Prima pagină » Economic » Ponta: Azi mă văd cu miniștrii care au negocieri de purtat cu FMI, în discuția pregătitoare

Ponta: Azi mă văd cu miniștrii care au negocieri de purtat cu FMI, în discuția pregătitoare

Ponta: Azi mă văd cu miniștrii care au negocieri de purtat cu FMI, în discuția pregătitoare
Premierul Victor Ponta a anunțat că se va întâlni, în cursul zilei de luni, cu miniștrii care au de purtat negocieri cu FMI, pentru o discuție pregătitoare, urmând ca de miercuri să înceapă negocierile propriu-zise cu delegația Fondului.

Premierul Victor Ponta a anunțat că se va întâlni, în cursul zilei de luni, cu miniștrii care au de purtat negocieri cu FMI, pentru o discuție pregătitoare, urmând ca de miercuri să înceapă negocierile propriu-zise cu delegația Fondului, informează Mediafax.

„Azi, așa cum am făcut și până acum de altfel, mă văd cu toți miniștrii care au negocieri de purtat cu FMI. Vicepremierul Chițoiu este împuternicit categoric să conducă toate negocierile alături de Liviu Voinea și de fiecare ministru în parte”, a spus Ponta.

El a precizat că acest sistem al discuțiilor pregătitoare a fost aplicat de fostul vicepremier Florin Georgescu.

„Azi ne împărțim fișele de negociere. E un sistem pe care domnul Florin Georgescu l-a aplicat anul trecut și a fost foarte bun. Asta e întâlnirea pregătitoare a noastră. Cei de la FMI cred că marți abia sosesc în București, iar de miercuri încep discuțiile”, a spus Ponta.

O misiune a Fondului Monetar Internațional condusă de Erik de Vrijer se va afla la București în perioada 15-29 ianuarie pentru cea de-a 7-a și a 8-a evaluare a acordului stand-by, principalele teme de discuție fiind perspectivele economiei, bugetul pe 2013, reformele structurale și politica monetară. Misiunea FMI va fi însoțită de echipe de la Comisia Europeană și Banca Mondială.

România are în derulare un acord preventiv cu FMI și UE în valoare de 5 miliarde euro, fonduri care nu vor fi accesate decât în caz de necesitate.

FMI a întrerupt misiunile de evaluare după luna septembrie a anului trecut, motivând că dorește să discute bugetul pentru 2013 doar cu executivul rezultat după alegerile parlamentare din luna decembrie. Totuși, în noiembrie a fost prezentă în România o misiune tehnică, în timpul căreia experții FMI au analizat performanțele economice și bugetare, fără a face însă niciun fel de declarații publice și fără un raport către consiliul director al Fondului.

Actualul acord a fost parafat în primăvara anului 2011, odată cu închiderea înțelegerii începute în 2009, și urmează să se finalizeze în lunile martie-aprilie ale acestui an.

Premierul Victor Ponta a declarat la votul de învestitură a Guvernului, în plenul Parlamentului, că Guvernul este hotărât să încheie un nou acord preventiv cu FMI, Comisia Europeană și Banca Mondială deoarece UE este în plină furtună economică, precizând că nu toate propunerile formulate de aceste instituții sunt mereu perfecte, dar că un astfel de acord este important.

Fostul ministru de finanțe Florin Georgescu declara, însă, în luna noiembrie, că Guvernul intenționează să negocieze chiar din luna ianuarie 2013 termenii unui nou acord cu FMI, unde să fie preluate unele dintre condiționalitățile nerealizate curprinse în actuala înțelegere, care ar urma să fie închisă înainte de termen.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atenție, șoferi! Din 25 august, rămâi fără permis dacă nu plătești amenzile de circulație
Digi24
Ieșirea din Schengen, renunțarea la euro și închiderea granițelor. Promisiunile liderei extremiștilor din Germania, Alice Weidel
Cancan.ro
TOP 47 | Clasamentul pensiilor, în funcție de județ. În ce oraș sunt cei mai bogați pensionari din România în 2026
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Profesorul de istorie urmărit de 1,4 milioane de oameni explică de ce războiul SUA-Iran continuă: „Iranul nu trebuie să câștige”
Mediafax
Topul scumpirilor la pompă după criza din Iran. România, pe un loc neașteptat
Click
Cine este artista care a venit la aniversarea Andrei cu elicopterul
Digi24
Prima țară care a anunțat că se retrage de la Eurovision 2027
Cancan.ro
Seceta continuă! Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Pe ce dată vin ploile în București, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am testat OMODA 7. Cât consumă alternativa chinezească la Hyundai Tucson și Volkswagen Tiguan
Descopera.ro
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători de la Marea Neagră