”Mi-a pus direct Kalashnikovul la cap”. Povestea teribilă a mercenarului român antrenat în Legiunea Străină, care a fost luat PRIZONIER într-o misiune

”Mi-a pus direct Kalashnikovul la cap”. Povestea teribilă a mercenarului român antrenat în Legiunea Străină, care a fost luat PRIZONIER într-o misiune
Fostul combatant în Legiunea Străină Horațiu Potra a fost capturat, împreună cu un coleg francez, de rebelii din Republica Centrafricană sursă foto: arhivă personală
Publicat: 22/04/2024, 07:00
Actualizat: 22/04/2024, 11:04

Cel mai experimentat mercenar român, fost combatant în Legiunea Străină și gardă de corp a unora dintre cei mai bogați oameni din lume, Horațiu Potra (54 de ani) a trăit ca-n filmele de acțiune. Viața l-a modelat întocmai ca pe un personaj din rolul principal care iese învingător din orice confruntare. Dacă în filme, scenaristul are drept de viață și de moarte asupra eroului său, în realitate, destinul își spune întotdeauna ultimul cuvânt.

  • Horațiu Potra a acordat în exclusivitate pentru Gândul un interviu în care a povestit despre culisele Legiunii Străine, despre ce înseamnă să fii garda de corp a unor personalități pe care statutul le face aproape inaccesibile majorității oamenilor. (întreaga poveste, AICI)
  • Mercenarul a mai vorbit despre moartea celor doi români, angajați prin asociația sa RALF, într-o misiune în care antrenau militari guvernamentali din Congo, dar și despre polițiștii, jandarmii sau militarii care aleg să plece în misiuni riscante doar pentru a-și putea plăti ratele la bănci. Horațiu Potra a dezvăluit și ce avere a strâns ca luptător în Legiunea Străină și gardă de corp pentru șefi de stat și miliardari, într-o carieră de trei decenii. (toate dezvăluirile făcute de Potra, AICI)
  • Românul încheie interviul cu o poveste teribilă despre cum a reușit să se salveze singur dintr-o situație limită, din care nu credea că va mai scăpa viu.
  • Deși mereu a trăit periculos, Horațiu Potra a fost ferit de incidente dramatice. Asta până când a ajuns să lupte în Republica Centrafricană, unde a văzut moartea cu ochii, când a fost luat prizonier de rebeli și i s-a pus la tâmplă un Kalashnikov.

La doar 21 de ani, Horațiu Potra s-a înscris în Legiunea Străină, unde a activat timp de cinci ani, după care și-a dorit să facă și altceva. Prin recomandarea căpitanului său din legiune, Paul Barril, a reușit să ajungă garda de corp a emirului din Qatar, pe care l-a slujit timp de patru ani și jumătate. A fost o experiență din care a învățat multe, care a cântărit greu la CV-ul său și i-a deschis calea către noi oportunități. Așa a ajuns în Republica Centrafricană, unde a fost însă la un pas de ultima misiune din viața sa.

”Am cerut să plec de la regele din Qatar, pentru că, după patru ani și jumătate, devenise ceva monoton, știam în fiecare zi ce facem, unde mergem, cunoșteam programul. Devenise prea monoton, nu mai eram atât de vigilent și îi spuneam căpitanului: ”Trimite-mă undeva în Africa, în misiune”. Când mi-a spus că a fost o tentativă de lovitură de stat în Republica Centrafricană, m-a întrebat ”Vrei sa mergi acolo?”. Am spus da, cum să nu, a povestit, pentru Gândul, Horațiu Potra.

Deși obișnuit să fie în mijlocul unor conflicte armate, ce s-a întâmplat în Republica Centrafricană ulterior pare desprins dintr-un film cu mult suspans și deznodământ incert. Inițial, totul a mers ca la carte.

”În octombrie 2002, am fost atacați de rebelii lui Bozizé (fostul președinte al Republicii Centrafricane, François Bozizé), ocazie cu care am arătat ceea ce putem. Am reușit să-i oprim împreună cu militarii lui Gaddafi (fostul dictator libian Muammar Gaddafi). Erau 80 de militari ai lui Gaddafi, deci garda prezidențială cu militarii lui Gaddafi am reușit să oprim înaintarea rebelilor. De atunci, deja eram fiul președintelui. Președintele îmi spunea: ”Fiule, spune, te rog, ce este pe acolo!”, a povestit Horațiu Potra.

Românul a reușit să facă parte din anturajul președintelui Republicii Centrafricane de la acea vreme, dar acest avantaj era să îl coste viața (sursă foto: arhivă personală)

”În 20 de minute, capitala a picat în mâinile rebelilor”

Cea dintâi victorie a fost urmată de o altă acțiune încununată de succes.

