EXCLUSIV VIDEO | Privatizarea sistemului bancar și schemele Ponzi ale României postcomuniste. ”În spatele acestor nume se ascund tragedii”

Publicat: 04/08/2022, 12:00

În 1990, sistemul bancar românesc moștenit din vremea comunismului stătea pe doi piloni financiari: Banca Națională a României și Banca Română de Comerț Exterior, cunoscută și ca Bancorex. Prima reprezenta vitrina bancară oficială a statului român. A doua constituise un instrument prin care au fost derulate tranzacții financiare internaționale și operațiuni comerciale externe, coordonate în special de fosta Securitate. În anii ’90, aceste două instituții au avut ca misiune să asigure tranziția de la un sistem bancar centralizat de tip comunist la unul modern, întemeiat pe regulile pieței libere. Misiunea lor a eșuat.

Banca Națională a României, instituție care are autoritatea de a autoriza și supraveghea instituțiile de credit, adică celelalte bănci private apărute pe piața bancară românească, nu a reușit să stopeze imensele fraude bancare. O serie de noi bănci private, apărute ca ciupercile după ploaie la începutul anilor ’90, au reprezentat simple paravane care ascundeau mecanisme de absorbție și furt a economiilor populației, dar și a banilor statului.

Istoria post-decembristă a băncilor private românești este plină de falimente spectaculoase, de lichidări judiciare oneroase, dar şi de fuziuni bancare dictate politic.

Privatizarea sistemului bancar din România a produs tragedii. Când abia ieșeau năuciți din experiența comunistă, pe români nu i-a învățat nimeni care sunt regulile capitalului. Mulți dintre români au înțeles atunci, în mod eronat, că trecerea la o economie de piață presupune oportunități magice de a te îmbogăți peste noapte. De naivitatea lor au profitat cei care au știut să le vândă această iluzie.

Iluzia îmbogățirii rapide

Păcăliți că sumele investite în jocuri piramidale și diverse false fonduri de investiții pot să le aducă sume mai mari decât banii depuși la astfel de instituții, românii au depus în conturile acestora ultimele lor economii agonisite o viață sau banii obținuți din vânzarea propriilor lor proprietăți. Acestor naivi li s-a promis că pot obține rapid un profit de 100% în numai 60 sau 90 de zile. Ulterior, sute de mii de români și-au dat seama, șocați, că au fost păcăliți. Unii și-au pierdut economiile de o viață, alții, proprietățile. Presa vremii menționa cazuri de sinucideri din cauza disperării.

În lumea occidentală, această tehnică de a fura banii deponenților se numește schema Ponzi, adică o operațiune investițională frauduloasă. Ea implică dobândirea unor profituri rapide, deosebit de mari, de către unii beneficiari, de pe urma unor fonduri investite în mod naiv de către o masă largă de depunători. Schema poartă numele unui cunoscut escroc american de origine italiană, Charles Ponzi.

Mecanismul la care a apelat Ponzi în America anilor ’20 era unul relativ simplu. El își convingea victimele escrocheriei să creadă că din banii depuși de către acestea se pot obține profituri rapide din activități comerciale legitime (vânzări de produse sau investiții de succes). Naivii credeau că la sumele depuse de ei puteau obține în 90 de zile o dobândă de 50%.

Aceste activități comerciale, de fapt, erau inexistente. Banii din așa zisele ”profituri” obținute din pretinse ”investiții de succes” proveneau, de fapt, de la alți investitori păcăliți care continuau să investească. Schema frauduloasă are succes atât timp cât noii investitori contribuie cu noi fonduri și atât timp cât majoritatea investitorilor nu cer rambursarea completă a banilor lor. Schema Ponzi funcționează atât timp cât depunătorii la fondul creat încă mai cred în falsele acțiuni pe care ei au impresia că le dețin și pe care le cred reale.

