Prima pagină » Economic » De ce au început să vină nemții să lucreze în Timișoara pentru un gigant IT

De ce au început să vină nemții să lucreze în Timișoara pentru un gigant IT

De ce au început să vină nemții să lucreze în Timișoara pentru un gigant IT
O parte din angajații germani renunță la joburile din țara natală și vin să lucreze în corporațiile românești, pentru că în România costul vieții este mai redus, iar mediul de lucru este mai prietenos.

O parte din angajații germani renunță la joburile din țara natală și vin să lucreze în corporațiile românești, pentru că în România costul vieții este mai redus, iar mediul de lucru este mai prietenos, informează Ziarul Financiar.

„Sunt germani care vin în România să lucreze pe salarii românești. În urmă cu două săptămâni, când am fost la Timișoara, am vorbit cu cel mai recent angajat al Microsoft de origine germană venit în România”, a declarat Vlad Bog, directorul de resurse umane al Microsoft România, companie care are peste 400 de angajați pe plan local.

„L-am întrebat de ce și mi-a spus că, într-adevăr, câștigă mai puțin decât acolo, dar și cheltuiește mai puțin, iar la finalul lunii economisește aceeași sumă de bani”, a mai adăugat el. (Adelina Mihai)

Citește articolul integral în Ziarul Financiar.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Poate Maia va deveni într-o zi președinta României”. Maia Sandu, întrebată din nou despre unirea Republicii Moldova cu România
Digi24
Așteptări mari, rezultate dezamăgitoare. Summitul cu Xi îl readuce pe Trump la realitate: China nu a cedat în problemele importante
Cancan.ro
Cât durează finala Eurovision 2026. Ora la care se va termina spectacolul de la Viena
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
„Din doi săraci nu faci unul bogat”. Primăriile de la sat, în situații imposibile după „eficientizare”
Mediafax
Cel mai slab rezultat din istorie pentru titlurile de stat
Click
Cu ce sumă amețitoare se vinde fostul local al actorului Florin Călinescu: „Aici găseai cei mai buni papanași din București”. De ce a renunțat la afacere
Digi24
Omul pe care Putin îl vrea mort și care ar putea obține pacea în Ucraina: „Am avut de-a face cu ei mulți ani, știu cum să le vorbesc”
Cancan.ro
Localul celebru al lui Florin Călinescu a fost scos la vânzare. Suma cerută este amețitoare
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Turcii și românii lucrează la o dronă terestră pentru armată: FOTO și primele detalii despre proiect
Descopera.ro
Vera West, femeia care a creat unul dintre cele mai recunoscute costume din istoria filmului horror
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
De ce muzica agresivă îi calmează pe unii oameni. Ce spun psihologii despre metal, furie și anxietate