”Am fost trimis în orașul Bouar, care se află în nord-vestul Republicii Centrafricane, aproape de granița cu Ciad. Eram la 600-700 km de capitală, am plecat cu 15 militari, am mai recrutat eu încă 65, eram singur cu 80 de militari, singurul român, alb, cu 80 de militari centrafricani păzeam o zonă diamantiferă de 400 pe 200 de km. Și am păzit-o cum a trebuit, pentru că erau numai două axe care duceau în zonă, deci alea trebuiau blocate”, a mai spus Horațiu Potra.

Succesul pe care l-a avut în primele acțiuni pe care le-a întreprins a fost urmat însă de un mare eșec, pe care Potra l-a trecut cap de listă la capitolul regrete din carieră. Situația a scăpat de sub control în momentul în care capitala Republicii Centrafricane a fost atacată de rebeli. Horațiu Potra a căzut în mâinile rebelilor, care îl considerau un fel de inamic public numărul 1, el făcând parte din anturajul președintelui centrafrican.

”Uniunea Africană i-a înlocuit pe militarii lui Gaddafi, că așa a fost înțelegerea între președinte și Uniunea Africană, ca cei 80 de militari ai lui Gaddafi să plece și să vină 364 de militari din diferite țări, Gabon, Camerun, Sudan, Ciad, să îi înlocuiască. Au venit și, în momentul în care rebelii au atacat capitala, Uniunea Africană a urcat în camioane și au intrat toți în baza lor de lângă aeroport. Militarii centrafricani, când au văzut că militarii din Uniunea Africană, echipați cu TAB-uri, cu armament, foarte bine dotați, fug, au fugit și ei. În 20 de minute, capitala a picat în mâinile rebelilor. Din nefericire, exact în acea zi, am ajuns și eu în capitală de pe teren, pentru că președintele era plecat într-o vizită oficială în Niger”, a adăugat Horațiu Potra.

”Mi-am zis Potra, ai jucat, ai pierdut, ești mort!”

Odată ajuns în capitala Republicii Centrafricane, Potra nu știa că rebelii au preluat controlul, astfel că a fost luat de aceștia ca din oală.

”Am ajuns în capitală, nu am știut ce se întâmplă, m-am dus către vila președintelui, eram doar eu cu un coleg, Stéphane. Credeam că se revoltă un pic militarii că nu erau plătiți de un an, de doi ani, dar, când am intrat pe pozițiile Uniunii Africane, erau deja rebelii și au început să tragă în noi”, a povestit Horațiu Potra.

A fost pentru prima dată când fostul combatant în Legiunea Străină și-a văzut efectiv moartea cu ochii. Părea că nimeni și nimic nu îl mai poate salva din situația dificilă în care se afla și că sfârșitul îi este aproape.

”Unul dintre rebeli s-a apropiat de noi și a văzut că suntem din garda prezidențială. Au cotrobăit prin buzunare, aveam niște bani într-o geacă, am dat jos geaca, se băteau pentru bani. Aveam pe mine un tricou pe care scria Securité. Mi-am dat jos și tricoul, am rămas în bustul gol, pentru că am zis că dacă văd ăștia securité, o să-mi dea ei tot securité, o să mă caftească. În momentul în care am dat jos tricoul, unul dintre rebeli s-a apropiat și, din greșeală, și-a tras singur un glonț în picior, în papuc. A aruncat arma, a urlat și probabil unul de lângă el o fi crezut că am tras eu și mi-a pus direct Kalashnikovul la cap. Atunci mi-am zis: Potra, ai jucat, ai pierdut, ești mort!”, a povestit, pentru Gândul, Horațiu Potra.

Românul nu va uita niciodată experiența din Republica Centrafricană, când a fost mai aproape de moarte ca niciodată (sursă foto: arhiva personală)

”Până dimineață află și o să ne omoare”

Românul a scăpat ca prin urechile acului fără să primească un glonț în cap și asta datorită colegului său francez, care a intervenit pentru el în fața rebelilor.

”Colegul meu Stéphane este francez, dar și-a schimbat religia, nu mai este creștin, este murid, asta este o religie din Senegal, o religie nouă, din Al Doilea Război Mondial. Cum credem noi în Isus, ei cred în Serigne Touba, un profet. El este îmbrăcat în negru, cu un turban pe cap negru, deci un pic arăta ca musulmanii. Când mi-a pus rebelul Kalashnikovul la cap, s-a băgat către el și i-a spus ”Nu-i mai mare ca Dumnezeu decât Dumnezeu!”. În acel moment, respectivul se uita la mine, se uita la el, ne-a dat câte una peste cap cu Kalashnikovul și ne-a spus «urcați în Jeep», în franceză. Atunci am avut un flash, m-am văzut mort pe iarbă și am spus: «uite-l, bă, pe locotenentul Henri mort aici ca un câine, pe marginea drumului»”, a rememorat Horațiu Potra ziua în care a crezut că va fi ultima din viața lui.

