Prima pagină » Economic » Leul a trecut pe apreciere la scurt timp după decizia CC, deși inițial s-a depreciat ușor UPDATE Cursul a coborât până la 4,4750 lei/euro

Leul a trecut pe apreciere la scurt timp după decizia CC, deși inițial s-a depreciat ușor UPDATE Cursul a coborât până la 4,4750 lei/euro

Leul a trecut pe apreciere la scurt timp după decizia CC, deși inițial s-a depreciat ușor UPDATE Cursul a coborât până la 4,4750 lei/euro
Cum a influențat cursul decizia CCR.

UPDATE 16:50 Moneda națională a continuat să se aprecieze în a doua parte a sesiunii interbancare de marți, iar cotațiile au atins un minim de 4,4750 lei/eiro, după decizia Curții Constituționale (CC) privind invalidarea referendumului.

În jurul orei 16:30, euro era schimbat pentru 4,4800 – 4,4805 lei, în scădere cu peste 1,5 bani față de nivelul de la aceeași oră de luni, când schimburile se realizau la 4,4950 – 4,4990 lei/euro.


Moneda națională a trecut pe apreciere la scurt timp după anunțul Curții Constituționale că referendumul este valid din punct de vedere al organizării, dar că nu s-a îndeplinit condiția de cvorum, iar cursul a coborât pe piața interbancară spre 4,4950 lei/euro, deși inițial leul s-a depreciat ușor.

Până la anunțul Curții Constituționale, cotațiile au variat ușor sub 4,5 lei/euro. După o ușoară scădere, până la 4,5050 lei/euro, leul a început să se aprecieze, iar cotațiile au coborât sub 4,5 lei/euro.

În jurul orei 13:15, băncile cotau euro la 4,4940 – 4,4955 lei, iar dealerii spun că ordinele de vânzare de euro au venit în principal de la jucătorii străini, dar nu exclud nici intervenția indirectă a BNR.

Banca Națională a României (BNR) a anunțat un curs de referință în creștere cu 0,48 bani, la 4,4987 lei/euro, leul depreciindu-se ușor după anunțul Curții Constituționalea că referendumul este valid din punct de vedere al organizării, dar că nu s-a îndeplinit condiția de cvorum.

„A depășit brusc pragul de 4,5 lei/euro pe piața interbancară după anunțul Curții Constituționale, însă mișcarea este mică (de pe la 4,4980 la 4,5010 lei/euro). Volumele au crescut și este posibil ca saltul să fie temperat de intervenții. Este posibil ca deprecierea să continue după momentul în care banca centrală publică rata de referință”, a declarat pentru Mediafax Vlad Muscalu, senior economist la ING Bank.

În sesiunea precedentă, cursul s-a plasat la 4,4939 lei/euro. În sesiunea de vineri, cursul s-a plasat la 4,4852 lei/euro, reprezentând minimul ultimelor șase săptămâni.

După declanșarea procedurii de suspendare a președintelui Traian Băsescu, la începutul lunii iulie, leul a pierdut puternic în raport cu euro, iar deprecierea maximă față de finele lunii iunie a fost de 4,4%, în urmă cu două săptămâni. Raportat la nivelul de vineri, leul a recuperat 3,5% față de nivelul maxim istoric, de 4,6481 lei/euro.
Pentru dolar, BNR a anunțat un curs de 3,6255 lei/dolar, în scădere cu 1,49 bani. În același timp, referința pentru franc a crescut de la 3,7413 lei/franc la 3,7469 lei/franc.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Cum poți ține departe ploșnițele urât mirositoare care invadează casele?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!