Prima pagină » Economic » UE îl CONTRAZICE pe Trump în privința taxelor impuse companiilor digitale din SUA /”Avem dreptul suveran de a emite legi cum vrem noi”

UE îl CONTRAZICE pe Trump în privința taxelor impuse companiilor digitale din SUA /”Avem dreptul suveran de a emite legi cum vrem noi”

Comisia Europeană a respins, marți, anunțul Administrației SUA privind taxele impuse companiilor digitale americane, subliniind că nu modifică legislația în funcție de interesele Washingtonului, în pofida acordului comercial de principiu dintre Uniunea Europeană și Statele Unite.

”Avem Legea Serviciilor Digitale, care este o reglementare. Iar noi avem dreptul suveran de a emite legi așa cum vrem noi. Sigur că avem problema cotelor corecte, va fi abordată, dar nu are nicio legătură specială cu Statele Unite. Va fi abordată prin viitoarea noastră legislație, exact asta vom face”, a declarat, într-o conferință de presă, Thomas Regnier, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

”Noi nu ne vom schimba regulile, este dreptul nostru de a avea reglementări autonome în spațiul digital. Declarația Casei Albe este că nu vom aplica tarife de utilizare a rețelelor și că vom menține zero taxe asupra transmisiunilor electronice. Este corect, dar dacă nu va interfera cu spațiul normativ”, a precizat oficialul UE, conform agenției de presă ANSA.

Președinția SUA a anunțat luni, în prezentarea Acordului comercial agreat de Bruxelles și Washington, că Uniunea Europeană nu va impune taxe de utilizare a rețelelor companiilor digitale americane.

”Statele Unite și Uniunea Europeană intenționează să abordeze barierele comerciale digitale nejustificate. În această privință, Uniunea Europeană confirmă că nu va adopta și nu va menține taxe de utilizare a rețelelor. În plus, Statele Unite și Uniunea Europeană vor menține linia de zero taxe vamale asupra transmisiunilor electronice”, a subliniat Casa Albă.

De altfel, Comisia Europeană a explicat marți, pe fondul criticilor Germaniei și Franței, că, deocamdată, Acordul comercial cu Statele Unite nu este obligatoriu din punct de vedere juridic.

”Acordul politic din 27 iulie 2025 nu are caracter obligatoriu din punct de vedere juridic. Dincolo de acțiunile imediate asupra cărora au fost asumate angajamente, Uniunea Europeană și Statele Unite vor continua să negocieze, în conformitate cu procedurile interne relevante, pentru a implementa acest acord politic”, a transmis Comisia Europeană.

Foto: Profimedia

RECOMANDAREA AUTORULUI:

VIDEO Marea Britanie va recunoaște existența Palestinei dacă Israelul nu acceptă ARMISTIȚIU în Fâșia Gaza /Starmer: Soluția este coexistența a două state

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce gătim de Sfânta Maria. 5 rețete tradiționale pentru masa de sărbătoare
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Click
Alertă pe o plajă populară din Spania. O creatură de aproape 300 de kilograme a speriat turiștii
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Premieră în România: Au fost descoperite primele dovezi ale utilizării uneltelor din os de către neandertalieni