Potra și colegul său francez au fost duși într-o locație lângă vila președintelui. Rebelii care i-au luat prizonieri au plecat să ocupe aeroportul și i-au lăsat sub supravegherea unui tânăr fără experiență de luptă. Românul a înțeles că trebuie să profite de această ocazie dacă vrea să-și salveze viața.

”Cei care ne păzeau nici nu știau ce căutăm noi pe acolo. Ne păzea un fecior de vreo 17 ani, 18 ani. Avea o armă mai veche, după aceea a găsit un Kalashnikov, când îl arma, cădea încărcătorul, dădea cu el de pământ. Stéphane îmi tot zicea: «Spune că totul o să fie bine!» Eu îi spuneam: «Băi, Stéphane, ăștia nu ne cunosc, nu știu cine suntem, nu știu că eu sunt locotenentul Henri, care ne băteam cu ei acolo pe teren, la Boar, dar până dimineață află și o să ne omoare»”, a mai povestit Potra.

A cerut să meargă la toaletă și a fugit

În timp ce colegul său francez a preferat să mizeze pe terapia gândurilor pozitive, românul a acționat, fiind conștient de gravitatea situației în care se aflau. Horațiu Potra s-a folosit de un subterfugiu pentru a reuși să evadeze.

”M-am ridicat și i-am spus băiatului care ne păzea: «Hamam, hamam, toaletă, toaletă». Era o baracă un pic mai încolo și mi-a făcut semn să mă duc după baraca aia. M-am dus după baracă, nu era nimeni, am sărit gardul și am plecat. După peripeții mai lungi, am ajuns la Ambasada Franței. Am fugit la ora 20.00 și am ajuns la ambasadă la 3.00 dimineața,”, ne-a mai spus românul, care a evadat singur, fără să reușească să-și convingă colegul să îl însoțească.

”Stéphane nu a vrut să vină, ziceam: »Băi, Stéphane, trebuie să plecăm că ăștia ne omoară». El zicea: «Nu, nu, nu mișca, zi că totul va fi bine!». Oricum, pe Stéphane nu-l cunoștea nimeni, eu eram acolo deja de un an și ceva, el era venit în ianuarie ca și comerciant să cumpere diamante. Pentru că era conflictul, i-am explicat că n-are ce să cumpere, să rămână aici cu noi. Omul a acceptat să rămână cu noi pe teren, cu militarii, să vadă, adică îi plăcea și lui un pic acțiunea. Nu era cunoscut, nu îl cunoștea nimeni”, a mai spus Potra.

Odată ajuns la Ambasada Franței, românul a stat închis într-o cameră timp de două zile. Fiind un nume atât de sonor și o miză importantă pentru rebelii care voiau să pună mâna pe el cu orice preț, prezența lui în ambasadă ar fi periclitat situația celor care se refugiaseră aici.

”Mi-au zis: «Nu miști de aici, că dacă află rebelii că ești aici, ne pui în dificultate, noi suntem doar patru jandarmi și sunt 500 de refugiați francezi în ambasadă». Așa că am rămas vreo două zile. Când s-a deschis ușa la cameră, era un coleg de legiune, Bercea, din Timișoara, Branca îl știam din legiune, Marius. El a deschis și m-a întrebat: «Băi, Popică, ce faci aici?», pentru că în legiune, în primii ani în care am fost, m-a chemat Popa Aurel, am avut numele schimbat. Mi-a zis suntem două sute de legionari, ne-am parașutat pe aeroport, am ocupat aeroportul, trebuie să evacuăm francezii. M-au evacuat și pe mine spre Gabon, în Libreville”, a mai mărturisit fostul combatant în Legiunea Străină.

În Gabon, Potra s-a reîntâlnit cu colegul său Stéphane, care a fost eliberat între timp de rebeli.

”Cel mai mare regret al meu este că am plecat ca un fugar”

”A ajuns și Stéphane, care a zis că a doua zi dimineață i-au dat drumul rebelii. Cum era îmbrăcat ca musulman, l-au lăsat să plece. A ajuns și el în Gabon, de acolo am revenit în Franța”, ne-a mai spus Potra.

