care a fost înlăturat din funcția de prim-ministru al României, considerând că acest lucru ar fi putut fi gestionat într-o altă manieră.

„Păcatul lui originar e ăla în care m-a dat pe mine jos,. Că putea să mă dea jos în Parlament sau la alegeri. Acolo e fraza aia care până la moarte o să o aud – a fost nevoie să moară oameni ca să plece Ponta. El n-are sentimente”, a adăugat fostul premier.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
Și-a UCIS soția și acum este CONDAMNAT la închisoare PE VIAȚĂ
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