Povestea omului despre care se spune că a salvat economia mondială

Povestea omului despre care se spune că a salvat economia mondială
Publicat: 26/07/2016, 10:02

Scott Sumner este autorul din spatele blogului The Money Illusion, o excelentă sursă de analiză prin care Sumner a început să publice o serie de materiale în care critica politicile monetare ale Statelor Unite. El a încercat, încă din 2009, să promoveze o politică de țintire a PIB‑ului nominal.

Pe blog, Sumner explică procesul în termeni extrem de simpli: „Nu e vorba de inteligență, ci de a seta țeluri specifice și de a focusa toate resursele pentru a îndeplini acele țeluri. Este nevoie de o țintire progresivă, adică de setarea unei anumite creșteri pentru PIB-ul nominal și pentru prețuri și de intervenție, atunci când creșterea respectivă nu se materializează. Astfel, dacă ai setat o creștere a PIB-ului nominal de 5% dar valoarea a crescut cu doar 4%, pentru anul următor stabilești o creștere de 6%”.

Pentru a putea realiza cu succes aceste planuri, Sumner a propus metoda relaxării cantitative (QE), o politică monetară folosită în general de băncile centrale atunci când politica monetară standard nu mai este eficientă. Pe scurt, relaxarea cantitativă se referă la cumpărarea de bunuri de la bănci comerciale sau alte instituții financiare pentru a le crește valoarea și pentru a injecta capital în respectivele instituții.

Laudele la adresa lui Sumner au apărut la scurt timp după decizia din 2012 a lui Ben Bernanke, la acea vreme președinte al Rezervei Federale a Statelor Unite, de a introduce o nouă rundă de relaxare cantitativă. Decizie care a avut ca rezultat cumpărarea de către stat a unor bunuri în valoare de peste 40 de miliarde de dolari lunar, până când „pe piața muncii va resimți o creștere considerabilă”.

Un adevărat curent economic s-a născut pe baza articolelor publicate de profesorul american: Ambrose Evans-Pritchard, editorul de business internațional al publicației The Daily Telegraph, l-a numit pe Sumner „eminența cenușie” a piețelor monetare; în 2012, Chronicle of Higher Education l-a inclus în topul celor mai influenți bloggeri pe economie, alături de Greg Mankiw de la Harvard University și Paul Krugman de la Princeton. În același an, revista Foreign Policy l-a așezat pe locul 15 în topul celor mai importanți analiști economici din lume. În 2015, Scott Sumner a publicat cartea „Paradoxul lui Midas: O nouă privire asupra marii crize și a instabilității economice”; volumul s-a transformat peste noapte în best-seller, aducându-i profesorului noi omagii.

Părerile asupra crizei financiare din Statele Unite nu sunt însă singurele care l-au făcut celebru pe Sumner; în 2013, el a realizat mai multe analize extrem de pertinente cu privire la situația economică a Germaniei. El a susținut atunci că surplusul de cont curent al Germaniei nu avea legătură cu salariile. Profesorul de la Universitatea Bentley a dat ca exemplu economiile Olandei și Elveției, care aveau surplusuri mari, chiar mai mari decât cele ale Germaniei dacă sunt raportate la populație; acestea erau de asemenea orientate spre exporturi, dar nu aveau salarii mici.

„Apoi, în Germania nu se moare de foame din cauza salariilor mici. Remunerațiile sunt chiar mari în industriile exportatoare. Germania are surplusuri mari din aceleași motive ca și alte țări. Economisește mai mult în raport cu cât investește”, a scris el. Sumner nota că reformele germane din anii 2000 privind munca sunt un succes răsunător, cu toate că majoritatea criticilor au scos în evidență numărul mare de salarii foarte mici. Guvernul german are un sistem de protecție socială vast cu multe subvenții pentru salarii și facilități pentru cei cu venituri mici.

„Cine are un viitor mai luminos, Germania, cu o rată a șomajului în rândul tinerilor de 7,7%, sau Grecia, cu o rată de 62%?”, se întreabă el retoric. Apoi, o Germanie mai sănătoasă trimite mai mulți turiști în Grecia și Spania și cumpără mai multe produse de lux din Italia. „Dacă fiecare țară ar încerca să-și întărească pe cât de mult posibil economia, fără a-și face griji pentru restul lumii, ne-ar fi mai bine. O lume cu 200 de Elveții ar fi un loc mai bun decât cel în care trăim acum. Însă cele mai multe țări nu știu care le este interesul. Aceasta este problema”, a concluzionat profesorul.

Citește în continuare pe bm.