Chiar dacă a reușit să scape cu viață ca prin urechile acului, Horațiu Potra a plecat din Republica Centrafricană cu părerea de rău că nu a reușit să-și ducă misiunea la capăt.

După eșecul din prima misiune, în care a fost la un pas să-și piardă viața, românul Horațiu Potra s-a întors în Republica Centrafricană ca să se revanșeze și să antreneze gratuit garda prezidențială (sursă foto: arhiva personală)

”Cel mai mare regret al meu este că am plecat din Republica Centrafricană ca un fugar și nu mi-am îndeplinit misiunea acolo. Bozizé a rămas la putere din 2003 până în 2013, după aceea a fost o doamnă președinte de tranziție, iar apoi a ajuns la conducere președintele care este și acum, președintele Touadéra. În 2016, m-am dus voluntar în Republica Centrafricană și am instruit garda prezidențială a președintelui Touadéra pe gratis. I-am explicat noului președinte că vreau să vin să instruiesc garda prezidențială pe gratis, o fac pe cheltuiala mea, mi-am plătit hotel, mi-am plătit tot, doar pentru a-mi termina misiunea pe care am avut-o în 2003. Președintele Touadéra mi-a spus: «Cum să refuz așa ceva? Ești binevenit!», a mai povestit Potra, care a antrenat garda prezidențială a Republicii Centrafricane între 2016 și 2017.

La finalul misiunii, românul a și primit drept recunoștință pentru activitatea sa din Republica Centrafricană o diplomă onorifică.


CITEȘTE ȘI:

Horațiu Potra, adevărul despre LEGIUNEA STRĂINĂ și cum este să fii gardă de corp pentru bogații lumii

Horațiu Potra dezvăluie ce AVERE a strâns ca luptător în Legiunea Străină și gardă de corp pentru șefi de stat și miliardari. ”Nu duc lipsă de bani”

EXCLUSIV | Jandarmul care i-a făcut praf pe bătăușii din Costinești a fost în Legiunea Străină. Doi dintre scandalagii sunt infractori periculoși

Claudia Voicu
Absolventă a Facultății de Jurnalism a Universității ”Hyperion”, și-a început cariera ca prezentator de știri radio, apoi s-a îndreptat către mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Mărturia unei sportive, despre antrenorul acuzat de proxenetism: „A intrat peste mine...”
Fosta soție a lui Reghe ar fi intrat peste Dan Alexa și iubita lui, în...
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume adoră să ia palme de la...
Trucul inteligent de cumpărare a bananelor despre care ai fi vrut să știi mai devreme....
Amalia a dispărut chiar din fața blocului și nu a mai venit acasă! Toată lumea...
18 oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale după o piesă de operă cu sex...
VIDEO & FOTO Primele imagini cu bani pe biroul din cabinetul medical al lui Nelu...
Fosta soție a lui Reghe ar fi intrat peste Dan Alexa și iubita lui, în...
La ce ajută al treilea compartiment al mașinii de spălat. Mulți nu știu, de fapt,...
ANIMAŢIE. Două TIR-uri s-au ciocnit frontal în tunelul Bahna, după ce un şofer bulgar a...
Adevăratul motiv al crimei șoferului de ride-sharing! Iubita criminalului a spus tot ce s-a întâmplat...
Un nou cutremur în această seară, în România! Ce magnitudine a avut și unde s-a...
A MURIT! Gică Hagi, în doliu
Strici mașina dacă retrogradezi din viteza a 2-a în 1-a ÎN MERS? Sfatul unui mecanic
Reacţia SRI după ce Ambasada SUA în România a emis o alertă de securitate privind...
Descoperire neașteptată în spațiu! „Nu avem NIMIC asemănător în Sistemul Solar”
Directivă pentru cei cu permis luat înainte de 19 ianuarie 2013. Trebuie reînnoit până la...
Un mare artist român a murit în floarea vârstei. Și-a prevestit sfârșitul
Ce mesaj i-a transmis Ion Țiriac lui Rafael Nadal. Spaniolul și-a anunțat retragerea din tenis
„Îmi vine să plâng! Aici vreau să mor!” Florin Piersic, cu ochii plini de lacrimi,...
Gabriela Cristea sare în apărarea fiicelor sale. “Nu mai faceți diferențe între copiii mei!”
Erika Isac, criticată aspru pentru scenele abuzive prezentate în videoclipul piesei BOO HOO: "Militează împotriva...
BANCUL ZILEI. Două pițipoance: – Fato, azi am fost la medic să cer ceva pentru...
Uraganul Helene, cu 10% mai puternic din cauza schimbărilor climatice