”În spatele acestor bănci se ascund tragedii”

Pe o asemenea schemă piramidală s-au bazat și noile bănci private din România la începutul anilor ’90. În acei ani, noul sistem bancar românesc a fost instrumentul prin care unui grup relativ restrâns de oameni de afaceri – unii sub protecția liderilor politici, alții provenind din fosta Securitate – au înfiinţat şi desfiinţat bănci după bunul plac. Ei au adunat economiile depunătorilor, promițându-le dobânzi fabuloase la sumele investite, și le-au folosit pentru a se îmbogăți.

Analistul economic Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei, face un profil al noilor ”bancheri” români, precum și analiza acestor noi instituții bancare apărute după 1989:

”Ele au fost toate îndreptate către înavuțirea mai ales a proprietarilor acestor băncilor și mai puțin către protejarea intereselor depunătorilor. Ele au avut o înfățișare complet asimetrică, deplasând riscul către depunători și oferind inițiatorilor și acționarilor posibilitatea să se autofinanțeze din băncile pe care le-au creat. Acesta este și motivul pentru care toate aceste bănci înființate în anii ’90 au fost sortite eșecului. Numesc câteva dintre aceste bănci: Banca Dacia Felix, Credit Bank, Banca Columna, Banca Albina, Banca Internațională a Religiilor.

Acum, ele sunt doar niște nume, dar în spatele acestor nume se ascund tragedii. Aceste bănci s-au dezvoltat în conivență cu niște forme incipiente de piață de capital care, din cauza deficiențelor de reglementare – și aici o vină importantă a avut-o Banca Națională a României – au dus la tragedii de amploare națională: Caritas, SAFI, FNI”.

Practic, băncile private din România anilor ’90 erau pârghii de colectat capital de la o populație analfabetă financiar, adică banii cu care unii escroci ai tranziției și-au început propriile afaceri.

Clienți atrași spre o pagubă certă

Unele bănci au fost subminate din interior. Altele au fost create inițial cu intenții bune, însă au dat faliment prin implicarea factorului politic și al corupției din sistemul bancar.

O categorie cu totul specială  – şi aici există nenumărate exemple  – au fost băncile-paravan. Aceste false instituții de creditare au fost special create pentru a atrage cât mai mulți depunători naivi care dețineau lichidități. După ce conturile unor asemenea bănci-paravan, sau ”bănci-SRL”, cum au mai fost numite, se umpleau suficient, aceste bănci erau falimentate cu bună știință.

Clienții acestor bănci-kamikaze erau atrași în mod premeditat spre o pagubă certă, pe care aceștia, de bună credință nu o puteau anticipa. Din această ultimă categorie fac parte  Banca Albina, Columna Bank, Credit Bank, Banca Turco-Română, Nova Bank şi băncile omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu (Banca Română de Scont şi Banca de Investiţii şi Dezvoltare).

O estimare a unor analiști a stabilit că paguba creată statului român și cetățenilor săi  în urma acestor fraude bancare se ridică la peste 500 de milioane de dolari.

Schema piramidală FNI și sutele de mii de păgubiți

Fondul Național de Investiții a reprezentat o inginerie financiară sofisticată pusă la cale de Sorin Ovidiu Vîntu. Ca să dea mai multă credibilitate schemei piramidale pe care a pus-o la cale pentru a păgubi deponenții, Vîntu a reușit să obțină asocierea la numele fondului creat de el a siglei CEC. Clienții FNI și-au plasat banii cu încredere,  trăind cu iluzii că acest fond al lui Sorin Ovidiu Vîntu este asigurat de CEC – o instituție bancară sigură a statului român.

După falimentare, FNI avea datorii către deponenți în valoare de aproape  700 de milioane de lei. În urma unor acțiuni în justiție a rezultat că afacerea FNI a păgubit aproape două sute de mii de persoane fizice.

Într-un ultim efort de a elimina efectele acestui mega-scandal financiar izbucnit acum 22 de ani, care implica și responsabilitatea morală a CEC, Guvernul român pregătește o măsură prin care păgubiții FNI vor fi compensați direct și integral de la bugetul de stat. Adică tot din banii contribuabililor români, inclusiv ai celor păgubiți.

Milioane de oameni și-au investit toate economiile în sistemul piramidal Caritas

Compania Caritas, fondată de către Ioan Stoica, în aprilie 1992, în Brașov, sub forma unui simplu SRL, cu un capital de numai 500 de dolari, constituie un alt exemplu de fraudă prin atragerea deponenților într-un joc piramidal sinucigaș.

Stoica a atras milioane de deponenți din toată țara să depună la Caritas sume între 1 și 5 miliarde de dolari americani. Sistemul piramidal al lui Ioan Stoica promitea restituirea, după trei luni, a unei sume de opt ori mai mari decât banii investiți.

Se estimează că la Caritas și-au investit toate economiile și averea între două și opt milioane de deponenți. Între 35% și 50% din gospodăriile din România din anii ’90 au fost participante la acest sistem.

Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, estima că jocul piramidal Caritas ajunsese la un moment dat să ruleze o treime din masa monetară a României. Ceea ce nu spune Isărescu este că instituția pe care o conduce în prezent a fost în acei ani complice moral la jefuirea românilor, prin lipsa de intervenție în interzicerea acestor jocuri piramidale.

De asemenea, alte instituții ale statului român au eșuat în stoparea unor asemenea inginerii financiare de proporții care au dus la păgubirea românilor. Deși un Ioan Stoica și Sorin Ovidiu Vîntu au fost trimiși după gratii, românii păgubiți nu au reușit să își recupereze toate pierderile.

Toate aceste eșecuri monumentale în instaurarea, imediat după căderea comunismului, a unui sistem bancar sănătos și eficient au blocat aproape un deceniu evoluția unui capitalism bazat pe reguli și mecanisme corecte.

”Aceste forme de societăți de plasament colectiv, într-o primă fază, nu au trebuit să aibă bancă depozitară, așadar nu trebuiau să demonstreze nimănui că valoarea nominală a acțiunilor lor este una reală. Ilustrativ în acest sens este cazul SAFI sau Caritas. Iar, în a doua fază – și aici numesc Fondul Național de Investiții (FNI) -, nu a fost obligatoriu ca acțiunile să fie toate cotate la bursă. De aceea, fiind flotantă, FNI putea jongla cum voia cu valoarea acțiunilor pe care le tranzacționa.

Acest lucru a costat foarte mult sistemul bancar din România în ansamblu, pentru că a răpit României capacitatea de capitalizare bancară și finanțarea sectorului economic. Asta a dus ulterior la tranzacționarea băncilor la prețuri minime în momentul în care ele erau în pragul dezastrului”, explică Varujan Vosganian efectele pe termen lung ale acestor scandaluri, cauzate de operațiunile ilegale ale unor pseudobănci private.


EXCLUSIV VIDEO | Culisele dispariției industriei românești. ”Îngroparea” coloșilor industriali din perioada comunistă, între teoriile conspirației, grupuri de interese și erori economice

EXCLUSIV VIDEO | Mărirea și decăderea combinatului de cupru de la Zlatna. Metalul roșu căutat de toată lumea stă de 20 de ani în spatele porților cu lacăte ruginite 

EXCLUSIV VIDEO | Soarta căilor ferate române. Cum să ajungi în spațiul feroviar unic european cu trenuri care întârzie într-un an cât pentru 70 de ani

EXCLUSIV VIDEO | Declinul industriei de armament. ”Jaf organizat, ca în pădurile României, a fost și în fabricile de la Cugir”

EXCLUSIV VIDEO | Metodele păguboase de privatizare din anii ‘90. Cum li s-a ”vândut” muncitorilor iluzia că devin proprietarii fabricilor comuniste

EXCLUSIV VIDEO | Drumul unei industrii de la dulce la amar. Cum au dispărut 30 de fabrici de zahăr

Bogdan Rădulescu
Bogdan-George Rădulescu, jurnalist, analist politic. Jurnalist între 1995-2015 (Radio România Internațional, Radio România Actualități). A fost corespondent la Bruxelles pentru Radio România (2011-2015), acreditat la Comisia Europeană şi la citeste mai mult