Criza economică din 2008 arată ALTFEL acum: Tăriceanu, Isărescu sau bancherii NU ȘTIAU ce va urma. Cum ne-au salvat multinaționalele

Lumea rememorează în septembrie cei 10 ani de la căderea băncii americane Lehman Brothers, considerat punctul de plecare în cea mai mare criză din lume, care a măturat totul în cale. Fiind martor la acele vremuri, ZF încearcă să aducă la lumină ce s-a întâmplat în 2008 în România, cum au reacționat cei care au avut decizia și puterea, începând de la liderii politici, bancheri, antreprenori sau CEO. 

Acum 10 ani piețele financiare s-au confruntat cu una dintre cele mai dramatice săptă­mâni din toată istoria lor, scrie Cristian Hostiuc, directorul editorial al Ziarului financiar. Luni dimineață în America, după-amiază în Europa, pe 15 septembrie 2008, s-a anunțat falimentul Lehman Brothers, după un weekend în care nimeni nu a vrut sau nu a mai putut să salveze una dintre cele mai mari bănci americane, despre care toată lumea credea că era „too big to fail”.

REACȚIE UDMR, luată prin surprindere de desemnarea lui Adrian Veștea: „Kelemen Hunor nu a fost informat”

18:28

FLASH NEWS Ucraina și Moldova intră de luni în prima fază a negocierilor de aderare la UE

18:22

Ce a urmat a fost prea puțin anticipat de analiști, sau chiar deloc.

Bancherii din întreaga lume erau total aerieni, nu le venea să creadă, bursele au început să se prăbușească una câte una, cele mai mari companii din lume, adevărate monumente ale capitalismului, au dispărut peste noapte (își putea cineva închipui vreodată că AIG, gigantul american din asigurări, era atât de putred?), fiind salvate cu banii statelor, băncile centrale au dat drumul la tiparnițele cu bani, pentru a salva sistemele financiare, toată lumea începea să-și retragă banii din bănci, de frica a ceea ce va urma, fluxurile financiare și comerciale s-au oprit peste noapte, iar liderii lumii, începând de la cei politici și până la cei din business, îndemnau presa la prudență: Vedeți ce scrieți, ca să nu creați panică!

Șansa ZF este că a fost martor în toată această perioadă, iar tensiunea și dramatismul acelei săptămâni și a celor care au urmat s-au reflectat în primele pagini, în declarațiile oficialilor, în relatarea eveni­mentelor, așa cum apăreau în presa in­ternațională sau cum se desfășurau în România.

În ZF de marți, 16 septembrie 2008, puteam citi cu litere mari: „DEZASTRU PE PIAȚA AMERICANĂ”.

Răsvan Radu, președintele executiv al UniCredit Bank România, care este în funcție și acum, spunea: „Mediul bancar și de business din România nu vrea să accepte că este vorba de o criză„.

Robert Rekkers, directorul general de atunci al Băncii Transilvania, spunea: „Este incredibil ceea ce se întâmplă în SUA, mai rău de atât nu știu ce se poate întâmpla”.

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, de atunci și acum, spunea: „Nu cred că vom vedea un efect direct pe plan local al problemelor de pe piața americană. Piețele emergente ar putea fi lovite doar prin ricoșeu”.

Când toată lumea financiară se prăbușea, Ion Țiriac, cel mai cunoscut om de afaceri român, avea alte întrebări: De ce managerii români sunt de trei ori mai scumpi decât cei din vest? 

„În România este foarte greu să găsești manageri. Aceștia costă de trei ori mai mult ca la München, Paris sau Londra și niciodată nu știi pe cine pui la conducere. Salariile managerilor din România sunt de la x la câteva milioane de euro.”

Cred că Ion Țiriac are aceleași întrebări și în prezent.

Florin Ilie, director la ING atunci și acum, spunea: „Nimeni nu știe ce se va întâmpla a doua zi, cu atât mai puțin peste câteva luni. Cred că ne mai așteaptă luni de dureri”. Nu au fost luni, au fost ani.

Producătorul american Coca-Cola a fost mai prevăzător și tocmai atunci închidea fabrica din Oradea cu 100 de angajați și se afla la a doua restructurare.

Miercuri, pe 17 septembrie 2008, ZF a început să-și pună întrebări:

Când se va opri criza în America? (Tocmai începuse de două zile și noi ne gândeam la finalul ei);

Ce se va întâmpla în sistemul financiar internațional? (Tot sistemul s-a resetat, cel puțin ca inițiative legislative și în declarații, pentru că în realitate, aproape că nu s-a întâmplat nimic, deși băncile sunt mai bine capitalizate, ele sunt și mai mari, comportând un risc și mai mare, aproape imposibil de gestionat);

Cum va fi afectată economia reală? (Mulți au rămas fără case, fără joburi, consumul a scăzut, cel puțin în primii ani ai crizei, vânzările s-au prăbușit, anumite modele de business au început să cadă, cum ar fi retailul, ceea ce nu a anticipat lumea a fost apariția populismului, iliberalismului, ca reacție la faptul că nimeni din cei care conduceau înainte de criză nu a plătit, ci dimpotrivă, toți erau în continuare la putere);

Va cădea și o mare bancă europeană? (Băncile europene care trebuia să cadă au fost salvate de propriile state, ING, Erste, Lloyds, spre exemplu);

Ce consecințe vor fi asupra pieței financiare din România? (S-au tăiat toate liniile de finanțare externe, băncile din România nu mai voiau să lucreze una cu cealaltă, bursa s-a prăbușit)

VezI fascinanta relatare a celei mai mari crize economice în Ziarul financiar.