Prima pagină » Economic » Roiss, OMV: Marea Neagră înseamnă gaz pentru Europa; Vrem ca România să exporte gaze

Roiss, OMV: Marea Neagră înseamnă gaz pentru Europa; Vrem ca România să exporte gaze

Roiss, OMV: Marea Neagră înseamnă gaz pentru Europa; Vrem ca România să exporte gaze
OMV, acționarul majoritar al OMV Petrom, vrea să transforme România din importator în exportator de gaze naturale, iar resursele din Marea Neagră înseamnă "gaze pentru Europa", a declarat directorul general al grupului austriac, Gerhard Roiss.

OMV, acționarul majoritar al OMV Petrom, vrea să transforme România din importator în exportator de gaze naturale, iar resursele din Marea Neagră înseamnă „gaze pentru Europa”, a declarat directorul general al grupului austriac, Gerhard Roiss.

„Marea Neagră înseamnă gaz european pentru Europa. (…) Ținta noastră este să facem din România un exportator de gaze”, a afirmat Roiss, într-o conferință de presă susținută la Viena.

Transformarea României într-un exportator de gaze presupune investiții de miliarde de euro, iar gazele care ar putea fi extrase din Marea Neagră ar putea fi exportate în țările vecine, unde sunt piețe în creștere.

„Cheia este să facem România independentă de importurile de gaze. (…) Partea bună este că în jurul României sunt piețe în creștere”, a spus Roiss.

El a adăugat că printre țările unde ar putea fi exportate gaze extrase din Marea Neagră se numără Turcia și Bulgaria.

Turcia are o economie în creștere și are nevoie de cantități semnificative de energie, iar Bulgaria este dependentă aproape integral de importurile de gaze de la Gazprom.

La rândul său, responsabilul de activitățile de gaz și electricitate din OMV, Hans-Peter Floren, a spus că în primul rând gazele din Marea Neagra vor fi destinate consumului României.

OMV Petrom și compania americană Exxon explorează în comun mai multe perimetre petroliere în Marea Neagră, unde au descoperit la începutul anului un zăcământ evaluat la 42-84 miliarde metri cubi de gaz. Anul viitor cele două companii au în plan să foreze mai multe sonde explorare și în alte perimetre din Marea Neagră.

În opinia lui Floren, cu siguranță există potențial de gaze de șist în România, dar întrebarea este dacă poate fi extras în condiții de eficiență economică.

Roiss a adăugat că în viitor creșterea OMV va veni din exploare, sector în care grupul austriac are investiții anuale de 700 milioane euro.

De asemenea, grupul va majora în perioada 2014-2016 investițiile anuale totale de la 2,8 miliarde euro la 3,9 miliarde euro.

Roiss a amintit că OMV a investit în rafinăria Petrobrazi 600 milioane euro și că se apropie de finalizarea modernizării unității.

Potrivit reprezentanților OMV, producția de hidrocarburi din România ar putea crește în 2013, pentru prima dată după mai mulți ani.

Totodată, reprezentanții OMV au susținut că rafinăria Arpechim, închisă în 2011, nu poate fi condusă astfel încât să obțină profit și că nu au existat „oferte serioase” din partea vreunei companii pentru preluarea unității.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi