Prima pagină » Economic » Economia globală » Previziuni PwC: Economia globală va reveni la nivelul dinainte de pandemie până la începutul lui 2022. Care sunt tendințele în România

Previziuni PwC: Economia globală va reveni la nivelul dinainte de pandemie până la începutul lui 2022. Care sunt tendințele în România

Previziuni PwC: Economia globală va reveni la nivelul dinainte de pandemie până la începutul lui 2022. Care sunt tendințele în România
Sursa foto: Shutterstock

Economia globală va avansa în 2021 cu aproximativ 5%, fiind cea mai rapidă rată de creștere înregistrată în secolul 21, arată raportul companiei de consultanță PwC Global Economic Watch 2021. Specialiștii estimează că aceasta urmează să revină la nivelul dinainte de pandemie până la finalul anului curent sau, cel târziu, până la începutul anului viitor.

Potrivit Global Economic Watch 2021, economia globală în ansamblu va ajunge la nivelul dinainte de criza sanitară, dar revenirea va fi inegală între țări, sectoare economice și venituri personale. Redresarea va depinde de reușita campaniilor de vaccinare, precum și de condițiile fiscale, monetare și financiare ale fiecărui stat în parte.

Mediul de afaceri din România încă va avea nevoie de sprijinul guvernamental

Previziunile optimiste la nivel global dau încredere că recuperarea pierderilor suferite în ultimul an se va face mai rapid decât se credea la începutul pandemiei, spun specialiștiii PwC.

„România urmează tendința globală, având în vedere că estimările Comisiei Naționale de Prognoză indică o creștere de 4,5% în acest an, după declinul de 4,2% din 2020. Sunt vești bune pentru mediul de afaceri care va avea nevoie, totuși, în continuare de sprijinul guvernamental”, a spus Ionuț Simion, Country Managing Partner PwC România.

Potrivit specialistului, pe măsură ce pandemia va fi controlată prin vaccinare, ar fi bine ca guvernul să ia măsuri pentru o creștere durabilă, cu accent pe investiții și crearea de locuri de muncă. „La rândul lor, companiile trebuie să se concentreze pe strategii de dezvoltare și investiții, inclusiv în forța de muncă, pentru a face față atât problemelor cauzate de pandemie, cât și schimbărilor de durată pe care aceasta le-a impus deja în economie și în societate”, a subliniat Ionuț Simion.

Creșterea va fi inegală și va depinde și de succesul vaccinării

Raportul Global Economic Watch 2021 arată că economia Chinei este deja mai mare decât înainte de pandemie, cu un avans al Produsului Intern Brut annual real de 1,9% în 2020 și cu o previziune de creștere de 8% în 2021.

Pe de altă parte, alte economii avansate, în special cele puternic bazate pe servicii, precum cele din Marea Britanie, Franța și Spania, sau cele axate pe exportul de bunuri de capital, precum Germania și Japonia, au o probabilitate mai mică de a reveni la nivelurile ante-criză, până la sfârșitul anului 2021. Potrivit raportului, PIB-ul real anual a avut în 2020 o scădere estimată la 11% în Marea Britanie, 9,2% în Franța, 11,7% în Spania, de 5,5% în Germania și 5,3% în Japonia.

Previziunile avertizează că următoarele trei până la șase luni vor continua să aibă multe provocări, în special pentru țările din emisfera nordică care trec prin lunile de iarnă și ar putea fi forțate să impună blocaje parțiale sau totale ale economiei, aplicate în prezent în Germania și Marea Britanie. Astfel, aceste economii s-ar putea contracta în primul trimestru și să revină pe creștere probabil în a doua jumătate a anului, când este de așteptat ca cel puțin două treimi din populația lor să fie vaccinată, potrivit raportului PwC.

În economii precum Marea Britanie, Franța, Spania și Germania se preconizează că nivelurile de producție încă scăzute vor duce la creșterea ratelor șomajului, majoritatea locurilor de muncă afectate fiind cele din partea de jos a distribuției câștigurilor, agravând astfel inegalitățile de venituri.

Previziunile de creștere ale economiei în 2021 sunt de 3,5% în Marea Britanie, 6% în Franța, 5,5% în Spania, 3,3% în Germania și 2,5% în Japonia.

Sunt așteptate mai multe investiții în infrastructura verde

Raportul Global Economic Watch 2021 arată că, în 2021, un accent important se va pune pe mediu, investiții semnificative și schimbări de politici legate de Acordul climatic de la Paris fiind așteptate în principalele blocuri comerciale, inclusiv SUA, China și Uniunea Europeană.

În acest context, valoarea emisiunilor globale de obligațiuni verzi – utilizate pentru finanțarea directă a proiectelor de mediu – ar putea depăși pentru prima dată 500 de miliarde de dolari, având în vedere creșterea apetitului investitorilor pentru fondurile de mediu, social și de guvernanță (ESG). Fondurile destinate ESG ar putea ajunge astfel la o pondere de până la 57% din totalul fondurilor mutuale europene, până în 2025.

Potrivit PwC, obligațiunile verzi reprezintă în prezent mai puțin de 5% din piața mondială de venituri fixe.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Tensiuni maxime. Americanii au lovit 140 de ținte din Iran. Teheranul atacă Bahrainul, Iordania, Qatarul, Omanul și Kuweitul
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Simona Halep, prima reacție după ce s-a afişat la Wimbledon cu afaceristul Dorin Mateiu
Adevarul
Pensionar la 40 de ani? Strategia radicală prin care tot mai mulți tineri își cumpără libertatea. Cum se aplică în România
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Se mărește familia lui Carmen de la Sălciua. A anunțat venirea pe lume a unui copil: „Sunt fericită cu tot sufletul”
Digi24
Un oraș european sufocat de turiști interzice accesul cu mașina în centrul vechi pe timpul verii. Ce amenzi riscă șoferii
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur