Prima pagină » Economic » Premierul, după ce Gazprom a redus livrările de gaze: Independența energetică este lucrul cel mai important

Premierul, după ce Gazprom a redus livrările de gaze: Independența energetică este lucrul cel mai important

Premierul, după ce Gazprom a redus livrările de gaze: Independența energetică este lucrul cel mai important
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Sibiu, că independența energetică a României "este lucrul cel mai important", fiind necesar "să nu mai depindem de Gazprom", și a afirmat că trebuie exploatate "toate gazele pe care le avem, atât în Marea Neagră, cât și pe teritoriul României".

Victor Ponta a fost întrebat, vineri, într-o conferință de presă la Sibiu, dacă România este afectată de faptul că Gazprom a redus cu cinci la sută livrările de gaze, transmite corespondentul Mediafax.

„Ministrul Energiei a anunțat foarte clar că reducerea cu 5% a livrărilor de gaze dinspre Rusia nu afectează în acest moment în niciun fel consumul, nici industrial, nici casnic. Avem rezerve suficiente, dar este un bun prilej ca să înțelegem că independența noastră energetică, ca țară, mai pe românește să nu mai depindem niciodată de Gazprom, este lucrul cel mai important”, a declarat premierul.

El a afirmat că, în acest sens, trebuie exploatate toate resursele existente, „păstrând absolut toate standardele de protecție a mediului”.

„Păstrând absolut toate standardele de protecție a mediului, trebuie să ne exploatăm toate gazele pe care le avem, atât în Marea Neagră, cât și pe teritoriul României. Cred că este obligația mea și a tuturor oamenilor politici responsabili să explicăm, chiar dacă uneori suntem impopulari, că pentru România este esențial să ne folosim resursele noastre de gaze, în așa fel încât, pe viitor, când se mai supără Gazprom, să nu mai fie o știre că au oprit livrările, pentru că nu avem nevoie”, a completat premierul.

Grupul rus Gazprom a redus vineri cu 5% exporturile de gaze naturale către România față de nivelul planificat, fără ca autoritățile de la București să fie informate oficial, a declarat agenției MEDIAFAX ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

„Fluxurile de gaze naturale prognnozate a fi livrate din Rusia către România s-au redus vineri cu 5% față de ceea ce era planificat. Este vorba de cantități mici. Nu am fost informați oficial în legătură cu motivul acestei reduceri”, a afirmat Nicolescu.
 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce înseamnă când pisica te privește și clipește lent, potrivit cercetătorilor
Digi24
George Simion, după ce Dragoș Sprînceană l-a numit „trădător de țară”: „Minciuni. Le fuge pământul de sub picioare”
Cancan.ro
Mama Adrianei Viliginschi, văduva lui Kreiner, rupe tăcerea după ce fiica ei a fost arestată! 'Se va descoperi cine le...'
Prosport.ro
Românca și-a dat demisia din televiziune pentru iubitul fotbalist! A „fugit” alături de el în străinătate și pregătesc o nuntă mare în Oltenia
Adevarul
„Cred că un soldat ar spune mulțumesc”. Un vlogger rus prezintă rația individuală de hrană din Armata Română
Mediafax
Rețeaua energetică a Ucrainei, vizată de un atac rus de amploare. Restricții aeriene în Polonia
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Digi24
Lavrov, schimbare radicală de ton: acuză SUA că blochează un acord de pace în Ucraina
Cancan.ro
Ce îi scria românca lui Jeffrey Epstein în timp ce el era în închisoare! Detaliile neașteptate din mailurile desecretizate
Ce se întâmplă doctore
Mădălina Ghenea i-a înnebunit pe fanii săi! Cum a apărut bruneta în cea mai provocatoare ședință foto
Ciao.ro
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România s-au aplecat prea mult și s-a văzut tot
Promotor.ro
Dacia renunță la motoarele pe GPL. De când intră în vigoare decizia și cu ce vor fi ele înlocuite
Descopera.ro
Care este diferența dintre alcool și etanol?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Am fost aseară la o tipă… A stins becul și mi-a zis: „Profită de mine!”
Descopera.ro
Cum ajută zahărul creierul să-și reseteze amintirile?