Prima pagină » Economic » Detașările în instituțiile și autoritățile publice, SISTATE temporar la propunerea Guvernului. Planul Executivului

Detașările în instituțiile și autoritățile publice, SISTATE temporar la propunerea Guvernului. Planul Executivului

Detașările în instituțiile și autoritățile publice, SISTATE temporar la propunerea Guvernului. Planul Executivului

Guvernul a propus suspendarea temporară a detașărilor în instituțiile și autoritățile publice, conform documentului lansat în dezbatere publică, notează Economedia. Potrivit actului normativ, până la 31 decembrie 2026 se suspendă detașările funcționarilor publici și ale personalului contractual din toate autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare sau subordonare.

Șefii instituțiilor publice au obligația ca, în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței, să dispună prin act administrativ încetarea detașărilor aflate în derulare, mai menționează sursa citată.

Deciziile vor fi luate în cadrul fiecărei instituții în parte, iar termenul pentru aceste demersuri este de 30 de zile.

Măsura se aplică atât funcționarilor publici, cât și personalului contractual, cu excepția situațiilor speciale care privesc activitatea în organisme sau instituții internaționale pentru o perioadă de maximum doi ani.

Potrivit articolului 505 din codul Administrativ,  detaşarea se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice în care urmează să îşi desfăşoare activitatea funcţionarul public, pentru o perioadă de cel mult 6 luni. În cursul unui an calendaristic un funcţionar public poate fi detaşat mai mult de 6 luni numai cu acordul său scris.

VĂ RECOMANDĂM ȘI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Donald Trump anunță posibilitatea unui acord cu Iranul: ”Dacă nu, arunc totul în aer și le iau petrolul”
Digi24
VIDEO „Războiul pe care nu ai voie să-l vezi”. Cum rescriu Emiratele Arabe Unite povestea atacurilor iraniene (Bellingcat)
Cancan.ro
Cât a plătit un client pentru o cursă Uber de 12 km, din București până la Aeroportul Otopeni
Prosport.ro
FOTO. Și-a trădat prietena și a avut o aventură cu soțul acesteia
Adevarul
Mihaela Rădulescu, destăinuiri dureroase la 8 luni de la moartea lui Felix Baumgartner: „Nicio femeie n-ar trebui să fie doar femeia cuiva”
Mediafax
Prognoza ANM: temperaturile scad în Săptămâna Mare. Cum va fi vremea de Paște
Click
Cum au ajuns să-și împartă treburile în gospodărie Anca Țurcașiu și iubitul ei: „Trăim unul pentru celălalt”
Digi24
Scandalul de pe „acoperișul lumii”: cum au ajuns fraudele cu asigurări pe Everest și ce legătură are bicarbonatul de sodiu
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă cu doar 1960 de euro. Terenul are 1922 de metri pătrați
Ce se întâmplă doctore
Ioana Tamaș, imagini incendiare în costum de baie! Soția lui Tamaș arată senzațional la 37 de ani
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am condus în România noile Dacia Duster și Bigster cu tracțiune integrală și transmisie automată
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Marile companii aeriene riscă să intre în faliment, avertizează experții