Prima pagină » Economic » Cum interpretează analiștii decizia BNR de a reduce „dobânda cheie” de politică monetară, cea care „dă tonul” dobânzilor din piață

Cum interpretează analiștii decizia BNR de a reduce „dobânda cheie” de politică monetară, cea care „dă tonul” dobânzilor din piață

Cum interpretează analiștii decizia BNR de a reduce
Decizia Băncii Naționale a României (BNR) de a reduce rata dobânzii de politică monetară de la 3% la 2,75% pe an nu va avea un impact important asupra condițiilor monetare generale, însă reprezintă un semnal de alarmă privind perspectiva de încetinire a inflației în lunile următoare.

După reducerea dobânzii cheie de la 3,25% la 3% la sfârșitul lunii septembrie, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a sugerat că relaxarea monetară va continua mai degrabă prin reducerea ratei rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei decât printr-o nouă tăiere a ratei dobânzii, se arată într-un comunicat al firmei de cercetare Capital Economics.

În aceste condiții, analiștii de la Capital Economics consideră că măsura anunțată marți de BNR a fost impulsionată de perspectiva de încetinire a inflației în perioada următoare, în urma scăderii semificative a prețului petrolului din ultima perioadă.

BNR are o țintă pentru inflația anuală de 2,5% plus/minus un punct procentual, iar în luna septembrie rata inflației s-a situat la 1,5%.

Reducerea dobânzii de politică monetară nu va avea un impact semnificativ asupra condițiilor monetare generale, dat fiind că dobânzile interbancare, ce reflectă costul la care băncile pot face împrumuturi între ele în lei, se află la sub 1%, cu mult sub nivelul dobânzii cheie. În schimb, creditarea este limitată din cauza lipsei lichidității în valută și a volumului mare de credite neperformante, potrivit Capital Economics.

De asemenea, economiștii de la firma britanică de cercetare notează că, indiferent dacă rata dobânzii de politică monetară va mai fi sau nu redusă, inflația va rămâne la un nivel scăzut, permițând relaxarea politicii monetare.

Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis marți să reducă rata dobânzii de politică monetară de la 3% la 2,75% pe an, nou minim istoric, coridorul de variație de la 2,75 la 2,5 puncte, precum și ratele rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în valută, de la 16% la 14%.

Decizia BNR a fost anticipată de analiștii financiar-bancari.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ciucu: Președintele ne-a întrebat ce părere avem de un tehnocrat. I-am spus că proastă
Digi24
Ce înseamnă „Bangaranga”: piesa Darei a câștigat concursul Eurovision 2026, o premieră pentru Bulgaria
Cancan.ro
Detaliul care răstoarnă ANCHETA în cazul lui Cristian Staicu, medicul anestezist găsit mort în apartamentul său
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Calvarul ucrainenilor care țin piept rușilor în „zona morții” din tranșee subterane. „Frontul s-ar prăbuși fără noi”
Mediafax
Aceasta e fișa de vot! Cum au notat membrii juriului din Moldova prestația Alexandrei Căpitănescu
Click
Reacția lui Octavian Ursulescu, după ce Ucraina și Moldova ne-au dat 3 puncte la Eurovision 2026: „E trist și dureros, ne sunt datoare rău!”
Digi24
Ce va face PNL dacă Nicușor Dan propune un premier tehnocrat. Emil Boc: „Lucrurile sunt foarte clare”
Cancan.ro
Gestul NEAȘTEPTAT făcut de tatăl lui Rareș Cojoc, după ce a aflat că fiul său divorțează de Andreea Popescu. Abia acum s-a aflat!
Ce se întâmplă doctore
Imagine virală cu o legendă a muzicii românești. O recunoști pe fetița din fotografie?
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Trebuie să faci ITP la motocultor dacă circuli cu el pe drumurile publice?
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Descopera.ro
Cât de pregătită este lumea pentru o nouă pandemie?