Prima pagină » Economic » Grecia acordă rezidență străinilor care investesc peste 250.000 de euro în piața imobiliară locală

Grecia acordă rezidență străinilor care investesc peste 250.000 de euro în piața imobiliară locală

Grecia acordă rezidență străinilor care investesc peste 250.000 de euro în piața imobiliară locală
Grecia va acorda drept de rezidență străinilor care investesc peste 250.000 de euro în achiziția sau închirierea unei proprietăți, parte a unui plan de revigorare a sectorului imobiliar și de a încuraja turismul, potrivit AFP.

Grecia va acorda drept de rezidență străinilor care investesc peste 250.000 de euro în achiziția sau închirierea unei proprietăți, parte a unui plan de revigorare a sectorului imobiliar și de a încuraja turismul, potrivit AFP.

Măsura, aprobată săptămâna trecută de parlament, a fost susținută puternic de companiile din sectorul imobiliar, ca urmare a cererii din străinătate, mai ales din China, Rusia și țări arabe.

Astfel de procedee sunt deja în vigoare în state europene precum Ungaria, Portugalia și Spania.

Investitorii în piața imobiliară din Grecia vor putea scăpa de procesul birocratic foarte dificil al obținerii dreptului de intrare și ședere în zona Schengen, notează AFP.

Permisul va fi acordat de Atena pentru 5 ani cu posibilitatea de a fi reînnoit. Posesorul va avea dreptul de a călători liber și de a sta până la 3 luni în zona Schengen, însă nu va avea și dreptul de a munci.

Piața imobiliară elenă a scăzut puternic în contextul crizei economice severe prin care trece țara.

Cipru a anunțat recent că va oferi cetățenie străinilor care au pierdut peste 3 milioane de euro în restructurarea băncilor locale, impusă în acordul de ajutor extern cu zona euro, parte a eforturilor guvernului de a determina investitorii să nu părăsească insula.

Măsura Ciprului vizează în principal cetățeni ruși.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Siegfried Mureșan dezvăluie marea pasiune sportivă: „L-am practicat de mic”. Ce echipă susține?
Digi24
Bărbatul care a mers pe jos 50.000 de kilometri ca să ajungă acasă. La finalul unei călătorii de aproape 30 de ani, mai are un obstacol
Cancan.ro
S-a aflat ce a făcut Armina în Albania, de fapt. Înainte să-l cunoască pe Marcel, a locuit 3 luni acolo
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
Cel mai bun încărcător pentru mașina electrică. Cum să-l alegi? Diferențele dintre modele
Click
Capcana din restaurante în care cad mulți români. La ce trebuie să fii atent
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Boala Alzheimer nu mai este o afecțiune incurabilă, indică un raport revoluționar
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!