Prima pagină » Economic » Directorul general al CFR Marfă a demisionat, la o lună de la numire

Directorul general al CFR Marfă a demisionat, la o lună de la numire

Directorul general al CFR Marfă a demisionat, la o lună de la numire
Directorul general al CFR Marfă, Dan Valentin Belcea, numit în funcție în luna aprilie, a demisionat marți de la conducerea transportatorului feroviar de stat, invocând motive personale.

„Demisia a fost depusă marți dimineață, domnul Belcea invocând motive personale”, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanții Ministerului Transporturilor, proprietarul CFR Marfă.

Consiliul de Administrație CFR Marfă urmează să se întrunească pentru numirea noului manager, au adăugat reprezentanții instituției.

CFR Marfă a anunțat la 11 aprilie numirea lui Belcea la conducerea companiei. Anterior numirii în poziția de director general, Belcea a fost membru în Consiliul de Adminsitrație al CFR Marfă.

Fost manager în cadrul firmei de publicitate Graffiti/BBDO, televiziunii Prima TV și al companiilor International Railway Systems (IRS) și Protan, cu activități în domeniul feroviar, respectiv al deșeurilor, Belcea este absolvent al University of Pennsylvania-Philadelphia, PA- USA.

Până la numirea lui Belcea, conducerea CFR Marfă a fost asigurată interimar de un director general adjunct, Pavel Bărculeț, după decesul fostului manager al companiei Dragoș Alexandru Drăghici.

CFR Marfă este cel mai mare operator de transport feroviar de marfă din România, cu o cotă de piață de aproape 55% la nivelul anului trecut.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SURSE Ce șanse are Dacian Cioloș să preia conducerea Francofoniei. Negocieri pe ultima sută de metri, calcule din culise și principala rivală a fostului premier
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Patronul și Claudia Ion, relație confirmată! Omul de afaceri scoate la iveală detalii despre povestea de amor: 'Mocăniță mă poate contacta dacă are vreo nelămurire'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
O membră CNA îi ia apărarea lui Nicușor Dan în scandalul jurnalistului interzis la Cotroceni și acuză presa de agresivitate. Alți membri atrag atenția asupra unui precedent periculos
Click
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Angajații care folosesc AI ajung să lucreze mai mult timp în fiecare zi
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi