Prima pagină » Economic » Secretarul de stat din Ministerul Energiei avertizează asupra majorării facturilor din toamnă, în contextul închiderii centralei de la Cernavodă

Secretarul de stat din Ministerul Energiei avertizează asupra majorării facturilor din toamnă, în contextul închiderii centralei de la Cernavodă

Ruxandra Radulescu

Secretarul de stat din ministerul Energiei, Cristian Bușoi, a declarat joi seară la Antena 3 CNN că, în contextul stării de urgență energetice, România depinde de importuri, la prețuri ridicate. Acesta avertizat că prelungirea situației actuale pe piața regională ar putea genera o majorare a facturilor românilor la energie cu 10-15% la renegocierea contractelor, în toamnă.

„Pot apărea alte situații, în toamnă sau, mă rog, atunci când se vor renegocia contractele. Să fie o creștere mai mare, să zicem, de 10-15%”, aprecizat acesta.

Sondaj Gândul


Crezi că Traian Băsescu ar fi cea mai bună propunere de premier acum?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

România depinde de importuri la tarife mari

Pe fondul stării de urgență energetice, după oprirea și celui de-al doilea reactor al centralei de la Cernavodă, Bușoi a afirmat că, într-adevăr, România depinde de importuri la prețuri semnificativ mai mari.

„Seara, într-adevăr, ne bazăm pe importuri (…). La niște prețuri sensibil mai mari”, a declarat Bușoi, la Antena 3 CNN.

Potrivit secretarului de stat din Ministerul Energiei, prelungirea crizei energetice mai mult de două săptămâni va avea un impact asupra renegocierii contractelor de energie electrică. Bușoi a subliniat că o astfel de estimare depinde și de evoluția prețurilor de pe piețele regionale.

„Dacă această închidere va fi în vigoare 10 zile, două săptămâni, cred că efectul pe prețurile consumatorilor la renegocierea contractelor, așa cum s-a spus mai devreme în materialul informativ, va fi unul marginal, nesemnificativ”, a explicat secretarul de stat”, a afirmat Bușoi.

Primele efecte ale opririi centralei de la Cernavodă

Centrala nucleară de la Cernavodă a fost oprit joi 13 august la ora 7 dimineața. La doar câteva minute după închiderea celui de-al doilea reactor, România a început să resimtă din plin efectele: pentru prima dată, țara noastră a importat energie la orele prânzului.

Când vor fi repornite reactoarele de la Cernavodă

Nimeni nu poate spune când anume va fi repusă în funcţiune centrala nucleară. Prognozele hidrologilor indică scăderi constante ale nivelului apelor Dunării, pentru următoarele zile, iar la nivel european urmează două săptămâni de „foc”, a declarat secretarul de stat din Ministerul Energiei Cristian Buşoi.

sursa video: Antena 3 CNN

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Adevarul
Student francez în România, mană cerească pentru universități sau supapă de siguranță pentru sistemul medical francez
Mediafax
DETALII-ȘOC ale arestării lui Georgescu: apeluri cu omul pe care „nu-l cunoaște”, banii trimiși de socru
Click
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli