Prima pagină » Economic » Fondul Proprietatea, pierdere de peste 500 milioane de lei în ianuarie

Fondul Proprietatea, pierdere de peste 500 milioane de lei în ianuarie

Fondul Proprietatea, pierdere de peste 500 milioane de lei în ianuarie
Fondul Proprietatea, pierdere de peste 500 milioane de lei în ianuarie

Anul trecut, Fondul Proprietatea a obținut un profit record de 1,012 miliarde de lei (228 milioane de euro), în urcare cu 48% față de anul 2013.

Valoarea activului net (VAN) a coborât în ianuarie cu 3,2%, la 12,81 miliarde de lei (2,88 miliarde de euro), de la 13,24 miliarde de lei (2,95 miliarde de euro) la finele lunii decembrie, se arată într-un raport transmis de Fondul Proprietatea Bursei de Valori București (BVB).

Compania notează că evidențele contabile în conformitate cu IFRS sunt folosite de la 1 ianuarie pentru calcului valorii activului net în cazul instrumentelor care nu fac parte din portofoliul de instrumente financiare (elementele non-portofoliu).

Astfel, de exemplu, investiția Fondului în acțiuni OMV Petrom (SNP) este înregistrată, după standardele IFRS, la valoare justă prin profit sau pierdere. În urma scăderii prețului acțiunilor OMV Petrom în ianuarie 2015, Fondul a consemnat o pierdere din înregistrarea la valoare justa a acestei participații.

În urma reevaluării, portofoliul de acțiuni cotate a scăzut cu 7,7%, de la 6,487 miliarde de lei la finele lunii decembrie la 5,99 miliarde de lei (1,35 miliarde de euro) la finele lunii ianuarie.

În același interval, portofoliul de acțiuni necotate a rămas stabil, la 6,47 miliarde de lei (1,45 miliarde de euro).

Activul net pe acțiune se situează la 1,1829 lei/unitate, față de 1,2125 lei/unitate în decembrie.

La cotația de 0,8730 lei/acțiune din închiderea ședinței de vineri, titlurile FP se tranzacționează la un discount de 26,2%, iar capitalizarea companiei este de 10,86 miliarde de lei (2,45 miliarde de euro).

Cele mai importante dețineri din portofoliul Fondului Proprietatea, în funcție de ponderea în valoarea activului net, erau la sfârșitul lunii ianuarie OMV Petrom (SNP) – 30,37%, față de 33,16% în decembrie, și Hidroelectrica – 17%, comparativ cu 16,45% în luna precedentă.

Fondul Proprietatea avea în portofoliu la finele lunii ianuarie titluri de stat de 159,1 milioane de lei (35,8 milioane de euro) și depozite bancare de 75,2 milioane de lei (16,9 milioane de euro)

FP avea în decembrie titluri de stat în valoare de 194,6 milioane de lei, în timp ce depozitele bancare se situau la 109,4 milioane de lei. La finele lunii noiembrie, înainte ca Fondul Proprietatea să lanseze o ofertă de răscumpărare de titluri proprii, compania avea titluri de stat de 322 milioane de lei și depozite bancare de 621,2 milioane de lei.

Fondul Proprietatea este o societate de investiții de tip închis, înființată în 2005 pentru despăgubirea persoanelor ale căror proprietăți au fost confiscate abuziv de statul comunist și imposibil de retrocedat în natură. Fondul Proprietatea a fost listat la Bursa de Valori București în ianuarie 2011.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!